Versiunea completă
Eveniment

Apar semnele ieșirii din recesiune, spune șeful Statisticii

Industria, serviciile și agricultura ar putea fi principalele sectoare care vor ajuta economia să iasă din recesiune în următoarele trimestre.

Ciprian Botea · 20 iunie 2010 · 2 min de citit

Criza se manifestă încă în economie, dar încep să apară unele semne ale diminuării intensității acesteia, ceea ce creează premisele relansării economice, consideră Vergil Voineagu, președintele Institutului Național de Statistică (INS).

“Când spun că intensitatea efectelor crizei în economie scade mă refer practic la doi muguri: creșterea ponderii serviciilor în formarea Produsului Intern Brut și evoluția pozitivă a industriei, în special al industriei prelucrătoare”, a declarat Voineagu într-o conferință organizată de INS.

În primul trimestru, economia a scăzut cu 2,6% față de perioada similară a anului trecut, atingând 96,7 miliarde de lei (23,5 mld. euro). Industria a fost singurul sector pe creștere în această perioadă, înregistrând un plus de 4,2% comparativ cu intervalul similar din 2009, în timp ce serviciile și construcțiile au contribuit cu câte 1,2% la scăderea de 2,6% a PIB.

Creșterea industriei, în special a industriei prelucrătoare, a fost alimentată în cea mai mare parte de cererea externă, exporturile ajungând la 10,8 mld. euro în primele patru luni față de 8,6 mld. euro în perioada similară a anului trecut. Deficitul comercial s-a redus în același timp cu circa zece procente, la 2,8 mld. euro.

Țări precum Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda, dar și Cehia sau Ungaria au ieșit deja din recesiune, înregistrând creșteri ale Produsului Intern Brut pentru două trimestre consecutiv, ceea ce a creat o cerere externă mai mare pentru produsele locale. Doar exporturile de băuturi, tutun și produse alimentare au înregistrat o dinamică negativă în primele patru luni ale anului.

Totuși, șeful INS atrage atenția că nu există nicio certitudine privind revenirea completă a economiilor europene, acestea putând să se întoarcă în teritoriul negativ în orice moment. “Această ieșire din recesiune este foarte fragilă și poată să apară oricând o recesiune de tipul «W» (revenire temporară urmată de o nouă scădere – n. red.)”, a spus Voineagu.

În următoarele trimestre, tendința de diminuare a ritmului de scădere economică ar putea fi sprijinită și de evoluția agriculturii având în vedere că au fost condiții meteorologice favorabile, în special în perioada de primăvară, a mai precizat președintele INS. În primul trimestru, activitatea în sectorul agriculturii a fost relativ scăzută, impactul acesteia asupra scăderii PIB fiind zero.

În perioada ianuarie-martie, investițiile în economie au ajuns la 9,4 mld. lei, fiind în scădere cu 29,1% față de intervalul similar din 2009. Și consumul individual a continuat să se contracte și a ajuns la o pondere de circa 80% din PIB.

Prognoza oficială indică o scădere cu 0,5% a economiei anul acesta, față de o creștere de 1,3% în ianuarie. În ultima perioadă, majoritatea băncilor și agențiilor de rating și-au modificat estimările privind evoluția economiei în 2010, mizând pe o scădere ușoară sau cel mult stagnare.

Citește și