Antonescu: Manifestațiile de nemulțumire nu sunt masive, deocamdată, dar sunt spontane
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că manifestațiile celor nemulțumiți de decizia Curții Constituționale nu sunt massive, deocamdată, dar sunt "curat spontane", el arătând că acești oameni au tot dreptul și tot interesul să se manifeste public.
“Manifestațiile (…) sunt curat spontane, nici nu sunt masive, deocamdată, și, din punctul meu de vedere, da, cum am spus și azi, cred că toți cetățenii care sunt nemulțumiți astăzi, în România, au tot dreptul și tot interesul să își manifeste public, în cadrul legal, aceste nemulțumiri”, a declarat, la sediul USL, Crin Antonescu.
El a arătat că, în toată perioada până la decizia Curții Constituționale, cei de la USL au avut preocuparea “să nu existe, cel puțin din inițiativa lor, niciun fel de manifestare publică, fie și o demonstrație care era perfect legală, care să pună într-un fel presiune asupra Curții”.
“În sensul acesta, nu ați asistat la manifestații masive pe care puteam să le organizăm, așa cum am făcut-o și altă dată, pentru că am socotit că nu prin astfel de mijloace trebuie să înclinăm balanța unei hotărâri a Curții Constituționale, într-o direcție sau alta. În fond, de ce să mai fi organizat noi manifestații, când aveam în sondaje, nu în povești, 7,4 milioane de voturi, 90% aproape din cetățeni care au venit la vot, și care au fost mulți. Nu am făcut așa ceva”, a mai precizat liderul PNL.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026