Antiteroristul cu fata umana

In aceasta saptamana a murit unul dintre cei mai cunoscuti lideri teroristi ai lumii. Seicul Ahmad Yassin, omul care, din 1987 incoace, a condus oraganizatia Hamas, aflata pe lista cu grupari teroriste atat in Statele Unite, cat si in Europa Unita. Moartea lui Yassin a venit pe fondul mult-trambitatului razboi anti-terorist, la cateva zile dupa atentatele de la Madrid si in miezul reuniunii UE, privind masurile de combatere a terorismului. Europa e inca insangerata si, am aflat asta deja, nici un loc nu mai e sigur pentru noi, atata timp cat in jurul nostru mai sunt cel putin zece oameni – ca doar n-o sa se consume atata energie si dinamita pentru doua-trei suflete! Am mai descoperit, cu spaima, ca EI nu pot fi opriti si ca se divid precum celulele, inmultindu-se constant si nascand organizatii cu numele fiecarui “martir”. La nici o zi dupa uciderea lui Yassin, in sudul Libanului aparuse deja gruparea care ii purta numele si care a si lansat un atac prompt cu rachete in nordul Israelului. Prin urmare, moare Yassin si ce face Europa? Condamna atacul la unison. Ce ipocrizie dusa la extrem! Ce politica lamentabila si blamabila! Ce oroare! Vine un ministru francez , cu aroganta-i binecunoscuta, si emite urmatoarea fraza: “e inadmisibil sa asasinezi un om in carucior cu rotile”. Ca si cum invaliditatea fizica a e garantia unei minti valide si a unui suflet pur. Domnul ministru l-a transformat el insusi pe Yassin intr-un martir, omitand ca respectivul avea pe constiinta 407 morti si aproape 2000 de raniti, dintre care unii in carucior cu rotile. Nu se poate sa vanezi un infirm, crede francezul, pierzand din vedere ca toti suntem, mai nou, vanat, un statut pe care l-am capatat partial si din cauza lor, a domnilor care stau in cancelarii elegante si isi lasa secretarele sa le intocmeasca telegrame de condamnare scrise dupa formulare standard, fisate pe tari: Israel – condamnare dura, SUA – condamnare voalata etc. Domnul ministru se simte sigur pe el pentru ca umbla insotit de bodyguarzi, agentii de securitate fac partie pentru el, iar cainii ii miros masinile si trenul si avionul in care urmeaza sa urce.

Poate ca dansul crede ca e o dovada de neglijenta faptul ca cei 407 morti si 2000 de raniti nu au avut bodyguarzi, agenti de securitate si caini? Mda, daca privim din unghiul asta, ministrul francez are dreptate. Poate ar trebui sa impartim lumea in doua: vanatori, pe de o parte, vanat si bodyguarzi pe de alta. O oranduire sociala noua, impusa de realitate si care ar da fiecaruia dintre noi sentimentul ca e putin mai sigur pe viata lui. Desigur, mai ramane varianta cu caramida cazand de pe bloc, dar, din cate stiu, astfel de cazuri au devenit mai rare decat moartea in atentate. Si as mai avea o remarca: diferenta dintre infirmitatea fizica a lui Yassin si cea psihica a lui Osama e doar una de forma, domnule ministru francez. In fond, singurul lucru care ii facea diferiti era amploarea operatiunilor pe care le puneau la cale, banii de care dispuneau si geografia: Osama e pe toata planeta, iar Yassin se limitase, modest, la Israel. Ma intreb: cum si-ar formula domnul ministru reactia daca americanii l-ar lichida pe Osama? “Tztztz, ca c-est inacceptable, mes amies! Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port! Atat de singur, de napastuit! Un fugar ascuns prin pesteri, n-are liniste, n-are casa, n-are familie! Cum v-ati permis, mai, les americains?”

Sigur ca asasinatul nu e o solutie. Dar ce ar fi? Curtea Penala Internationala? Ma umfla rasul! Inchisoarea? Hai sa fim seriosi! Yassin a stat opt ani dupa gratii si Hamas nu a disparut. Saddam e din decembrie in inchisoare, iar cei fideli lui sau ideii de Saddam, inca mai lupta. Osama e in muntii din Afganistan, unde nici pasarea nu ajunge, iar oamenii lui lovesc La Madrid si New York, in Bali, Yemen, Maroc si Arabia Saudita. E terorism fara frontiere, e razboi mondial, de unde atatea scrupule?

Si mai e un aspect care le scapa din vedere celor care se grabesc sa condamne asasinarea unui terorist. Atentate nu sunt numai acealea care fac bum, produc fum si panica si sunt urmate de cortegii funerare care trec prin zece tari. Suntem bombardati cu atacuri teroriste in fiecare zi, viata noastra e dictata de atentate, se creeaza zeci, sute de precedente la care nu ne-am fi gandit pana acum, istoria intreaga e remodelata de atentate. Hai sa luam mai intai un exemplu celebru. Zilele acestea, presedintele Germaniei a facut un turneu in Africa. De fapt, a vrut sa-l faca, dar n-a reusit. Pentru prima data in istoria Germaniei, presedintele a fost nevoit sa se intoarca mai repede acasa deoarece serviciile secrete aflasera despre un atentat care il viza si care urma sa se produca in Djibuti. Trecem, fara comentarii, la noi, ceilalti, oamenii simpli. Stiti ce se intampla acum la Bruxelles? Se analizeaza posbilitatea suspendarii temporare a acordului de circulatie libera in spatiul Schengen. Se prevad trei cazuri: campionatul de fotbal din Portugalia, nunta Printului mostenitor din Spania si Olimpiada din Grecia. Dragilor, avem toata vara ocupata. Cu statul la cozi pe la ambasade, cu explicatii date pe la frontiere, cu mici mizerii care o sa ne spulbere placerea vacantei. Pentru ca ministrul german de interne vrea, nici mai mult, nici mai putin decat reinfiintarea controlului la granitele din interiorul Uniunii Europene. Europa Unita, pe care ne-am chinuit atat sa o facem si la care ne zbatem sa aderam, se dezbina pierduta printre hartiile ei, printre discursurile goale, printre reuniunile sterile si deciziile ramase la statut de deziderat. Pacifista Europa piere pe limba ei pentru ca are o inertie prea mare, o viziune idealizata, ca un apus de soare de carte postala, despre viitor si o imagine deformata, de batran senil, asupra prezentului. Eu zic sa-i invitam pe toti teroristii la o cafea, sa stam de vorba cu ei omeneste si daca nu inteleg de vorba buna ii pedepsim: plecam la Polul Sud si ii lasam pe ei aici, la caldura, singuri singurei, sa moara de plictiseala.