aomaj fara sansa de a fi resorbit

La sfarsitul lui ianuarie, numarul de someri inregistrati in Romania- respectiv cei aflati in evidentele Agentiei Nationale pentru Ocupare si Formare Profesionala – a ajuns la 1.175.000 persoane, reprezentand aproape 12% din totalul fortei de munca. Este mult, este putin? Pe cat de contrariant, pe atat de relevant, raspunsul poate fi formulat succint astfel: este putin, dar dezastruos! O tara care se restructureaza nu poate sa nu aiba somaj. Iar intr-o tara ca Romania, a carei economie trebuie sa se restructureze pentru ca altfel se automarginalizeaza in competitia mondiala din ce in ce mai necrutatoare si a carei industrie trebuie indeosebi sa se restructureze pentru ca altfel piere pur si simplu, este nu doar inevitabil, dar este chiar sanatos sa existe pentru un timp, un somaj ridicat. Pentru amploarea schimbarilor de structura care sunt necesare in economia romaneasca si in special in industrie, un somaj de 12% este unul mic. Care, fara echivoc, probeaza ca amploarea restructurarilor se situeaza mult sub necesar. Iar faptul ca, ani si ani pana in prezent, somajul a oscilat doar intre 6% si 8% constituia tocmai evidenta intarzierii reformelor de structura din economie. O cota de 20-25% somaj ar proiecta o schimbare structurala mai aproape de cea necesara economiei romanesti pentru a putea spera de la aceasta sa ofere si altceva decat necompetitivitatea si saracia pe care de fapt le ofera. Desi sub cotele impuse de o reala restructurare, somajul romanesc este totusi dezastruos. Dintr-un motiv foarte simplu: rezulta nu din restructurare economica, ci din demolare economica, nu din restructurare industriala, ci din dezindustrializare. Ca atare, somajul romanesc, mic sau mare, este irecuperabil. Nu este un somaj structural, in adevaratul sens al cuvantului, adica un somaj generat, obiectiv dar temporar, de schimbarea sectoarelor, activitatilor si deci profesiunilor! aomajul structural apare obligatoriu in tari care se restructureaza – si restructurarea este de fapt un proces permanent – intrucat sectoare si activitati care sunt in declin furnizeaza somaj, absorbit insa dupa un timp de sectoare si activitati care sunt in ascensiune in noile conditii ale pietei si tenhnologiilor. In Romania, in timp ce sectoare si activitati in declin istoric dispar cu greu, mentinute fiind de interese politice si electorale, sectoare si activitati noi nu apar din cauza absentei investitiilor. In afara unor constructii edilitare – realizate, vai, cele mai multe din furturi – nu s-au mai facut practic investitii in ultimii zece ani. Barem, in industrie, investitiile nu au depasit standardul halelor si echipamentelor de imbuteliere a berii si racoritoarelor. In rest, mai nimic! Nu poate exista restructurare in aceste conditii. ai nici somajul care apare in aceste conditii nu este unul structural. Fara a se pune ceva in locul a ceea ce se demoleaza, nu se poate vorbi de restructurare. Iar somajul rezultand din demolari fara constructii in loc este un somaj definitiv, fara sansa de a fi absorbit vreodata. Nu ideea de a abandona industrii si sectoare in declin istoric, mari consumatoare de energie, este gresita, ci, dimpotriva, incercarea disperata care a operat de a salva intregul esicher industrial mostenit din timpul comunismului, respectiv si ceea ce avea, dar, din pacate, si ceea ce nu avea sanse si perspective. In acest fel, bruma de resurse a fost risipita in alocari catre toate si de fapt catre nimic, pierzandu-se si atuurile competitive care eventual existau in 1989! Doar abandonari rapide ale unei parti din esicherul industrial mostenit – reprezentata de sectoarele si activitatile condamnate de demodare si lipsa de piata – puteau degaja resurse cu care sa se salveze efectiv restul esicherului industrial. Incercarea de a salva, de fapt fara bani seriosi pentru retehnologizari, intregul esicher industrial n-a facut decat sa-l compromita aproape in totalitatea lui. O dezindustrializare severa are acum loc, care este de neoprit. ai care scoate la suprafata un somaj ireversibil! Gresita in programele FMI si Bancii Mondiale nu a fost insistenta pentru inchiderea intreprinderilor generatoare de pierderi, ci absenta totala din aceste programe a unei componente de constructie cu prevederea resurselor corespunzatoare. Doar a demola fara a pune si ceva in loc nu poate fi un obiectiv in economie. ai nu duce decat la esec! Fapt, din pacate, pe deplin confirmat in cazul Romaniei. O tara care a cazut si iar a cazut economic si care, tocmai din cauza absentei componentei de constructie in programele economice, are un somaj fara sanse de a fi resorbit. Nu doar aceasta este insa consecinta grava. O alta este ca, in lipsa investitiilor semnificative, nu se pot configura nici amploarea cererilor de forta de munca in anii ce vin si nici structura prrofesionala a acestor eventuale cereri. Nici programele de reconversiune a fortei de munca si nici scoala insasi nu se pot pregati astfel incat oferta lor sa fie cat mai apropiata posibil de ceea ce va reprezenta, global si structural, nevoia de cadre din economie.