Andromahia*/ de Daniel Nicolescu

Doi sâni ca două dealuri (sau invers) printre care trece o cărare. Titlul: “Silicon Valley”.

Trei secvențe grafice suprapuse. În fiecare câte un televizor, care surprinde: 1. capul unei crainice; 2. bustul ei și 3. picioarele dezgolite ale aceleiași doamne/domnișoare. Pe fiecare dintre cele trei ecrane stă scris, în ordine: “Vizionare plăcută”; “Numai cu acordul părinților” și, respectiv, “Interzis minorilor” (foto 1).

Un motan (“tehno…cat”) care tocmai înghite un mouse de calculator (foto 2).

Pe o foaie format A3, se înghesuie opresant dinspre exterior spre centru o armată de litere; în mijloc, scriitorul care, în curând, nu va mai avea spațiu vital și aer, din pricina propriei literaturi invazive (foto 3).

Îmi dau seama că o astfel de prezentare a unor caricaturi riscă, într-un fel, să semene cu încercarea de explicare a unor bancuri. Sau cu o derizorie hermeneutică a anecdotei. Ando (Octavian Andronic), un personaj arhicunoscut publicului nostru, desenator de talent, cu linie epurată și dinamică, graficând moravuri politice actuale sau tare umane eterne la mai multe televiziuni și jurnale scrise, este, de multă vreme, surprinzător mai ales prin poantele sale, prin rația de umor, de cele mai multe ori inspirat, pe care ne-o oferă (era o vreme când o făcea cotidian, în Andografia zilei). La nivel stilistic (cu excepția unor mici exerciții de îndemânare, vezi “Escheromania”, foto 4) nu caută să inoveze, ci să vâre, în aceeași matrice grafică, imagini ale unei actualități acute, și să ne stârnească zâmbete (triste, apăsate, îngândurate, după caz) sau, pur și simplu, râsul franc. Asta când nu ne oferă niște utile (și deloc sforăitoare), mici lecții de morală. Andofabulele sale trebuiesc, pentru a fi prețuite cum se cuvine, văzute. Povestirea lor (așa cum am încercat în rândurile liminare ale acestui articol) nu poate decât să le înăbușe șarmul, așa cum literele amenință să-l sufoce pe scriitorul incontinent din caricatura pe care tocmai am descris-o.

Dacă despre Octavian Andronic se știe tot, în ordine biografică și artistică, despre “Buzu” (vezi site-ul său personal www.buzu.ro), adică Ana Ștefania Andronic, se cuvine să aducem niște lămuriri. S-a născut în 1981, a absolvit Liceul de Artă “Nicolae Tonitza” și Universitatea Națională de Arte, secția Grafică, în 2004. Două personale, în 2008 și 2009. Specializare postuniversitară în artă digitală și tehnici computerizate, prin stagii efectuate la companii internaționale precum UBISOFT; GAMELOFT; VIVENDI; NAMCO. Este doctorand în Arte Vizuale, cu tema “Istoricul benzilor desenate” (prof. Zamfir Dumitrescu).

Ana Ștefania este o așchie care a sărit departe de trunchi. Se joacă cu stilurile grafice (foto5-8) cu o dezinvoltură rară, este vivace, modernă și proteică. Liniile sale nu sunt vehiculul vreunui mesaj, ci o expresie a libertății interioare, un imn ironic-tandru adus vizualului fără frontiere.

Din pură întâmplare, cu doar câteva zile înainte să-i văd expoziția, răsfoiam online paginile unui site seducător, www.artludik.com, produsul de web al Galeriei Artludik, cu sediul pe insula Saint Louis din Paris. Creată de Jean-Jacques și Diane Launier, aceasta este cea dintâi galerie, la nivel mondial, consacrată “artiștilor care se ascund îndărătul capodoperelor cinematografului, benzii desenate și jocurilor video… și care creează de dragul divertismentului”.

Ludicii de ei îi expun pe Moebius, pe John Howe, pe Giger și pe Genndy Tartakovsky, pe Marjane Satrapi, pe incredibilul mangaka, dl. Taniguchi, dar și tineri din noul val de plasticieni, pe nedrept strânși sub deviza îngustă de producători de entertainment. E un spațiu exploziv, inovator tehnic, nebun de ludic și de serios în același timp, care atrage din ce în ce mai mulți amatori de experiențe vizuale inovatoare, dar și din ce în ce mai mulți colecționari autentici. Planșe printate (într-un singur exemplar, cu semnătura de garanție a patronului galeriei) pornesc de la 2.000 de euro…

Nu am făcut această divagație de amorul artei (deși poate că tocmai asta am făcut), ci doar ca să evoc sentimentul de invidie cordială pe care un asemenea spațiu expozițional mi l-a trezit. Odată cu acela de tristețe că, la noi, artiștii de factura celor din scuderia Artludik încă ezită să apară. Iată că m-am înșelat. Ana Ștefania Andronic ar putea oricând, prin oricare dintre picturile sau desenele sale, să stea pe simezele galeriei amintite. Are o forță grafică uluitoare, ia în cătare fizionomii rebele și le face să freamăte de viață, combină culorile în armonii sau disonanțe surprinzătoare. Cu un ton decis, viril aproape (de aici și andro… mahia), în profund constrast cu suavitatea chipului autoarei.

*) Octavian Andronic, Ana Ștefania Andronic, Expo 2 în 1, 15-31 martie, Cercul Militar Național

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.