Andronescu propune reducerea programului la scolari la 30 de ore
Ministrul educatiei Ecaterina Andronescu a declarat ieri, la Parlament, ca spera ca toata lumea sa fie multumita de reducerea numarului de ore in sistemul preuniversitar la 30 de ore, mentionand ca nu au fost taiate orele de sport, ci reorganizate.
Ministrul educatiei Ecaterina Andronescu a declarat ieri, la Parlament, ca spera ca toata lumea sa fie multumita de reducerea numarului de ore in sistemul preuniversitar la 30 de ore, mentionand ca nu au fost taiate orele de sport, ci reorganizate. “In aceasta etapa in care se desfasoara in teritoriu miscarea de personal, am redus numarul de ore de la 33-34 la unele licee si 37-38 la altele, la 30 de ore pe saptamana. Pentru ca, daca in invatamantul superior am considerat ca pentru studenti sa avem mai mult de 28 de ore pe saptamana este o incarcare prea mare si nu le mai ramane timp pentru pregatirea individuala, pentru elevii care au intre 14 si 18 ani cu atat mai dificil este programul acesta supraincarcat. De aceea, ne-am dus pana la 30 de ore pe saptamana si sper sa fie multumita toata lumea”, a sustinut Andronescu. Ministrul a mentionat ca nu au fost taiate orele de sport, ci reorganizate.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026