Analiștii cred că anul 2011 va fi cel mai profitabil din istoria Petrom
Petrom (simbol bursier - SNP), cea mai mare companie românească și controlată de grupul austriac OMV, ar putea raporta un profit net de peste 780 de milioane de lei în trimestrul al treilea, estimează analiștii.
Estimările principalilor analiști de pe bursă indică faptul că OMV Petrom ar putea raporta în primele nouă luni din acest an un profit net record, de 2,5 mld. lei (601 mil. euro), în creștere cu 77% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui sondaj al ZF la care au participat Erste Group, ING, Unicredit CA-IB Securities, EFG Eurobank Securities, Broker Cluj, Ieba Trust și Tradeville.
Câștigul estimat de analiști pe primele nouă luni este mai ridicat decât profitul înregistrat de Petrom pe tot parcursul anului trecut, de 2,2 mld. lei.Media estimărilor analiștilor privind profitul Petrom în trimestrul al treilea indică un câștig net de 782,3 mil. lei (184 mil. euro), comparativ cu o pierdere de circa 110 mil. lei în perioada iulie – septembrie din 2010. Rezultatul Petrom în trimestrul trei de anul trecut a fost afectat de o pierdere extraordinară de circa 100 mil. euro din reevaluarea activelor companiei din Kazahstan. Exceptând această pierdere, rezultatul s-ar fi cifrat la circa 325 mil. lei în trimestrul trei din 2010.
Petrom va raporta mâine rezultatul pe trimestrul al treilea din acest an, iar analiștii se așteaptă ca profitul să fie susținut de prețurile încă ridicate la țiței, care influențează pozitiv marjele și vânzările companiei.
Cotația la Petrol a atins un maxim de circa 110 dolari/baril în perioada martie- aprilie din acest an, după care a început să coboare, ajungând în prezent la 95 de dolari/baril, nivel care este însă semnificativ mai ridicat comparativ cu anul precedent.
“Pentru trimestrul trei la OMV Petrom am estimat un profit net în jur de 0,9 miliarde de lei pe fondul unei creșteri a vânzărilor de circa 17% față de perioada similară a anului trecut datorită menținerii la nivel ridicat a cotațiilor țițeiului și prețului carburanților pe piața internă; am considerat că nu se vor înregistra provizioane/deprecieri semnificative, iar hedge-ul va avea un impact negativ în jur de 10% din profitul din exploatare”, spune Manuela Ogrinja, analist la EFG Eurobank Securities.
Unii analiști cred că și marjele din rafinare ale companiei ar putea arăta o îmbunătățire în trimestrul trei.
“Ne așteptăm ca Petrom să aibă parte de un trimestru trei foarte bun, similar cu trimestrul anterior și mult peste cel din trimestrul trei al anului precedent. Segmentul de producție ar trebui să beneficieze de pe urma prețului ridicat la petrol. Anticipăm ca profitabilitatea segmentului de rafinare și marketing să se îmbunătățească pe seama creșterii vânzărilor cu amănuntul specifică acestei perioade”, spune Thomas Unger, analistul Erste Group.
Analiștii cred că profitul Petrom va fi influențat pozitiv de deprecierea leului față de dolar, în condițiile în care transpunerea prețului la țiței din dolari, cum este cotat pe piața internațională, în lei ar urma să aducă companiei mai mulți lei pe dolar.
“Petrom s-a confruntat în trimestrul trei cu o producție și cu prețuri la petrol în scădere ușoară, însă pe de altă parte compania a beneficiat de aprecierea dolarului față de moneda locală. Cred că profitul pe segmentul de explorare și producție va fi ceva mai mic trimestru la trimestru, în timp ce pe segmentul de rafinare și marketing va fi mult mai slab (marjele au fost extrem de scăzute).
Trimestrul patru este puțin probabil să fie mai bun decât precedentul, însă nici semnificativ mai slab. Prețul la țiței se menține ridicat, cursul de schimb s-a stabilizat, iar creșterea prețurilor la gaze ar putea să ajute compania”, spune Tamas Pletser, analist la ING.
Analiștii Tradeville se așteaptă ca anul viitor compania să nu mai repete rezultatele bune din acest an din cauza incertitudinii la nivel economic.
“Ne așteptăm ca Petrom să raporteze un profit de circa 839 milioane de lei în trimestrul trei datorită estimării de menținere a marjei de profitabilitate la nivelul primei jumătăți a acestui an. În schimb, credem că vânzările vor începe să fie afectate de incertitudinea ce planează asupra economiei. În opinia noastră, anul 2012 va fi unul mai puțin spectaculos atât din punct de vedere al marjelor, cât și al vânzărilor, însă va constitui un punct de plecare în schimbarea strategică pe care compania o are în vedere. Ne așteptăm ca rezultatele acestei strategii să devină vizibile începând cu perioada 2013-2014”, spune Ovidiu Dumitrescu, analist la Tradeville.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026