Versiunea completă
Bănci și Asigurări

ANPC: Am extins directiva privind creditele pentru că vrem consumatori implicați

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) spune că a ales să extindă prevederile directivei europene privind creditele de retail, transpusă prin Ordonanța de Urgență 50/2010, pentru că a dorit să sprijine consumatorii în a lua decizii informate și a se implica activ în relațiile cu băncile.

Ciprian Botea · 20 octombrie 2010 · 1 min de citit

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) spune că a ales să extindă prevederile directivei europene privind creditele de retail, transpusă prin Ordonanța de Urgență 50/2010, pentru că a dorit să sprijine consumatorii în a lua decizii informate și a se implica activ în relațiile cu băncile.

“Ceea ce urmărim, dincolo de crearea unui cadru legislativ coerent menit să asigure respectarea drepturilor consumatorilor și un mediu concurențial echitabil, este implicarea consumatorilor. Modelul legislativ pe care dorim să-l transpunem în practică este centrat pe ideea de consumator educat, informat și activ care își cunoaște drepturile și nu ezită să și le apere atunci când este cazul”, a declarat Constantin Cerbulescu (foto), președintele ANPC. Principalele elemente adiționale ale ordonanței locale se referă la aplicarea prevederilor pentru toate creditele, inclusiv cele în derulare și garantate cu ipoteci. Implementarea ordonanței a dus la apariția unor conflicte deschise între clienții nemulțumiți de costuri și băncile lor.

Citește și