Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Analiștii se așteaptă la creșteri pe Bursă în decembrie sau cel puțin stagnare

Cele mai multe acțiuni au deschis ședința de luni la prețuri în imediata apro­piere a ultimelor cotații de vineri, însă puținii in­ves­titori prezenți la tranzacționare au in­tro­dus ordine pentru volume reduse de titluri.

Stefan Musgociu - Mediafax · 6 decembrie 2010 · 3 min de citit

Cele mai multe acțiuni au deschis ședința de luni la prețuri în imediata apro­piere a ultimelor cotații de vineri, însă puținii in­ves­titori prezenți la tranzacționare au in­tro­dus ordine pentru volume reduse de titluri.

După primele 20 de minute în piață au fost plasate mai multe ordine de vân­zare, investitorii reacționând la tre­ce­rea pe scădere a piețelor vest-euro­pene. Ast­fel, bursa locală a început să scadă, cu un ritm mai accelerat pe ac­țiunile ce­lor cinci societăți de investiții fi­nan­ciare (SIF). Punctul minim al in­di­ce­lui BET-FI a fost atins la ora 13:10, când tran­zac­țiile cu acțiunile SIF-urilor erau rea­lizate la prețuri în scădere în medie cu 3,28%. Ulterior, corecțiile s-au tem­pe­rat, iar la finalul ședinței indicele BET-FI se plasa cu 1,77% sub nivelul de vineri.

Titlurile SIF Oltenia au fost cele mai lichide de la BVB, cu operațiuni de 4,5 mi­lioane lei, și au asigurat, astfel, 38% din rulajul pieței. Cea mai recentă tran­zacție cu aceste acțiuni a fost efectuată la 1,24 lei, preț în scădere cu 3,13%. Aceste titluri au consemnat și cel mai vizibil recul de la categoria SIF-urilor.

“Probabil a intrat un ordin mare de vânzare și nu și-a găsit contraparte decât mai jos din cauza pieței puțin lichide. Legătura cu piața de la Sibiu poate fi dată de faptul că se știa de existența pachetului și probabil unii au căutat con­traparte”, a declarat Rareș Nilaș, direc­torul general al BT Securities.

Analistul SSIF Broker (BRK) Adrian Danciu spune că în momentul de față pot fi identificate două tipare de evo­luție în cadrul acțiunilor mai lichide. Pe de-o parte acțiunile BRD (BRD), Bio­farm (BIO), Bursa de Valori Bu­cu­rești (BVB), Transelectrica (TEL), Trans­gaz (TGN) și OMV Petrom (SNP) tind să se înscrie într-un palier ori­zontal, iar de partea cealaltă sunt titlu­rile SIF-urilor, ale Băncii Transil­vania (TLV), dar și alte acțiuni care au parte de variații mai vizibile, însă care pe termen scurt se înscriu pe o linie descendentă.

“Lichiditatea și volatilitatea sunt destul de strâns legate între ele, astfel încât intenția de a vinde sau cumpăra o cantitate mai mare de acțiuni atrage după sine o mișcare mai amplă a cota­ției, iar o variație a prețului duce la intrarea în piață a speculatorilor. Piața noastră este mică prin grija tuturor parti­cipanților atât din interior, cât și din exterior, iar atitudinea pasivă luată de o mare parte din fondurile străine care des­fă­șurau operațiuni mai însemnate la BVB se observă în mărimea tran­zacțiilor”, a afirmat Danciu.

El crede că accesul mai facil pe pie­țele externe i-a determinat pe unii spe­culatori să își reorienteze atenția către piața Forex sau CFD-uri, încer­când să profite de efectul de levier pe care îl oferă astfel de produse.

“Neîncrederea investitorilor nu cred că survine numai din previziunile de creș­tere economică așteptată pentru anul viitor, cât și din instabilitatea fis­cală, care nu permite elaborarea unor eva­luări fundamentale corecte pentru emi­tenții de la BVB”, a afirmat ana­listul. Danciu menționează că, statistic vorbind, luna decembrie este o lună a creșterilor pe piața acțiunilor.

“Pe plan extern nu cred că vor fi schimbări majore în luna decembrie, în ceea ce privește evoluția economiei mondiale, astfel încât această tendință de creștere sau cel puțin de menținere în apropierea acestor maxime locale este destul de probabilă”, a adăugat el.

Citește și