Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Analiștii Erste văd un potențial de creștere de 25% pe acțiunile Albalact

Analiștii Erste Group au îmbunătățit recomandarea pe titlurile producătorului de lactate Albalact Alba-Iulia (ALBZ) din „acumulare“ în „cumpărare“ și au majorat ținta de preț la 0,19 lei/acțiune, cu 25% peste cotația din piață a acestor titluri, de 0,151 lei/titlu.

Adrian Cojocar · 22 decembrie 2013 · 1 min de citit

Analiștii Erste Group au îmbunătățit recomandarea pe titlurile producătorului de lactate Albalact Alba-Iulia (ALBZ) din „acumulare“ în „cumpărare“ și au majorat ținta de preț la 0,19 lei/acțiune, cu 25% peste cotația din piață a acestor titluri, de 0,151 lei/titlu.

Prețul țintă rezultă dintr-un model de actualizare în prezent a profiturilor companiei, la care aceștia au aplicat un discount de 20% din cauza lichidității reduse a acțiunilor Albalact. Analiștii Erste previzionează că profitul companiei va crește cu 53% în acest an, la 11,2 mil. lei, iar în 2014 profitul companiei va ajunge la 14,1 mil. lei după un avans al afacerilor de 17,7%, la 482,9 mil. lei.

Analiștii Erste spun că Albalact și-a crescut mai rapid afacerile decât ceilalți jucători de pe piață, motiv pentru care anul acesta a devenit al doilea jucător de pe piață, cu o cotă de 10%, după Danone, care are o cotă de 14%. Aceștia mai spun că introducerea unui mix de produse, precum iaurt și brânzeturi, precum și economiilor rezultate în urma avansului afacerilor, profitabilitatea societății se va îmbunătăți, de la o marjă a EBITDA de 6,5% în 2013 la 8% în 2018.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.12.2013

Citește și