Amintiri din livada cu meri. O piesă mortală (I)/ de George Arion

Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 1

Acțiunea se desfășoară în zilele noastre, în livingul unei case modeste de la periferia orașului Barintown. O canapea, două fotolii, o măsuță joasă, cu blat de lemn, o vitrină cu bibelouri, o mică bibliotecă. O masă cu mai multe scaune în jurul ei. Printre alte obiecte – un radio, un televizor, un pick-up, un telefon, toate amintind de anii ’60 -’70. Câteva tablouri pe pereți. Fotografii care înfățișează un bărbat în uniformă de polițist. O fotografie de la o nuntă. O ușă dă în hol, o alta în bucătărie, o alta în dormitor.

E amiază, dar e destul de întuneric.

La început, scena e goală. Apoi Edith vine din bucătărie. Are o cârpă de șters praful în mâini. Se oprește în fața unei ferestre mari pe care se văd picături de ploaie.

Edith: Of, Doamne! Nu se mai oprește! De trei zile o ține așa.

Se apucă să șteargă praful prin încăpere, să așeze lucruri, să îndrepte husele de pe fotolii. În același timp, îngână un cântec.

Edith: În Spania sunt castele

Cu ziduri și crenele…

Termină ce a avut de făcut și se uită satisfăcută în jur.

Edith: Gata! Nici cu lupa nu mai descoperi vreun fir de praf.

Se uită din nou pe fereastră.

Edith: Of, Doamne! Nu se mai oprește!

Își dă o palmă peste frunte.

Edith: Încep să mă ramolesc. Asta am mai spus-o azi de trei ori.

Se duce la radio și îi dă drumul. Ascultă stând în picioare.

Crainic radio: Ploaia care s-a abătut de trei zile asupra ținutului nostru continuă. Din fericire, inundațiile nu ne amenință încă orașul. S-au luat măsuri pentru a preîntâmpina orice dezastru. S-au ridicat parapeți cu saci de nisip pe malul râului. Primarul orașului Barintown a declarat că situația e sub control…

Edith închide radioul cu furie.

Edith: Sigur! Lui ce-i pasă! Stă în birou la căldurică și toarnă baliverne. Iar bieții oameni se dau de ceasul morții să nu le ia apa casele. Ce să mai zic de recolte! La iarnă nici n-o să avem ce mânca.

Se așază într-un fotoliu.

Edith: De ce-o fi întârziind Sam?

Își dă din nou cu palma peste frunte.

Edith: Proastă mai sunt! Cum de ce întârzie? Pe o vreme ca asta se circulă ca naiba. Dă Doamne să nu fi avut o pană! Te udă până la piele până schimbi un cauciuc.

Ia un ziar și se uită pe el.

Edith: Ia te uită! Un cupon pentru reduceri. Cum de mi-a scăpat? La ce e? Dar ce mai contează! Reducere să fie!

Decupează cuponul și îl pune cu grijă pe măsuță. Apoi se uită jur-împrejur. Este clar că se plictisește.

Se duce la telefon și formează un număr.

Edith: Jennifer? Edith te deranjează. Ce mai faci?

Ascultă câteva clipe.

Edith: Și în centru toarnă cu găleata? La noi, la amăreștenii de la periferie, e prăpăd.

Ascultă din nou în tăcere.

Edith: Nu mai spune! Chiar așa de rău e? Extraordinar!

Ascultă ce-i spune interlocutoarea sa.

Edith: Uite de ce te-am sunat… Nu vrei să treci pe la noi? Nu, dragă, nu azi. Nu vezi ce-i afară? Peste vreo două-trei săptămâni. Mai stăm și noi la taclale, pentru că nu ne-am văzut de amar de vreme… Mai punem țara la cale… Vezi că la Mark&Spenser au început reducerile. Sigur, mai vorbim peste câteva zile. Transmite-le alor tăi toate cele bune din partea noastră. De-abia aștept să ne vedem. Pa! Pa!

Pune receptorul în furcă.

Edith: Proasta! Cum a crezut că o invit chiar azi?

Nu știe ce să mai facă. Mai așază lucrurile prin încăpere și cântă.

Edith: În Spania sunt castele

Cu ziduri și crenele…

Se aude un zgomot de mașină. Edith sare din fotoliu și se repede în hol. Țipă bucuroasă și bate din palme.

Edith: Sam! Dragul de Sam! A venit Sam!

Scena rămâne câteva clipe goală. Apoi intră Sam, purtând o pelerină de ploaie de pe care se scurge apa. Ține în mâini pachete și pungi. Edith i le ia și îl ajută să-și scoată pelerina.

Edith: Sam! Dragule! De-abia am dat cu aspiratorul. Uite ce baltă ai făcut!

Sam: E apă, Edith! Doar apă! Se evaporă imediat.

Edith îi duce pelerina în hol și revine.

Edith: Se evaporă, se evaporă… Mai bine șterg eu cu o cârpă.

Șterge pe jos.

Edith: Ei! Spune! Cum a fost?

Sam își scoate cizmele de cauciuc și i le întinde soției care le duce în hol. Își pune niște papuci.

Sam: Cum să fie? Potop! Ștergătoarele de-abia mai făceau față. Am aprins faza mare ca să văd pe unde merg.

Edith: Sărăcuțul de tine! Pe străzi cum era?

Sam: Pe alocuri erau bălți, dar se poate circula. Însă toți mergeau ca niște melci nu foarte grăbiți.

Edith: La câte impozite plătim, ar fi culmea ca străzile să fie inundate!

Sam: Dacă mai plouă vreo două zile, canalizarea n-o să mai facă față. Garantat!

Edith: Primarul a declarat că situația e sub control…

Sam: Lui ce-i pasă? Stă la căldurică în biroul lui și toarnă baliverne.

Edith: Formidabil! Exact asta am spus și eu.

Sam: Ce-i de mirare? După patruzeci de ani și după atâtea prin câte am trecut împreună, e firesc să gândim la fel.

Edith: Grozav de mult îmi place că gândim la fel. E minunat!

Sam dă peste cuponul decupat din ziar.

Sam: Bravo! Ai mai găsit un cupon. Ce m-aș face dacă n-ai fi atât de chibzuită?

Edith: Zece la sută reducere nu-i de colo! Dar ai luat tot de pe listă?

Sam: Absolut!

Edith: Și cașcaval, și brânză, și măsline?

Sam: Da.

Edith: Păstrăvi ai găsit?

Sam: Cum să nu!

Edith: Foarte bine! O să-i prepar lui Mark la cuptor. Știi ce mult îi plac lui Mark păstrăvii.

Sam: Parcă mie nu-mi plac? Mai ales cum îi prepari tu. Ai timp? Peste vreo oră ar cam trebui să sosească.

Edith: Acușica sunt gata. Totul e să nu întârzie.

Sam: E drept, are cam o sută de kilometri de făcut până la noi. N-are cum să nu întârziere pe o vreme ca asta.

Edith dispare cu pachetele la bucătărie. Lasă ușa deschisă.

Sam dă drumul la televizor.

Crainic: … cercetările sunt îngreunate de ploaie. Se împlinește o săptămână de când nu se mai știe nimic de soarta lui Paul Atkinson, care a plecat de acasă fără să spună încotro se duce. Poliția nu are nici un indiciu legat de această dispariție bizară… Nu este exclusă ipoteza unei crime… Familia speră totuși într-un deznodământ fericit.

Sam închide televizorul.

Edith (din bucătărie): Încă îl mai caută?

Sam: Da. Dar ploaia asta a șters orice urmă. Poliția bâjbâie. O lipsă crasă de profesionalism.

Edith: Sam! Nu desfaci sticla de whisky? Aș avea chef de un păhărel. Unul mic.

Sam: Parcă eu n-aș avea chef! Mi-a intrat frigul în oase.

Sam toarnă whisky în două pahare.

Sam: Îți aduc paharul în bucătărie?

Edith: Începe fără mine. Acușica vin și eu.

Sam: Mult noroc, draga mea!

Edith: Mult noroc și ție!

Sam soarbe din pahar și se așază din nou în fotoliu. Se uită distrat în jurul lui.

Edith: Să știi că am vorbit cu Jennifer.

Sam: Cu gâsculița aia?

Edith: Sam! Cum vorbești așa? E prietena noastră.

Sam: Tot gâsculiță e. Ce vroia?

Edith: Nu, eu am sunat-o. Am invitat-o pe la noi. A crezut că o invit azi.

Sam: Ce ți-am spus? O gâsculiță!

Edith: I-am zis că o așteptăm pe la noi peste vreo două săptămâni.

Sam: Nu-i prea devreme? Azi avem un musafir… Peste două săptămâni pe Jennifer… Nu vreau să te obosești…

Edith: Știi doar ce plăcere îmi face să avem invitați.

Sam: Parcă mie nu!

Câteva clipe de tăcere.

Sam: Cu ce-l servim pe Mark?

Edith: O, avem multe de pus pe masă…

Sam: S-auzim, s-auzim…

Edith: La început – o salată de țelină servită la cupă. După aceea – o supă de roșii, tocmai am luat-o de pe foc… Evident, păstrăvii pe care i-am pus la cuptor. Iar la sfârșit – o felie de tort. Arată grozav, de-abia mă abțin să nu gust din el.

Sam: Sună bine. Dar nu-i prea puțin? După un drum ca ăsta, oricine e rupt de foame.

Edith apare din bucătărie ținând în mâini farfurii și tacâmuri pe care le așază pe masă.

Edith: Uită-te în oglindă, Sam! Nu mai suntem tineri. Nici Mark nu mai e tânăr. Nu trebuie să exagerăm cu mâncarea.

Sam: Ai dreptate. Tu ai întotdeauna dreptate. Nu-ți bei paharul?

Edith: Stai să așez tacâmurile. Te-aș ruga să aduci băuturile.

Sam aduce o servantă pe care se află mai multe sticle.

Sam: Să mă pici cu ceară și nu mai țin minte ce bea Mark la început. Whisky? Votcă? Avem și Martini, și Campari, chiar și tequila…

Edith: Parcă îi place Bloody Mary…

Sam: Extraordinar! Ce memorie ai! Asta e – Bloody Mary! Îi prepar băutura cum intră pe ușă. După rețeta mea – îi adaug și puțin piper.

Edith: Nu-i pune și piper – știi că are probleme cu stomacul. Nu, nu cumva să-i pui…

Sam: Bine, bine, nu-i pun…

Edith: La pește – un vin alb.

Sam: Avem un vin alb sec excelent. Recolta 2007. Un an de excepție. M-a costat sticla o groază de bani.

Edith: Merită să facem orice sacrificiu pentru invitații noștri.

Sam: Așa am făcut de fiecare dată.

Edith: Prezența lor alungă mohorala din casă.

Sam: Cum adică? La noi e mohorât?

Edith: Nu, dar nu e bine să stăm ca niște cuci.

Sam: De unde știi tu cum stă cucul?

Edith nu-i răspunde și își bea paharul.

Edith: Nu mai pui unul?

Sam: E bine să avem mintea limpede. Altfel ne facem de râs.

Edith: Asta cam așa e.

Se uită spre geam.

Edith: Ce început de primăvară afurisit! Mai ții minte? Meteorologii au anunțat o primăvară timpurie.

Sam: S-au înșelat, ca întotdeauna. Mai bine ar da prognoza invers – s-ar adeveri mai multe din prezicerile lor.

Se aude telefonul. Cei doi se uită unul la altul.

Edith: Nu răspunzi?

Sam se duce la telefon.

Sam: Alo!

Ascultă câteva clipe.

Sam: Mark, dragule, unde ești?

Ascultă din nou.

Sam: Bine, Mark. Asta e! Condu cu grijă. Noi te așteptăm. Nu-i nici o problemă.

Pune receptorul în furcă.

Edith: Ei?

Sam: Mark a fost. A telefonat dintr-un motel de pe șosea. Zice că trebuie s-o ia pe un drum lăturalnic, șoseaua principală e sub apă. O să întârzie, dar nu foarte mult.

Edith: Iar boul ăsta de primar are tupeul să spună că situația e sub control! Parcă pe Dumnezeu îl poate controla cineva.

Sam: Liniștește-te, Edith! Nu-ți face bine să te agiți.

Edith: Dar pe Mark nu l-a speriat ploaia asta afurisită? Nu s-a răzgândit? Vine sigur?

Sam: Ți-am spus, întârzie puțin. Însă nu miroase ceva?

Edith se repede în bucătărie.

Edith: Aoleu! Păstrăvii!

Se întoarce radioasă.

Edith: I-am salvat! Păcat că Mark n-a venit încă. Acum ar fi fost tocmai buni.

Sam: Sunt buni oricum.

Edith: Nu vreau să mă laud, dar cred că sunt delicioși.

Se așază amândoi în fotolii. O clipă de tăcere.

Sam: Cum ai făcut păstrăvii?

Edith: La cuptor, în suc propriu.

Sam: În folie de aluminiu?

Edith: Da. Și cu un adaos de vin alb.

Sam: Sper că nu din recolta 2008.

Edith: Nu-i nevoie de un vin așa de bun.

Sam: Mmm! Minunat! De-abia aștept să mâncăm. Mai ții minte cine ți-a dat rețeta asta?

Edith: Cum să nu! Myrtyl!

Sam: Da, Myrtyl. Săraca de ea! Dacă ar fi avut zile, am fi putut s-o invităm și pe ea astăzi.

Edith: Avea farmec. Mult farmec. Și umor. Spunea bancuri ore în șir. Cum de le ținea minte?

Sam: Râdeam de mă prăpădeam numai cât deschidea gura. Sărmana! A lăsat doi copii orfani. Tatăl lor se dusese mai demult.

Edith: Poate îi invităm într-o zi pe la noi.

Sam: Vezi să nu vină! El e doctor, ea predă filosofia… Ce să caute lângă doi moșnegi ca noi? Despre ce să vorbim?

Edith: Despre mama lor. Cred că le-ar face bine să discute despre ea. Uite, într-un carnețel mi-am notat câteva dintre bancurile pe care ni le-a spus. Dacă vrei, caut carnețelul ăla să citim din el.

Sam: Lasă-l acolo unde e. Dar aș avea chef de un banc. Nu-ți aduci aminte de unul?

Edith: Stai o clipă… Da… Mi-aduc aminte unul. Chiar Myrtyl ni l-a spus. La un ospiciu, medicul e încântat de evoluția unuia dintre pacienții săi. “Faci progrese, faci progrese…” “Progrese pe dracu!”, răspunde acesta necăjit. Săptămâna trecută eram Napoleon, acum sunt un amărât de John de la sculerie.”

Râd amândoi. Apoi ciulesc urechea – rafalele ploii s-au întețit.

Sam: Nu-i a bună!

Edith: Eu nu-mi aduc aminte de o ploaie ca asta. E de-a dreptul sinistru.

Se duce și aprinde lumina.

Edith: Parcă așa totul e mai prietenos.

Sam se uită pe fereastră.

Sam: Apa începe să băltească în livadă. Nu-i bine pentru meri. Să nu le putrezească rădăcinile.

Edith: Aoleu! Ce putem face?

Sam: Dacă plouă și mâine, va trebui să săpăm niște canale de scurgere.

Edith: Au zis că plouă toată săptămâna. Noi suntem totuși la adăpost. Ce se fac cei care sunt lângă râu?

Sam: O să fie prăpăd. Vai de ei!

Edith: O, dragule, întotdeauna ai fost un milos și te-ai gândit la alții! De aia ți-ai și ales meseria de polițist. Ai vrut să-i ajuți pe cei aflați în suferință – victime ale jafurilor și violențelor.

Sam: Ei, lasă… A trecut atâta vreme de când am ieșit la pensie încât am și uitat.

Edith: Cum să uiți?

Ia de pe perete fotografia în care Sam e în uniformă.

Edith: Ia uite-te ce chipeș erai! Și ce bine îți stătea uniforma!

Sam: Nu exagera! La patruzeci de ani pe oricine stă bine o uniformă. Mai ales una de polițist.

Edith: Scoate-o din cufăr și pune-o pe tine! Tot chipeș o să arăți și acum. Și inspiri încredere ca și odinioară. Oricine apela la tine știa că a încăput pe mâini bune.

Sam: Ei, au fost frumoase vremurile de odinioară!

Edith: Sunt frumoase și astea de-acum. Numai dacă ar înceta blestemata asta de ploaie.

Sam: Extraordinar!

Edith: Ce-i extraordinar?

Sam: Acum îmi aduc aminte. Atunci când a venit Myrtyl ultima oară la noi, turna ca și acum cu găleata.

Edith: Așa e. Ce memorie ai! Numai că Myrtyl n-a întârziat la masă.

Sam: Myrtyl nu stătea departe de noi.

Tac amândoi ascultând ploaia.