Versiunea completă
Politică

Analist: Argumentul economiilor pentru cuplarea alegerilor este absolut inacceptabil și cinic

"Este o economie infimă față de cadourile electorale pe care politicienii le fac oricum", comentează profesorul de științe politice de la Universitatea București, Cristian Pârvulescu, intenția PDL care pare acceptată deja de opoziție de a cupla alegerile locale din vara viitoare cu legislativele din toamnă.

Iulian Anghel · 24 august 2011 · 3 min de citit

“Este o economie infimă față de cadourile electorale pe care politicienii le fac oricum”, comentează profesorul de științe politice de la Universitatea București, Cristian Pârvulescu, intenția PDL care pare acceptată deja de opoziție de a cupla alegerile locale din vara viitoare cu legislativele din toamnă.

Potrivit lui Pârvulescu economiile, în jur de 20 mil. euro, nu se justifică în fața confuziei majore care s-ar introduce – pentru că alegerile locale presupun un alt tip de mesaj, cel adresat comunităților, în vreme ce alegerile generale propun un proiect de țară și trebuie receptate ca atare. Mai mult, este vorba despre instituții diferite, cu atribuții diferite, iar cetățenii trebuie să aleagă în cunoștință de cauză ceea ce nu se va mai întâmpla în cazul cuplării alegerilor.

Franța organizează anul viitor alegeri prezidențiale (în mai) și parlamentare (în iulie), dar nimeni nu a invocat economiile pentru a organiza alegeri simultan tocmai pentru că avea de-a face cu instituții total diferite și nu încape aici confuzia.

Pârvulescu spune că PDL face aceste propuneri din frica de a nu pierde totul pentru că organizarea simultană a alegerilor înseamnă o mai mare implicare a primarilor care sunt și ei în cursă și odată cu susținerea propriilor candidaturi le vor sprijini volens-nolens și pe cele ale parlamentarilor. Susținerea opoziției ține de același resort.

“Dar acest lucru va transforma România într-o țară a baronilor, a primarilor care vor deveni extrem de puternici și vor avea partidele la picioarele lor, de vreme ce le susțin. Nu vom mai avea în schimb un proiect național și nici o națiune pentru că națiunile sunt formate din cetățeni conștienți care lucrează pentru ea. Orice argument s-ar aduce pentru cuplarea alegerilor el este absolut inacceptabil și cinc”, arată Pârvulescu.

PDL vrea să organizeze alegerile locale de anul viitor în același timp cu cele generale, dar singurul argument adus în discuție – economiile care s-ar face – nu ține la o analiză a situației, arată Pârvulescu.

“Simultaneitatea” a mai fost folosită cu succes de președintele Traian Băsescu în 2009 când, odată cu prezidențialele a fost organizat și referendumul pentru trecerea la un parlament unicameral. Băsescu a câștigat prezidențialele folosindu-se și de referendum (“i-a folosit referendumul”, spune Pârvulescu), dar trecerea la un parlament unicameral a rămas literă moartă, la fel cum s-a întâmplat și cu alte proiecte aruncate pe piață de niciunde de partidul de guvernământ – referendum pentru București pentru desființarea sectoarelor sau planul de desfiinațare a județelor și trecerea la regiuni – care, după ce au stârnit o imensă confuzie și mult scandal politic, au fost abandonate.

Și atunci ca și acum, argumentul a fost unul singur: să facem economii în situații de criză. Aceste economii se poat face – ar fi undeva în jurul cifrei de 20 mil. euro, nefiind așadar majore, mai ales dacă le comparăm cu cheltuielile făcute de partide în alegerile din 2008 care au fost estimate la acea vreme de analiști la ca 500 mil. euro.

Citește și