Aparenta si structura
Nu mai fusesem la Varsovia din 1968. Ma aflu in 2002. In 1968 era luna august si trupele Pactului de la Varsovia, cu exceptia celor romanesti, se pregateau sa intre in Cehoslovacia. Era o agitatie destul de mare atunci, atat de mare incat am fost indemnat de cunoscuti si necunoscuti sa ma intorc urgent acasa pentru ca
Nu mai fusesem la Varsovia din 1968. Ma aflu in 2002. In 1968 era luna august si trupele Pactului de la Varsovia, cu exceptia celor romanesti, se pregateau sa intre in Cehoslovacia. Era o agitatie destul de mare atunci, atat de mare incat am fost indemnat de cunoscuti si necunoscuti sa ma intorc urgent acasa pentru ca…
Sfatul venea din ingrijorarea ca si noi vom fi ocupati. Nu ne-au ocupat, ne-am ocupat singuri. Din pacate, ori ocupatia asta mai dureaza, ori urmele sale sunt de neuitat, pentu ca la o sumara analiza ajungi la o concluzie nedreapta dar adevarata: tarile care au fost alaturi de Armata Sovietica sunt acum in NATO si in pragul UE. Cu exceptia Bulgariei si a Romaniei, toti partenerii din Pactul militar anti-occidental se regasesc acum parteneri cu cei din pactul occidental.
Dar de ce Bulgaria si Romania au fost amanate la ambele capete ale aliantei politice si militare occidentale? De ce – ca sa ne intrebam noi ca prostii – Bulgaria n-a intrat in acelasi “lot” cu ceilalti invadatori ai Cehoslovaciei si, mai ales, de ce numai Cehia, nu si Slovacia a fost agreata de Occident?
Un raspuns ar fi acela ca profunzimea sovietizarii Bulgariei nu are grad de comparatie nici cu Cehoslovacia sub ocupatie, nici cu regimul de dupa 1956 din Ungaria, nici cu autoritarismul din Polonia, instalat dupa primele miscari sindicaliste de la Gdansk si Nowa Huta.
Bulgaria ajunsese la momentul in care i se cerea intrarea in marea Uniune, alaturi de celelalte “republici”. Poate aici se afla misterul ingaduintei Kremlinului fata de nazbatiile lui Ceausescu. Adevarul adevarat este ca nu Romania, ci Bulgaria este cheia Balcanilor si a iesirii la marea calda. Altfel nici nu se pot explica multele acte de generozitate al tarilor rusi fata de soarta poporului bulgar.
Iubirea a fost atat de mare incat a batut la ochi si intrebarea celebra “Ce a cautat neamtul in Bulgaria?” e departe de a fi lipsita de raspuns. A cautat ce cauta si rusul in Bulgaria! Si cum rusul a castigat confruntarea cu toate interesele altora in regiune, n-a stat pe ganduri si a pus in ordine lucrurile pe o suta de ani. Asa se face ca Bulgaria a devenit nu doar un satelit politico-militar al Kremlinului ci si un aliat natural, naturalitatea fiind indusa pe toate caile, de la dependenta economica si militara pana la cultura, sentiment slavofil si arhitectura.
Este greu de crezut ca mai-marii pastratori ai identitatii si secretelor occidentale sa nu stie ca multe lucruri neplacute se fac nu doar din nevoie, ci si din placere. De aceea este foarte de inteles faptul ca Bulgaria nu s-a bucurat de privilegiul de a fi fost un membru activ si disciplinat al Pactului de la Varsovia.
In Bulgaria a trebuit sa aiba loc un lung proces de demontare a reflexelor favorabile fata de sovietici. Chiar daca astazi este vorba de Federatia Rusa ori de CIS si nu de Uniunea Sovietica, mentalitatea puterii despotice n-a disparut. Tragediile “Kursk” si “Nord-Ost” ne spun multe despre viitorul care ne asteapta.
Dar cu Romania ce sa fi fost? Si care a fost motivul departajarii Cehiei de Slovacia, in favoarea primei tari?
Pentru mine raspunsul este greu de dat. Dar el incepe sa se distinga inca din cateva observatii privind Varsovia.
O reclama in alta limba decat cea poloneza este greu de gasit pe cladirile si in vitrinele din Varsovia.
Toate constructiile cu valoare istorica – palate, biserici, monumente -, cu exceptia Palatului Regal (din acesta s-a conservat un portic pe care sunt asezate placi comemorative pentru bataliile unde polonezii au cazut pentru libertate) au fost refacute.
Reforma economica s-a realizat printr-un act de vointa politica curajos si responsabil. Sunt probleme, chiar probleme serioase, cu ocuparea fortei de munca, dar problemele sunt reale, ale unei economii de piata reale.
“Lustratia” s-a produs la timp si astazi nimeni nu mai este interesat de trecut, ci de viitor. Nu “ultimii cinci ani”, ci eficienta este importanta.
Cum a fost posibila o asemenea schimbare? Probabil ca la “analiza spectrala” a Poloniei si a celorlalti “aliati fideli” din Pactul sovietic nu s-au observat modificari de structura. Aparentele costa, dar se pot schimba. Structura, ei, structura!… Dovada, necazul bulgar.
Dar noi? Noi credeam – eram convinsi – ca nu ne-am lasat sovietizati. Noi n-am invadat atunci Cehoslovacia! Toate acestea sunt adevarate. Dar ele apartin trecutului.
La prezent au ajuns din corpurile politice de atunci doar structurile lor. Si daca la noi s-a petrecut cumva fenomenul invers? Ei, fratii din sistem, si-au schimbat aparenta pentru a-si pastra structura, iar noi ne-am schimbat structura pentru a salva aparentele!?
Analiza expertilor occidentali este rece si severa. Ea nu se face auzita. Ea se face simtita. Pentru Romania, se pare ca nu este de ajuns o primenire. Ea are nevoie de o renastere. De o refacere a structurii.
La Varsovia au reusit sa schimbe pana si infatisarea Casei Scanteii de acolo, care se afla la kilometrul zero. Acum seamana cu un fantezist palat rococo.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026