Anul 2006/ de Ziarul de duminică

Octavian Andronic, Între D.A. și NU – Cronologia comentată a mileniului III, Anul 2006, Editura Semne

Demarat în urmă cu cinci ani, ciclul intitulat „Cronologia comentată a  mileniului III” a ajuns la cel de-al șaptelea volum, dedicat evenimentelor anului 2006. Titlul „Între D.A. și NU” se inspiră din disoluția alianței  câștigătoare din 2004 și separarea forțelor politice componente pe tranșee diametral opuse. Iar conținutul este reprezentat de comentariile zilnice ale jurnalistului Octavian Andronic, publicate „sindicalizat” în  mai multe gazete și restituite acum cititorului care dorește să-și confrunte impresiile și opiniile din urmă cu un deceniu, cu cele de astăzi, filtrate de evoluțiile imprevizibile ale intervalului parcurs.

Prefațat de jurnalistul Stelian Țurlea, volumul editat de Fundația AlegRO și tipărit la Editura „SEMNE” constituie un valoros instrument  documentar pentru cei care doresc sau vor dori să reconstituie tabloul României din primul deceniu al acestui mileniu.

Cronicarul veritabil

ANDO. Adică Octavian Andronic.

Un ziarist vechi, matusalemic, deloc „expirat”, care continuă să lucreze,  zi de zi (nu asta înseamnă ziarist?), după decenii de publicistică. A lucrat la „Informația Bucureștiului” din 1969, pe care a transformat-o în  decembrie 1989 în „Libertatea”. A rămas aici până a apărut grupul  Ringier, care a cumpărat ziarul. A mai lucrat în paralel la alte ziare sau posturi de televiziune. A creat agenția de presă Amos News, care rezistă de mai bine de un deceniu și difuzează știri tuturor publicațiilor din țară. A ocupat posturi de conducere, dar a fost și slujitor al condeiului, șapte zile pe săptămână. Adică s-a ocupat și de munca grea. Editoriale după editoriale, cum extrem de puțini ziariști au fost ori sunt capabili. Rubrica sa se cheamă Punctul pe Y. Cea mai longevivă din presă. Dacă n-o știți, căutați-o.

Ando are și talent de caricaturist. Când nu scrie, desenează. De multe ori își însoțește editorialele cu desene. Cu foarte multe dintre aceste caricaturi – în anumite perioade aproape zilnice – a deschis expoziții. Sau le-a publicat în albume.

Desenează în orice mediu, pe hârtie sau online. A fost cel care a introdus pe posturile noastre de televiziune caricatura care se desăvârșește în fața ochilor noștri – am fost martor când a lansat o asemenea rubrică la Protv, în urmă cu aproape două decenii, televiziune unde mai susținea și un talkshow.

O vreme, a fost moderator de emisiuni televizate. Nu-l mai vedeți astăzi, ideea însăși de a realiza o emisiune de acest gen s-a modificat. Apărea într-o epocă în care moderatorii de televiziune erau pricepuți, eleganți, civilizați și cu adevărat inteligenți. Extrem de exactă observația profesorului Adrian Cioroianu: „Nu cred că este vreo persoană publică –  din politică, din administrație sau vreun coleg din presă – care să fi fost vreodată ofensată de vreun rând al dlui Andronic; chiar și atunci când este mușcător sau ironic, fraza acestuia nu agresează; ea este empatică, este argumentată și, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevărat, care știe că puterea frazei scrise derivă direct din responsabilitatea autorului ei.”

Nu numai desenele satirice și le-a publicat în albume, ci și editorialele, care au devenit amprente ale unei epoci. Vrei să-ți amintești ce s-a întâmplat, citești sau recitești editorialele lui Octavian Andronic. Pentru că, în mod substanțial, primordial, Octavian Andronic este un cronicar prin excelență al epocii sale. Descrie succint, în câteva fraze, apoi analizează cu moderație, cu calm, cu un limbaj convingător, lipsit de invective. E o plăcere să-l citești chiar și când ai altă opinie, ori nu ești de acord cu el.

Acum câțiva ani, în 2010, pare-mi-se, a lansat „Cronologia comentată a Mileniului III”. Primul volum – „Anul 2000. Schimbarea schimbării”. Au urmat: „Anul 2001. Anul Delfinului”, „Anul 2002. Capitalismul de  cumetrie”, ”Anul 2003. „Seaparația palatelor”, „Anul 2004. Continuitate   vs alternanță”, „Anul 2005. Soluția morală”. Toate sunt volume masive, impunătoare, cartonate, care dau impresia de așezare serioasă, de fermitate, așa cum le este și conținutul.

Urmează acum „Anul 2006. Între D.A. și NU”. Se deschide, ca și  precedentele, cu o cronologie veritabilă a anului, adică nouă pagini de informație seacă cu principalele evenimente. Poate nu sunt chiar toate cele mai importante evenimente, selecția va fi fost poate ușor subiectivă, dar SIGUR sunt evenimentele majore, a căror trecere în revistă amintește anul. Apoi încep editorialele, urmate de o selecțiune substanțială din ANDO-grafia zilei 2006.

Exact ca în precedentele volume, ANDO nu rescrie nimic, nu modifică, în cazul în care urmările vor fi fost altele decât concluziile sale, nu înfrumusețează, nu trișează. Aceasta e prima îndatorire și cea mai de seamă a unui ziarist adevărat. Textele reproduse sunt cele apărute la vremea lor, în ziua cutare a lunii cutare din 2006. Intervine a doua calitate a ziaristului nostru – comentariile și analizile sale, toate făcute la cald, sunt extrem de pertinente, iar în reluarea de acum nu se rescrie nimic. Cronica făcută în timp real devine impresionantă, înțelegerea a ceea ce se întâmplă, uimitoare. Format la școala dură a comentatorilor zilnici a ceea ce vede, ceea ce aude și ceea ce se face, Octavian Andronic nu se dezminte, constatăm acum, cum am constatat în 2006. Poate anul 2006 n-a fost unul cu evenimente majore, fulminante, evenimente reper. Firește că s-au petrecut enorm de multe lucruri, pe care vi le veți aminti cu plăcere sau nemulțumire citindu-i (recintindu-i) textele acestui cronicar veritabil (tensiuni între palate, cum am zice astăzi, condamnarea comunismului, spionita, congrese de partide despre care atunci se spunea că sunt cruciale, adâncirea sărăciei, jefuirea României, soluții morale și imorale etc), dar anul 2006 a fost extrem de important pentru că a fost ultimul dinaintea aderării României la Uniunea Europeană. S-au făcut atunci ultimele pregătiri, s-au manifestat ultimele împotriviri, s-au făcut ultimele erori, al căror ecou îl mai suportăm și astăzi, s-au consumat – cum spune Octavian Andronic –  săptămâni politice după tipicul românesc: una vorbim și alta (nu) facem. Nu ne punea nimeni bețe-n roate, ne puneam singuri. Dar până la urmă, mai mult împinși de la spate, tot am înaintat spre UE. Am rămas însă –iarăși remarca lui Andronic – maeștri în arta mimării. Vedem rezultatul.

Citiți „Cronologia comentată a anului 2006. Între D.A. și NU”. Nu veți pierde nimic, dimpotrivă!