Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Antibiotice continua sa creasca

Antibiotice continua sa creasca

Laurentiu Ispir · 8 mai 2001 · 4 min de citit

Actiunile producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au crescut ieri cu cu 3,8% la nivelul pretului de inchidere pana la 1.900 de lei, cotatia maxima a sedintei fiind de 1.950 de lei.

Operatorii pietei de capital spun ca atat cresterea cotatiei cat si valoarea mare a tranzactiilor cu actiuni Antibiotice se datoreaza zvonurilor privind o eventuala scoatere la privatizare a societatii la inceputul lunii iunie a acestui an.

Valoarea tranzactilor cu actiuni Antibiotice a fost de 677,7 milioane de lei iar numarul titlurilor implicate in operatiuni de vanzare-cumparare a fost de 357.760.

“Pretul actiunilor a crescut foarte brusc la inceputul sedintei dar a mai scazut spre sfarsit. Asteptam sa vedem daca interesul va continua”, a spus un broker.

Producatorul de ingrasaminte chimice Azomures a beneficiat si ieri de rezultatele financiare bune publicate la sfarsitul saptamanii trecute. Profitul obtinut de companie in primul trimestru al anului a fost aproape egal cu cel de pe primul semestru al anului trecut.

Cresterea de ieri a actiunilor a fost de 5,4%, pana la 780 de lei, sedinta de ieri fiind a treia de crestere consecutiva. Valoarea tranzactiilor cu actiuni Azomures a fost de 187.76 milioane de lei iar pretul maxim al sedinte a fost de 800 de lei.

Cea mai spectaculoasa crestere a actiunilor de la categoria intai a bursei a intervenit in cazul actiunilor Electroaparataj Bucuresti.

Acestea inchis sedinta de ieri la un pret de 1.320 de lei, mai mare cu 10% in comparatie cu ziua anterioara. Valoarea tranzactiilor cu actiuni Electroaparataj a fost de 24,29 milioane de lei iar brokerii spun ca lichiditatea slaba de ieri nu este o garantie ca ascensiunea pretului va continua.

Actiunile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) au evoluat ieri fara fluctuatii semnificative. Valoarea cumulata a tranzactiilor cu actiuni SIF a fost de 561,49 milioane de lei, impartita uniform pentru toate cele cinci cazuri.

Cea mai mare crestere au suferit-o actiunile SIF Transilvania, care au atins ieri un pret maxim de tranzactionare de 670 de lei. Pretul de inchidere a fost de 660 de lei iar cresterea zilei a fost de 1,5%.

Alro Slatina a avut ieri o zi stabila, intervalul de variatie a pretului fiind 21.600-22.000 de lei. Cotatia de inchidere a fost de 21.900 de lei, mai mica cu 2,7% in comparatie cu ziua anterioara, iar valoarea tranzactiilor a fost de 165,75 milioane de lei.

La categoria a doua, cea mai buna evolutie din punct de vedere a lichiditatii au avut-o actiunile Automobile Dacia, care au avut o valoare a tranzactiilor de 128,62 milioane de lei.

Pretul actiunilor a fluctuat in cursul sedintei intre un minim de 468 de lei si un maxim de 500 de lei iar cotatia de inchidere a fost de 481 de lei. Scaderea in comparatie cu ziua anterioara a fost de 2,8%.

Valoarea totala a tranzactiilor de ieri de la Bursa a fost de 3,63 miliarde de lei iar numarul actiunilor tranzactionate a fost de 2,85 de milioane.

Piata extrabursiera a avut, marti, o evolutie mai buna decat in zilele precedente atat la nivelul general al preturilor, cat si al lichiditatii, 15 societati inregistrand valori de tranzactionare de peste 100 milioane lei.

Indicele RASDAQ a crescut cu aproape 1%, pana la 741,97 puncte. Valoarea totala a tranzactiilor s-a ridicat la 6,9 miliarde lei, din care doar 1,1 miliarde lei s-au realizat in cadrul unei tranzactii speciale.

Cea mai mare valoare de tranzactionare a inregistrat-o societatea de comert Hermes Bistrita, cu 2,4 miliarde lei, pentru care in sedinta de luni s-a raportat un nou actionar, persoana fizica, cu 10,85% din pachetul de actiuni. Pentru titlurile Hermes s-a realizat un singur transfer cu un pachet de 14.900 actiuni, reprezentand 4,81% din capitalul societatii.

Titlurile fabricii de produse alimentare Unic Targu Mures au facut obiectul unei tranzactii speciale cu un volum de 257.940 actiuni, reprezentand 4,89% din capitalul social.

Pentru aceasta societate a fost raportata societatea Romaxa SA cu un pachet de actiuni reprezentand 5% din capital. Actionarul principal al Unic Tg. Mures este fondul de investitii Broadhurst care detine 81,1% din pachetul de actiuni al societatii.

Actiunile Petrom Aviation au inregistrat, marti, o scadere cu 0,6% la nivelul pretului mediu de tranzactionare, dar actiunile acestei societati au inchis sedinta mai sus decat in ziua precedenta. Au fost incheiate 16 tranzactii, cu un volum cumulat de 180.519 actiuni.

In sedinta de marti a fost lansata oferta publica primara de vanzare pentru 4.078.080 actiuni ale societatii de constructii Carb Brasov, la un pret de 385.000 lei/actiune. Valoarea nominala a unei actiuni Carb este de 25.000 lei.

Pretul de tranzactionare a crescut cu 40%, pana la un maxim de 33.000 lei/actiune, fiind realizate trei transferuri, in valoare totala de 201 milioane lei. Lafarge Romcim a vandut, la sfartsitul lunii martie, aproape toate actiunile detinute la aceasta societate.

Aceasta sedinta a pietei RASDAQ a fost caracterizata de faptul ca un numar relativ mare de societati s-au situat pe o lichiditate ridicata. Borkerii nu se asteapta, insa, la o revigorare a pietei, mai ales ca se apropie perioada de vacante. Mediafax

Citește și