Amintiri din livada cu meri. O piesă mortală (V)/ de George Arion

Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 5

Edith: Încep să fiu și eu tot mai îngrijorată. Să nu i se fi întâmplat ceva. Ar fi îngrozitor să fi avut un accident și acum să zacă într-un șanț. Să nu dăm drumul la știrile de la televizor?

Sam: De ce nu?

Sam dă drumul la televizor.

Sam: Pe canalul ăsta sunt numai telenovele, ăsta transmite numai muzică clasică… Ce aiureală ascultă unii… A! Am găsit.

Crainic: O coliziune în lanț s-a produs chiar la intrarea în Barintown. Peste zece mașini au fost avariate. Din fericire, nu se înregistrează nici o victimă. Recomandăm șoferilor multă prudență…

Sam închide televizorul.

Edith: Am spus eu! A avut un accident.

Sam: N-ai de unde ști.

Edith: Așa îmi spune mie inima!

Sam: Hai, liniștește-te! Bine că nu s-a inregistrat nici o victimă.

Edith: Da, dar întâlnirea noastră a fost ratată.

Sam: Poate că totuși apare…

Edith: De ucigașul ăla n-au spus nimic…

Sam: Poate că au spus mai înainte…. Sau, poate că au spus după… Vrei să mai dau drumul la televizor?

Edith: Totul e posibil. Eu, în locul tău, tot aș da un telefon la poliție,

Sam: Inutil, draga mea, inutil… Mai bine am face o carte.

Edith: Nu mai am chef de nimic.

Sam: E drept, și mie mi-a trecut chiar și foamea…

Edith: M-a apucat o durere de cap groaznică.

Sam: Ia un măr. Îți ia durerea cu mâna.

Edith: Chestia asta e o invenție a chinezilor, ca să-și vândă merele. Au un marketing de speriat,

Sam: Ai uitat de Cora? Și pe ea o apucase durerea de cap chiar după primul fel. I-am dat un măr să-l mănânce și n-a mai simțit nici o durere. A băgat pe urmă în ea ca și cum scăpase dintr-un lagăr de concentrare. A plecat de la noi noi atât de fericită…

Edith: O nehalită! Mi-a părut rău că am invitat-o. Mânca așa de urât! Clefăia, rupea friptura cu degetele, se scobea în dinți în fața noastră, râgâia… Scuză-mă, dar trăgea și pârțuri…

Sam: O nesimțită! Nu-i duc dorul.

Edith se uită cu atenție la Sam.

Edith: Sam!

Sam: Da, dragă!

Edith: De ce ai chemat-o pe Cora la noi?

Sam: N-am chemat-o eu. Tu ai chemat-o.

Edith: Minți! Ți-a fost iubită!

Sam: Acum altă trăznaie. Aschimodia aia? Trebuia să te uiți de trei ori la ea ca s-o vezi o dată! O puteai cuprinde cu o curea de ceas.

Edith: Mi-a spus mie cineva că îți plăceau alea mai schilave.

Sam: Cine dracu ți-a spus tâmpenia asta? Hai? Cine ți-a spus?

Edith: Dacă îți plăceau ațoasele de ce m-ai luat pe mine? Ca să mă faci să sufăr?

Sam: Ziua de azi chiar se duce pe apa sâmbetei. Ce ți-a cășunat pe mine?

Edith: Spune drept: de câte ori m-ai înșelat?

Sam: Niciodată, draga mea, niciodată!

Edith: Minți!

Sam: Pe ce vrei să mă jur? Pe mormântul mamei mele?

Edith: Nu. Pe livada noastră. Uită-te la mine și jură.

Sam: Să nu mai avem parte de livada noastră dacă te-am înșelat vreodată.

Edith: Ai clipit din ochiul stâng. Asta înseamnă că minți. Cine clipește din ochiul stâng înseamnă că minte.

Sam: Ce aiureală mai e și asta?

Edith: Asta o spun și doctorii – dacă clipești din ochiul stâng înseamnă că minți.

Sam: Bine. Te-am înșelat de o sută de ori… nu… de două sute de ori… Acum te-ai liniștit?

Edith: Bietul Sam! Ce rea sunt! Cum te mai necăjesc! Sunt sigură că nu m-ai înșelat niciodată.

Sam: Atunci ce-a fost toată panarama asta?

Edith: M-am jucat cu tine, prostuțule! Am vrut să văd cum te aperi.

Sam: Ai putea găsi un alt joc. Ăsta mă enervează la culme. Nu știu cum să mă apăr. Fiindcă n-am de ce.

Deodată se aude telefonul. Amândoi încremenesc. Sam se îndreaptă spre telefon. Edith e mai iute. Dar până când să ajungă la aparat, sunetul încetează.

Sam: O fi fost o greșeală.

Edith nu-i răspunde. Privește pierdută jur-împrejur.

Dar telefonul sună din nou. De data asta Sam e mai rapid.

Sam: Alo! Alo! Da, Mark, noi suntem… Vorbește mai tare, că nu te-aud… Cum? Nu se poate! Unde ești? Hai, fă un efort! Mai ai foarte puțin până la noi. Uite, îți spun eu pe unde s-o iei… E o scurtătură… Alo! Alo!

Sam pune încet telefonul în furcă.

Edith: Ce s-a întâmplat?

Sam: Apa a luat podul de la intrarea în Barintown. Liniile telefonice sunt afectate – de-abia l-am auzit. Zice că nu mai are cum să mai vină. A avut toată bunăvoința, dar nu mai are puteri să se lupte cu stihiile. Astea sunt cuvintele lui.

Edith: Nu mai are puteri să se lupte cu stihiile… Ticălosul! Ne-a ținut o după amiază pe jar așteptându-l.

Sam: N-o să-l mai invit niciodată!

Edith: Ba dimpotrivă, ba dimpotrivă. Trebuie într-un fel să ne luăm revanșa pentru ziua asta compromisă.

Sam: Ai dreptate.

Edith: Îți dau ceva de mâncare?

Sam: Mi-a pierit foamea.

Edith: Atunci un whisky?

Sam: Un whisky mic ar fi bun. M-ar liniști. Auzi! Stihiile! Pompos mai vorbesc unii. Vor să fie mai presus decât ceilalți.

Edith: Parcă Jonathan cum vorbea? Folosea niște cuvinte pe care nu le-am auzit decât în gura lui: dialectică, antinomii, oximoron…

Sam: Măcar acela era asistent universitar.

Edith: Și la ce i-a folosit? Degeaba a venit la noi…

Sam: Într-adevăr.. Nu i-a folosit a nimic.

Edith: Vezi tu, oameni ca noi mai rar. Am văzut lumina zilei în familii umile, dar când ne-am ridicat pe o altă treaptă socială nu am început să umblăm cu nasul pe sus. Am rămas la fel de modești și cu bun simț. Oximoron! Haida de! Eu am fost secretara unui avocat, dar nu l-am auzit niciodată folosind cuvinte de astea. E drept, folosea termeni de specialitate, nu-i înțelegeam pe toți, dar vorbea așa numai la tribunal.

Sam: Iar îmi vorbești de Oliver? De multă vreme mă întreb dacă n-a fost ceva între voi.

Edith: Haide Sam, vrei să mă pedepsești pentru izbucnirea pe care am avut-o mai înainte? Oliver e de mult oale și ulcele. Bine măcar c-a apucat să vină într-o seară la noi. Săracul! Era așa bolnav! De-abia își mai târa zilele.

Sam: Ca să mă exprim ca Mark, nu mai am chef să disec chestiunea asta.

Se aude sunând telefonul. Cei doi încremenesc.

Edith: E Mark! Până la urmă a făcut ce-a făcut și se îndreaptă spre noi. Minunat! Minunat!

Sam: De necrezut! Ce descurcăreț e! Dar nu răspunzi?

Edith: Răspunde tu! Eu m-am emoționat.

Sam ridică receptorul din furcă.

Sam: Bună, Mark! Unde ești? Alo! Alo! Nu te aud.

Ascultă câteva clipe.

Sam: Greșeală! Aici e familia Jackson.

Pune receptorul în furcă. Edith e dezamăgită.

Sam: M-ar fi mirat să se descurce mototolul ăsta!

Edith: Și mai ziceai că ține la noi! Ține pe dracu!

Sam: Oamenii sunt plini de surprize. Îl mai ții minte pe Yul?

Edith: Cum să nu! Cel mai bun prieten al tău din școală. Ai vrut neapărat să mi-l prezinți. De aia l-ai și invitat pe la noi. Unul chel ca-n palmă, deși n-avea nici patruzeci de ani.

Sam: Ăla. Ei bine, într-o seară m-am dus cu el la o bere. Am cam amestecat băuturile și bunul meu prieten s-a cam pilit. A început să scoată din el niște chestii care m-au lăsat cu gura căscată. Mi-a zis că dintotdeauna am urmărit să-mi fac o carieră, că încă din școală mă luptam să le-o iau celorlalți înainte, că oricare dintre ei ar fi putut ajunge ca mine, numai că eu am avut și noroc… A pedalat cu chestia asta cu norocul până mi s-a făcut greață. A sărit și la bătaie, de-abia l-am potolit…

Edith: Un invidios! Nu accepta succesele altora.

Sam: Așa e! De mine scriau în ziare. De un mărunt arhivar cu mânecuțe negre de ce-ar fi scris?

Edith: Parcă eu n-am avut parte de colege invidioase? “Vai, dragă, te-ai ajuns! Te-ai măritat cu un polițist! Și e și mai tânăr ca tine! N-o să ai probleme la pat până când o să închizi ochii!”

Sam: Cum? Vorbeau așa despre tine?

Edith: Ba bine că nu!

Sam: Fandositele astea! Par niște cucoane și când colo… Ți se face scârbă!

Edith: Ella era cea mai pornită dintre toate. Nu-i mai tăcea gura o clipă când mă vedea. “Vai, Edith, pe ce bărbat ai pus mâna! Vezi să nu ți-l ia cineva. Stai cu ochii pe el! Acuș zboară din cuib.”

Sam: Nemaipomenit! Sclifosita aia cu un coc ca mușuroiul unor termite? Aia care a vărsat cafea pe cel mai bun costum al meu?

Edith: Aia, dragă, aia! O intrigantă. Băga numai strâmbe. I-ar fi fost drag să-i faci ochi dulci.

Sam: Nici în coșmarurile mele cele mai cumplite nu m-aș fi văzut lângă ea.

Edith: Dă-o dracului!

Sam: Ei! A cam venit vremea să mergem la culcare. Mark nu mai vine…

Edith: Mie nu mi-e prea somn, dar dacă zici tu… Mă duc să fac patul.

Sam: Bună idee! Dar… ia stai! Unde te duci?

Edith: Până în atelier… Vreau totuși să-ți arăt ultimul tablou pe care l-am pictat.

Sam: De-abia aștept! Mulțumesc! De pe-acum cred că e o minune.

Edith: Nu te grăbi. Poate că n-o să-ți placă.

Sam: Ei, da… Cum să nu-mi placă? Până acum mi-a plăcut tot ce-ai creat. Iar când se va face vernisajul cu operele noastre, va fi ceva ieșit din comun. Cei mai mari critici vor lua cuvântul. Va fi o sărbătoare a artei. Vizitatorii vor fi uluiți.

Edith iese. Sam dă drumul la televizor.

Crainic: Lovitură de teatru în operațiunea pe care a desfășurat-o astăzi poliția în împrejurimile Barintownului. A fost prins suspectul considerat vinovat de dispariția lui Paul Atkinson. Polițiștii l-au descoperit în oraș, la crâșma lui Politicosu, unde se adăpostise de ploaie. A fost dus la cea mai apropiată secție de poliție și a fost interogat. Suspectul n-a putut fi incriminat, deoarece atunci când a dispărut Paul Atkinson, el nu se afla în oraș. A putut proba cu martori de mare încredere care l-au văzut în Camry. Poliția trebuie să-și pornească din nou cercetările de la zero…

Sam închide televizorul. Edith apare ținând un tablou în mâini, întors în așa fel încât Sam nu-l vede.

Edith: Parcă am auzit voci. Cu cine vorbeai?

Sam: Am dat puțin drumul la televizor.

Edith: Și ce spuneau?

Sam: Ca de obicei – numai fleacuri. Hai! Arată-mi tabloul!

Edith: Chiar vrei să ți-l arăt?

Sam: De-abia aștept.

Edith: Sigur?

Sam: Dacă-ți spun…

Edith se duce mai întâi la masă și toarnă whisky în două pahare.

Edith: Mai întâi, să mai bem un pahar.

Sam: Nu mai am chef.

Edith: Hai! Ultimul. Noroc!

Sam bea mai mult în silă.

Sam: Parcă are alt gust.

Edith: Așa e când bei prea mult. Gustul se schimbă. E, de fapt, doar o părere.

Sam: Hai! Arată-mi tabloul! Ard de nerăbdare să-l văd.

Edith: Chiar vrei să-l vezi?

Sam: Mai încape vorbă!

Edith întoarce tabloul încetișor spre el.

Sam: Minunat! Ce culori!

Edith: Chiar îți place? Uită-te mai bine la el!

Sam se apropie de tablou și se schimbă la față.

Edith: Ei! Nu mai zici nimic?

Sam tace înmărmurit.

Edith: Extraordinar! Dragul de Sam a rămas mut ca un pește! Iubitul meu nu mai zice nimic!

Sam: Ticăloaso! Ăsta nu-i tabloul tău.

Edith: Oare? Tii, ce chestie… Așa e! Nu-i al meu, dragule! E al tău. Aici e mărul lui Oliver, dincoace e mărul lui Malcolm, iar alături e mărul lui Albert… Numai tu așterni așa culorile pe pânză.

Sam: Mizerabilo! Cum ai îndrăznit să intri în atelierul meu?

Edith: Ai pictat cincizeci de meri. Al cincizecelea e al lui Mark. Ha! Ha! Te-ai grăbit. Ți-a dat plasă!

Sam: Jigodie!

Edith: Acum sunt o jigodie? Nu mai sunt iubita ta scumpă și dragă? Cum ai putut să te prefaci atâția ani? Ai fi putut ajunge un mare actor! Monstrule! De ce sub al 51-lea măr ai scris Edith? Vrei să mă omori ca și pe Patrick, și Yul, și Conny și ca pe toți ceilalți, și să mă-ngropi și pe mine în livadă?

Sam: A fost doar o glumă. Vroiam să ți-l arăt. Am vrut să văd ce zici. Jur că vroiam să ți-l arăt!

Edith: Glumă? Ha! Ha! Mă faci să râd.

Sam: Zău așa, Edith… Dă încoace tabloul! Imediat șterg numele tău. E doar o glumă.!

Edith: Prea târziu, monstrule! O să-l șterg eu după ce n-o să mai fii!

Sam: Ce vrei să spui?

Edith iese câteva clipe. Revine cu un alt tablou în mâini.

Edith: Ia uită-te! Ăsta e tabloul meu. Ia vezi cine apare la poziția 50.

Sam se uită și se înfurie.

Sam: Mi-ai pus numele sub al cincizecelea măr din livadă!

Edith: Da, dragule. Sub al cincizecelea măr tu ai să fii îngropat. Cifră rotundă. Jubileul! Înseamnă cinzeci. Eu nu m-am grăbit să-l trec pe Mark. Am avut o presimțire.

Sam: Edith, e o neînțelegere…

Se clatină puțin și se sprijină de masă.

Edith: Ce-i dragule, nu te simți bine?

Sam: Ah! Ce arsuri am la stomac…

Edith: Parcă ai o flacără pe dinăuntru. Nu-i așa?

Sam: Dă-mi ceva… Nu mai suport!

Edith: Să fie whisky-ul de vină? De altceva parcă nu te-ai atins. Da, da… Whisky-ul e de vină. Și nu pentru că ai băut prea mult.

Sam: Atunci ce e? Of, ce arde!

Edith: Cianură, dragule. Cianură! Nu simți mirosul de migdale amare?

Sam: Nenorocito! M-ai otrăvit!

Edith: Nu cumva tu m-ai învățat cum să folosesc otrava? Cine-a murit otrăvit? Nu-i mai țin minte pe toți. Parcă Suzan, Smith, Rose, Raul… Pe ceilalți tu i-ai înjunghiat sau i-ai împușcat.

Sam se împleticește căutând ceva.

Edith: Nu cumva asta cauți?

Scoate dintr-un buzunar pistolul.

Sam: Dă-l încoace, nenorocito!

Încearcă să-i smulgă pistolul din mână.

Edith: Te miști cam greu pentru un bărbat mai tânăr ca mine. Te miști cam greu.

Sam: Crezi că o să scapi? Ai uitat că am fost polițist?

Edith: Nu mi-e frică de un polițist ieșit la pensie!

Sam: Ai să mi-o plătești!

Scoate un pistol de sub cracul pantalonului.

Sam: Orice polițist are și o armă de rezervă.

Edith: Nu trage, Sam! Nu poți să faci una ca asta! Ai uitat ce clipe frumoase am trăit împreună? Am realizat o operă care ne face nemuritori! Nu tu ai spus că va fi un vernisaj de vis?

Sam: Prea târziu, scumpo! Prea târziu ți-ai adus aminte de opera noastră nemuritoare.

Apasă pe trăgaci. Edith se prăbușește. Sam ia în mână tabloul lui și se uită la el.

Sam: La urma urmei, livada asta devenise prea mică. Nu mai era loc decât pentru două persoane.

Se apropie de fereastră. Scrutează bezna. Vorbește ca în delir.

Sam: O! Ce arsură! De-abia pot să mai respir. Și ploaia asta afurisită… Apa a ajuns de aproape un metru… A început să intre în casă… Cine s-ar fi gândit la un asemenea potop? Torentele au săpat la rădăcinile pomilor… Puhoaiele au scos trupurile din pământ… Uite-i pe Josh, pe Clint, pe Jon… Uite-le pe Mary, Nellie, Betty… Doamne! Ce frumoși sunt cu toții… Și ce frumos plutesc pe apă… Nu credeam să-i mai văd vreodată… Nu credeam… Parcă au venit să-și ia rămas bun… Ba nu! Mă cheamă la ei…

Se corectează.

Sam: Nu, nu… Ne cheamă la ei. Pe amândoi. În livadă. Venim acum, dragilor! Venim acum. Locul nostru e printre voi! Finis coronat opus, cum ar fi spus fandositul ăla de Mark.

O ia pe Edith în brațe și iese împleticindu-se.