Analistii se tem ca economia rusa ar putea sa decoleze prea devreme
Produsul intern brut (PIB) al Rusiei a crescut cu 7,3% in 2003, comparativ cu progresul de 4,7% consemnat cu un an mai devreme, a anuntat marti comisia de statistica Goskomstat, potrivit The Moscow Times. In luna decembrie, mai multi oficiali guvernamentali au estimat ca economia a avansat cu 7% anul trecut, depasind tinta oficiala de crestere, de 6,6%
Produsul intern brut (PIB) al Rusiei a crescut cu 7,3% in 2003, comparativ cu progresul de 4,7% consemnat cu un an mai devreme, a anuntat marti comisia de statistica Goskomstat, potrivit The Moscow Times.
In luna decembrie, mai multi oficiali guvernamentali au estimat ca economia a avansat cu 7% anul trecut, depasind tinta oficiala de crestere, de 6,6%. Conform datelor prezentate de Goskomstat, PIB rus s-a situat la 13.300 miliarde de ruble (466,3 miliarde de dolari) in 2003.
Aceasta este una din cele mai bune performante din ultimii cinci ani, adica de la criza economica din anul 1998. Rapida relansare a economiei Rusiei a fost unul din factorii care au dus la cresterea popularitatii actualului presedinte, Vladimir Putin, care a preluat puterea in 1999.
Cresterea economica alerta a fost atribuita expansiunii exporturilor de titei, stimularii cererii interne si investitiilor, care s-au majorat cu 12,5%.
Pentru 2004, Rusia vizeaza o crestere economica mai mica, de cel putin 5,5%. Calculele au fost facute luandu-se in considerare un pret al petrolului de 25 de dolari barilul. In prezent, petrolul se tranzactioneaza la aproximativ 29 de dolari barilul. Economistii apreciaza ca estimarea este conservatoare, dar noteaza ca Rusia trebuie sa revigoreze reformele structurale pentru a asigura rate de crestere economica sustenabile pe termen lung si a reduce dependenta economiei de preturile mondiale ale titeiului. Petrolul constituie cea mai mare parte a exporturilor rusesti.
Guvernul rus a anuntat ca a inceput sa ia masuri pentru diminuarea birocratiei, in special prin relaxare fiscala si prin simplificarea sistemului de impozite. De asemenea, autoritatile au inceput si lupta impotriva oligarhilor, oameni de afaceri foarte puternici care au divizat majoritatea companiilor cheie din economie in anii ’90.
De asemenea, autoritatile rusesti s-au straduit sa tina inflatia sub control, potrivit agentiei de presa Interfax. In acest scop anul trecut a fost adoptata o lege care permite, in timpul unui an, o singura majorare a preturilor la utilitati.
In luna ianuarie, rata inflatiei s-a situat in jur de 2%, ceva mai scazuta de cea inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut, de 2,4%, conform declaratiei ministrului rus al economiei, German Gref. In lunile urmatoare, inflatia se va diminua considerabil, si fara indoiala ca la sfarsitul anului tinta de 10% nu va fi depasita.
Cu toate acestea, reformele nu s-au ridicat pana la nivelul asteptat, si in general criticii sunt de parere ca statul s-a implicat prea mult in sectorul privat. Veniturile au crescut in termeni reali cu 14,5%, insa 20% din populatie ramane sub pragul saraciei.
Investitorii incep totusi sa plaseze mari sume de bani in activele rusesti, mai ales la bursa de valori, care si-a dublat valoarea de la inceputul anului trecut. Igor Kostikov, presedintele institutiei de reglementare a bursei de valori din Rusia, a anuntat saptamana trecuta ca la sfarsitul lunii ianuarie capitalizarea bursei ajunsese la 212,2 miliarde de dolari, adica 45% din PIB. In plus, piata nu da semne de incetinire a cresterii. In primele trei saptamani ale anului, indicele RTS castigase deja zece procente, in timp ce in 2003 crescuse cu 58%.
Tot saptamana trecuta a fost publicat si un studiu al Aton Investment Company, a carui idee principala este ca o posibila bula speculativa ameninta piata financiara a Rusiei.
La inceputul anului, William Rhodes, vicepresedinte al Citigroup, arata ca “in tarile in curs de dezvoltare exista riscul ca pietele financiare sa depaseasca nivelul care poate fi sustinut de situatia reala a economiilor, asa cum s-a intamplat inainte de criza financiara din 1997 din Asia”, potrivit site-ului Gateway 2 Russia.
anca.stoicescu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026