ANRMAP va standardiza achiziția de bilete de avion, "laptele și cornul", merele pentru școli
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) vrea să standardizeze documentația de atribuire pentru achiziția de bilete de avion, de lapte și cornuri pentru școli și de mere pentru consiliile județene, a declarat marți vicepreședintele instituției, Mircea Fechet.
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) vrea să standardizeze documentația de atribuire pentru achiziția de bilete de avion, de lapte și cornuri pentru școli și de mere pentru consiliile județene, a declarat marți vicepreședintele instituției, Mircea Fechet.
“Standardizăm achiziția de bilete de avion, standardizăm laptele și cornul, standardizăm achziția de mere pentru consiliile județene, chestiuni care par neînsemnate la prima vedere, dar în legătură cu care am constatat că autoritățile contractante aveau anumite dificultăți”, a afirmat Fechet la conferința “Mediafax Talks about SMEs” organizată de MEDIAFAX în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB).
El a dat un exemplu în care un consiliu județean nu a divizat achiziția publică pentru lapte destinat elevilor din școli, astfel că cerințele au fost prea stricte, iar firmele din județ nu au putut participa la procedura de achiziție, câștigând o firmă situată la trei județe depărtare.
Fechet a precizat că ANRMAP își propune să standardizeze din ce în ce mai mult documentația de atribuire pentru contractele de complexitate redusă.
“Standardizarea o să ușureze accesul companiilor mici la contractele de achiziție publică, va face mai predictibilă evaluarea acestor contracte. În acest moment lucrăm la o serie de documente standardizate”, a mai spus vicepreședintele instituției.
Totodată, IMM-urile vor avea un acces mai facil la procedurile de achiziții publice odată cu implementarea în legislația națională a unui set de directive europene care vor reglementa achizițiile publice.
“În prima jumătate a acestui an probabil vom avea un nou set de directive europene care vor reglementa achizițiile publice, vom avea cel mai probabil o perioadă de 24 luni pentru transpunerea acelor directive în legislație națională. O chestiune de interes pentru IMM-uri este aceea că vor avea niște reglementări specifice și obligatorii care vor permite un acces mai facil al acestor societăți comerciale la piața achizițiilor publice și anume pentru prima oară se va introduce activitatea lotizării contratelor de achiziție publică. Cu alte cuvinte, un contract mai mare, în funcție de complexitatea lui, obligatoriu trebuie spart în mai multe contracte mici pentru ca respectivele criterii de calificare și complexitatea acelor contrcate să fie proporțională cu volumul pe care și-l poate asuma o companie mai mică”, a explicat Fechet.
El a arătat că pragul pentru acestă lotizare va fi probabil de 500.000 de euro, însă detaliile nu sunt încă stabilite, în acest moment negociiindu-se încă directivele cu Parlamentul.
Fechet a precizat că IMM-urile au în prezent facilități în procesul de achiziții publice, respectiv garanța de participare este redusă la 50% și acestea pot depune declarații pe propria răspundere până aproape în faza finală a procedurii pentru a avea costuri mai mici.
Mai mult, potrivit unei hotărâri de Guvern 40% din achizițiile publice trebuie realizate online, măsura fiind menită să scadă costurile ofertanților în procedurile de achiziții, fiind efecte benefice și pentru IMM-uri.
Vicepreședintele ANRMAP a arătat că, în situația în care o cincime din PIB-ul României se cheltuie în contracte de achiziție publică, este foarte importantă calitatea lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin respectivele contracte.
“Însă în măsura în care simplificăm anumite proceduri, mă refer aici la condițiile de calificare pentru IMM-uri, cred că nu ar trebui să concluzionăm în mod automat că respectivul serviciu sau lucrarea achiziționată de către o autoritate contractantă, în baza unei proceduri de achiziție publică care nu a avut ca și criterii de calificare niște standarde foarte ridicate, ne îndreptăm către un contract nesustenabil și că operatorul economic nu-și va face treaba”, a spus Fechet.
Pe de altă parte, el a recunoscut că, din nefericire, se constată că pentru servicii de consultanță sau asistență tehnică se atribuie contracte, spre exemplu, la 20% din valoarea estimată inițial.
“Acolo nu pot exista decât două mari situații: fie autoritatea contractantă a estimat greșit valoarea contractului de achiziție publică și prețul ofertat este o valoare mai aproape de adevăr, dar este foarte puțin probabil ca acest lucru să fie adevărat, sau un anumit operator economic vine cu un preț de dumping, contractează respectiva lucrare și probabil nu va duce la îndeplinire ceea ce și-a asumat, fie furnizează niște servicii de proastă calitate”, a precizat oficialul.
El a spus că ANRMAP încearcă să găsească soluții în acest sens, apreciind că problema este la autoritatea contractantă de a elabora documentația de atribuire și caietele de sarcini și de a evalua ofertele.
Totuși, în această situație există o presiune asupra comisiilor de evaluare, care trebuie să decidă dacă trebuie să excludă firma cu prețul cel mai mic din procedura de achiziție pentru că la un moment dat ar putea apărea întrebarea de ce autoritatea contractantă n-a cumpărat de la cel care a oferit un preț de 20% din valoarea estimată în loc să aleagă ofertantul cu 70% din valoarea estimată, spre exemplu.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026