Analiștii cred că străinii sunt pasivi pe Bursă din cauza știrilor mixte
Bursa a înregistrat variații reduse marți, într-o piață în care investitorii au ri dicat prețul acțiunilor Zen tiva România (SCD) cu aproape 15%, respectiv limita ma xi mă de variație de pe parcursul unei zile.
Bursa a înregistrat variații reduse marți, într-o piață în care
investitorii au ridicat prețul acțiunilor Zentiva România (SCD)
cu aproape 15%, respectiv limita maximă de variație de pe
parcursul unei zile.
O parte dintre puținii investitori prezenți la tranzacționare au
reacționat vizibil la rezultatele financiare publicate luni, după
închiderea ședinței bursiere, de Zentiva România. Cotațiile
titlurilor producătorului de medicamente au urcat cu 12,26% la
debutul zilei de marți, iar ulterior cotațiile s-au menținut pe
creștere. În a doua parte a ședinței, cererea a depășit vizibil
oferta astfel că orice ordin de vânzare era executat imediat.
Potrivit raportului financiar, profitul net al Zentiva a crescut în
primele nouă luni de la 3,2 mil. lei la 57,4 milioane de lei, iar
cifra de afaceri s-a majorat cu 53,3%, la 201,5 milioane de
lei.
Majoritatea acțiunilor de la BVB au fost tranzacționate la prețuri
în imediata apropiere a ultimelor cotații de luni încă de la
deschiderea ședinței, iar variațiile ușoare au venit pe fondul unor
rulaje reduse. La ora 16:00, lichiditatea acțiunilor de la Bursă
depășea cu puțin 2 milioane de euro, în timp ce pe obligațiuni se
înregistraseră tranzacții de 2,4 milioane de euro. Principalul
indice al pieței, BET, consemna un avans de doar 0,1%, în timp ce
SIF-urile pierdeau în medie la aceeași oră 0,5%. Indicele general,
BET-C, era pe plus cu 0,4%.
Adrian Danciu, analist la SSIF Broker, consideră că lichiditatea
redusă și volatilitatea scăzută sunt strâns legate între ele,
întrucât în lipsa unor variații vizibile speculatorii nu se
încumetă să intre la tranzacționare.
“Deocamdată caracterul mixt al știrilor externe îi poate determina
pe investitorii străini să rămână pasivi în politica lor de a-și
diminua sau majora expunerea pe anumite economii «emergente»
printre care s-ar regăsi, cu indulgență, și România.
Incertitudinea politică, cea a evoluției economiei naționale, în
special a consumului intern, precum și lipsa unei coerențe la
nivelul politicilor fiscale nu fac altceva decât să aducă reticență
pentru investiția pe piața de capital”, a declarat Danciu. Danciu
crede că cei mai mulți investitori s-au retras pe poziții de
așteptare după introducerea sistemului de raportare și plată
trimestrială a câștigului pe piața de capital. Un alt motiv pentru
lichiditatea redusă poate fi orientarea unor investitori spre
acțiuni Fondul Proprietatea, iar aceștia vor reveni în piață
probabil odată cu listarea Fondului, crede analistul.
“Dezbaterile pe marginea OUG 50/2010 aduc o anumită reticență față
de perspectivele de profit ale băncilor și, având în vedere că
acesta este sectorul cel mai reprezentativ de la BVB, putem spune
că este un element care aduce apatie din partea investitorilor prin
creșterea riscurilor investiționale”, mai spune Danciu.
El crede că interesul pentru piața de capital și pentru România în
general poate fi resuscitat ori prin îmbunătățirea perspectivelor
economice, care ar trebui să se revadă în indicatori
macroeconomici și sectoriali, ori prin apariția unor presiuni
inflaționiste determinate de stimulări cantitative.
Rulajul pieței principale a fost susținut în proporție de peste 37%
de tranzacții cu acțiuni BRD (BRD), în valoare de 3,2 milioane lei.
Titlurile BRD staționau la același nivel de ieri în jurul orei
16:00.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026