Versiunea completă
Business Hi-Tech

ANCOM taie tarifele de interconectare la telefonia mobilă și fixă

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) va reduce în acest an în intervalul martie - septembrie tarifele de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă și fixă cu peste 30%, decizie care va pune presiune pe veniturile operatorilor și care, în teorie, poate duce și la reducerea prețurilor plătite de clienți pentru convorbiri.

Adrian Seceleanu · 31 ianuarie 2012 · 3 min de citit

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) va reduce în acest an în intervalul martie – septembrie tarifele de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă și fixă cu peste 30%, decizie care va pune presiune pe veniturile operatorilor și care, în teorie, poate duce și la reducerea prețurilor plătite de clienți pentru convorbiri.

Sumele din servicii de terminare a apelurilor de voce de către operatorii de telefonie mobilă au atins 200 milioane de euro (850 mil. lei), reprezentând 11,7% din valoarea pieței telecom. La telefonia fixă, încasările și cheltuielile din aceste servicii au fost 50 milioane de euro (200 milioane de lei), reprezentând 2,7% din valoarea pieței de comunicații.

Inițial, autoritatea de reglementare în telecom a anunțat la începutul lunii noiembrie 2011 că reducerea tarifelor de interconectare va avea loc de la 1 ianuarie dacă nu sunt comen­tarii și observații, în termen de o lună de la data notificării, de la Comisia Europeană, organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (BEREC) și celelalte autorități de reglementare din telecom.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara rețelei. Ultima reducere a tarifelor de interconectare pe segmentul telefoniei mobile a avut loc la

1 ianuarie 2009 pentru operatorii Vodafone România și Orange România, iar pentru Cosmote România, RDS&RCS și Telemobil la 1 iulie 2010.

În urma finalizării consultării europene, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a finalizat și comunicat tuturor furnizorilor de telefonie fixă și mobilă din România noile tarife maxime pe care aceștia le pot percepe pentru terminarea apelurilor telefonice în propriile rețele.

Tarifele maxime vor scădea pe parcursul acestui an cu peste 30%, în două etape.

Astfel, Cosmote, Orange, RCS&RDS, Romtelecom, Telemobil și Vodafone vor practica, începând cu 1 martie, un tarif maxim pentru serviciile de terminare a apelurilor în rețele de telefonie mobilă de 0,0405 euro/minut. A doua etapă de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele de telefonie mobilă va avea loc la 1 septembrie, dată de la care se va practica un tarif maxim de 0,0307 euro/minut.

Pe segmentul telefoniei fixe, tarifele de interconectare pentru rețelele de telefonie fixă care vor fi practicate de cei 51 de operatori vor scădea cu 15% la 1 martie, de la 0,97 eurocenți/minut la 0,82 eurocenți/minut, și cu 18% la 1 iulie, la 0,67 eurocenți/minut, rezultând o reducere cu aproximativ 31% a tarifelor actuale de terminare a apelurilor în rețelele de telefonie fixă.

Tarifele de interconectare practicate de furnizorii de telefonie fixă nu mai sunt diferențiate în funcție de intervale orare.

Ultima reducere a tarifelor de interconectare pe segmentul telefoniei fixe a avut loc la 1 iulie 2009.

Piața telecom totaliza, după prima jumătate a anului 2011, aproximativ 1,7 miliarde de euro (7,3 miliarde de lei).

Sumele din servicii de terminare a apelurilor de voce de către operatorii de telefonie mobilă au atins 200 milioane de euro (850 milioane de lei), reprezentând 11,7% din valoarea pieței telecom.

La telefonia fixă, încasările și cheltuielile din aceste servicii au fost 50 milioane de euro (200 milioane de lei), reprezentând 2,7% din valoarea pieței de comunicații.

Citește și