Anchor, fără trei șefi în decurs de trei luni
Compania de dezvoltare imobiliară Anchor Grup, proprietarul primelor două malluri din Capitală - București Mall și Plaza România - a rămas în această vară fără trei oameni din conducere, președintele, directorul executiv și directorul de investiții părăsind firma.
Compania de dezvoltare imobiliară Anchor Grup, proprietarul primelor două malluri din Capitală – București Mall și Plaza România – a rămas în această vară fără trei oameni din conducere, președintele, directorul executiv și directorul de investiții părăsind firma.
Cea mai recentă plecare este cea a lui Ali Capa, chief investment officer în cadrul companiei, care a părăsit firma renunțând totodată și la funcția de director general al rețelei de supermarketuri G’Market, controlată de aceeași companie. Mutarea vine la doar trei luni după ce Tunc Capa, președintele și fondatorul companiei și tatăl lui Ali Capa, și-a anunțat exit-ul din afacerea Anchor Grup, renunțând la acțiunile pe care le deținea în schimbul mai multor terenuri și apartamente, și la doar o lună după ce și Ibrahim Paksoy, CEO-ul companiei, a părăsit de asemenea firma.
“Într-adevăr, voi părăsi Anchor Grup după ce am lucrat timp de cinci ani în companie. Am luat această decizie pentru a mă concentra mai mult pe afacerile familiei și pentru a începe o serie de proiecte proprii. De asemenea, voi continua relația cu Anchor Grup în calitate de consultant pentru următoarele luni”, a declarat Ali Capa.
Tunc Capa a anunțat la jumătatea acestui an, în momentul în care a spus că va renunța la poziția deținută în cadrul Anchor Group, că se va ocupa în România de un ultim proiect – un centru comercial de tip outlet în Vitan – după care se va retrage de tot din business, lăsând restul proiectelor personale pe mâna fiului său.
Ali Capa și tatăl său provin dintr-o familie de oameni de afaceri de origine turcă, proprietarii unei fabrici de produse alimentare vândută în 1995 către CPC, fond achiziționat ulterior de Unilever. O altă afacere dezvoltată de familia Capa este Gima, rețeaua de 81 de supermarketuri din Turcia fiind vândută în 2005 către grupul francez Carrefour.
Fiecare din cei trei manageri care au părăsit Anchor Grup avea o experiență de cel puțin cinci ani în cadrul firmei. Din cadrul echipei de conducere mai face parte Radu Tănăsescu, director operațional, și Irina Irimie, leasing manager în cadrul Anchor.
Mișcările de executivi în domeniul imobiliar s-au înmulțit în ultimii doi ani, de la începutul crizei numeroși investitori încercând să regleze din management problemele cu care se confruntă.
Anchor Grup este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori
imobiliari de pe piața locală, cele două malluri din București
generând anul trecut venituri de circa 38 de milioane de euro,
potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026