Antiques c’est chique
De la mobilă – fotolii, canapele, măsuțe, cuiere – până la neînsemnatele obiecte care colorează viața –suporturi de șervețele, accesorii de prins părul doamnelor, panglici, solnițe – se amestecă, se sprijină și se însingurează într-un târg de antichități.
De la mobilă – fotolii, canapele, măsuțe, cuiere – până la
neînsemnatele obiecte care colorează viața -suporturi de șervețele,
accesorii de prins părul doamnelor, panglici, solnițe – se
amestecă, se sprijină și se însingurează într-un târg de
antichități. Obiectele nu sunt numai învelite în stratul vâscos al
timpului ci și în mantia amintirilor, istoriilor -unele dramatice,
altele anoste, cele mai multe tragice – ale unor oameni și familii.
Cu excepția cărților nu aș cumpăra nimic dintr-un astfel de bazar.
Mai întâi că obiectele astea au farmec numai împreună, alăturarea
lor pe o măsuță, la un stand, într-o prăvălioară configurând un
concret al unei abstracțiuni: timpul.Cu cât împerecherea lor este
mai întâmplătoare cu atât sporește farmecul. Cum nu mi-am croit o
casă a întoarcerii în timp ci una în care fiecare obiect are o
funcționalitate precisă – chiar dacă această funcționalitate
înseamnă inclusiv capacitatea de a-mi bucura privirea sau a o face
pur și simplu frumoasă -, nu aș găsi modul și spațiul în care să
așez lucruri alese de un altul pentru un alt climat, o altă viziune
asupra lui și a lumii în care ar vrea să trăiască. Pentru că în
fond asta înseamnă casa noastră: o proiecție a lumii în care am
vrea să trăim, iluzionându-ne că trăim în ea prin microuniversul pe
care ni-l creăm. Apoi, nu aș cumpăra astfel de obiecte de
anticariat și antichități pentru că mental aș fi copleșit, mi-ar
produce o stare de disconfort profund poveștile adormite în
obiecte. Ar fi asemenea unei prezențe străine în casă, o prezență
despre care nu aș putea spune că este benefică sau purtătoare de
rău. Vâlva – așa cum este numit viul, spiritul fiecărui obiect –
este ciudată și, se spune, bântuitoare și adesea răzbunătoare! În
fine, cum nici colecționar nu sunt -odată cu pierderea în condiții
ciudate a clasoarelor mele de timbre, adunate cu atâta evlavie,
pasiune și sacrificii în copilărie am pierdut și pasiunea de a
ordona timpul în colecții -, nu aș găsi un rost în a cumpăra fețe
de masă, păhăruțe de lichior, pendule, ceasuri de purtat la vestă,
fotografii de familie și mai știu eu ce alte nimicuri frumoase și
inutile.
Cu toate acestea, atunci când am prilejul și buna (sau reaua)
dispoziție îmi place să trec prin târgurile de antichități pentru a
privi, dar mai ales pentru a sparge monotonia timpului linear și
ireversibil, jucându-mă imaginar cu simultaneitatea sau dezordinea
în care apar vremurile demult trecute. Într-un târg sau magazin de
anticihități sunt contemporan, simultan, cu tot ce s-a trăit până
acum. Senzația asta, recunosc, îmi creează o bună dispoziție de
învingător: iată că timpul poate fi recuperat, ținut pe loc și
chiar învins.
Prozaic însă, aș spune că mulțimea de târguri – trecând prin țară
în acest concediu, am putut sesiza că aproape fiecare mare
localitate își avea ca eveniment un astfel de târg – spune despre
starea noastră de sărăcire. Ele nu diferă decât, să spun așa, prin
calitatea ofertei de amărâtele oboare unde se vând clanțe, capace
de WC-uri, cuie, lanțuri de bicicletă, ciocane, șurubelnițe,
șnururi, agrafe – toate vechi, uzate, mâncate de rugină sau de
mizerie. Celor ce vând le prisosește marfa de îndată ce se
dispensează de ea în schimbul câtorva bănuți. Raporturile dintre
târguri și oboare se schimbă când e vorba de raporturile umane: la
obor se vine cu mărunțișurile din casă cu gândul că va fi existând
cineva mai sărac decât tine care nu își permite un clește nou, dar
care are absolută nevoie de un clește, în timp ce la târgul și
magazinele de anticihități se vine cu speranța că vor mai fi
existând oameni suficient de bogați dispuși să își cumpere un
trecut cu ștaif.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licențiat al Facultății
de Filologie (1974) a Universității București. Laureat al Academiei
Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cărțile de proză i-au fost
premiate de ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Festivalul
“Poesis” Satu Mare, revista “Luceafărul”. Premiul APLER pentru
jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica “Reportaj”,
în Ziarul de Duminică.
Este președintele secției Proză a Asociației Scriitorilor din
București.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026