Amintirile mării și memoria comunității/ de Rodica Grigore

Sandra Benítez, scriitoare nord-americană de origine portoricană, a fost recompensată cu numeroase premii literare pentru primul său roman, A Place Where the Sea Remembers (1994). Autoarea ține cursuri de scriere creativă în Minnesota, iar diferite povestiri sau nuvele i-au fost publicate în prestigioase reviste și antologii de proză scurtă publicate în Statele Unite ale Americii. Romanul ei de debut este o poveste profund umana despre dragoste și disperare, despre speranță și moarte, aducând pe scena literară nord-americană o serie de personaje care nu pot fi uitate ușor. În centrul acțiunii se află familia lui Candelario Marroquín, a cărui soție, Chayo, va da naștere, în cele din urmă, copilului pe care amândoi îl așteptaseră foarte mult timp. Numai că bucuria lor se împletește, la tot pasul, cu evenimente tragice care marchează viața tuturor locuitorilor din Santiago, satul mexican unde se petrece acțiunea.

Cartea începe cu apariția lui Remedios, la curadera, înțeleapta având puteri tămăduitoare și adevărata instanță morală la care se raportau toți locuitorii acestui spațiu (doar aparent un loc al fericirii depline și al tihnei domestice!), precum și cu sublinierea marelui adevăr al acestei zone: “Marea își amintește mereu, ea nu uită nimic.” De aici și dorința oamenilor de a-i păstra întotdeauna vii poveștile. Mai cu seamă poveștile despre aceia care știu să mențină legătura cu natura, cu apa, pamântul, focul și aerul, elementele care determină până și cele mai obișnuite acte și fapte omenești. Romanul se încheie tot cu apariția lui Remedios, între aceste două capitole fiind structurată istoria prezentă – și, nu o dată, profund tragică – a oamenilor din Santiago, prezentați, pe rând, sub forma unor portrete individuale care, finalmente, vor determina configurarea unui excelent tablou de grup, fotografia exactă a unei comunități a cărei existență se dovedește adesea a fi marcată de forțe mai presus de înțelegerea obișnuită. Astfel, totul se desfășoară pe fondul dorinței lui Chayo și Candelario de a avea un copil, mai cu seamă după ce Candelario, în ciuda lipsei unei pregătiri de specialitate, este promovat, în restaurantul unde lucra la importanta – în accepțiunea sa… – poziție de salatier, el ensaladero. Însă sora lui Chayo, Marta, încearcă, tocmai atunci, să scape de o sarcină nedorită, astfel că cei doi decid să adopte copilul acesteia. Fericirea le e, din păcate, de scurtă durată, deoarece Candelario rămâne fără slujbă, din cauză că nu știe să prepare celebra salată Caesar, prin urmare cuplul, având deja un copil, nu-și mai permite să-l întrețină și pe nou-născutul Martei.

Dincolo de subiectul în sine, ceea ce Sandra Benítez reușește să realizeze în mod remarcabil este permanenta întrețesere a destinelor și istoriilor de viață ale personajelor sale, precum și interdependența între cei care locuiesc pe țărmul acestei mări uneori darnice, însă adesea răzbunătoare și gata să-și ceară tributul de vieți omenești. Problema unuia devine, frecvent, a tuturor, iar vrăjile și blestemele se transformă, cel puțin pentru aceia care le rostesc sau cred în ele, în realități la fel de palpabile ca aceea a obiectelor de uz zilnic. Iar dacă fiul lui Chayo nu va pieri de pe urma blestemului Martei, Richard, propriul ei copil, va sfârși în tragice circumstanțe, în ciuda speranțelor tuturor că, în anumite condiții, o ură veche (dintre cele două surori) ar putea fi, totuși, uitată – sau măcar atenuată – și ar fi în stare chiar să determine renașterea speranței în mai bine.

Din păcate, povestea este spusă, pe alocuri, fără nicio elaborare stilistică, iar textul cărții are, uneori, aerul simplelor relatări de genul rubricilor Faptului divers ce umplu frecvent paginile ziarelor încercând să ofere o imagine veridică a vieții comunitaților hispanice din apropierea Statelor Unite și trăind, ca sub o imensă fascinație, cu speranța că, odată și-odată, va atinge nivelul de viață din orașele populate de gringos. Cu toate acestea, acțiunea alertă face din cartea de față o lectură plăcută care, fără să aibă pretenția de a reprezenta o mare pagină a literaturii contemporane, spune, în felul său, mult și multe despre acel spațiu, cultural și geografic, cam prea adesea supus receptării printr-o simplistă grilă ori, și mai adesea, stând exclusiv sub semnul culorii locale sau al unui (pseudo)exotism lipsit de substanță.

Sandra Benítez, A Place Where the Sea Remembers. Scribner Fiction, U.S.A., 1994