Aperol a devenit partenerul echipei de fotbal Manchester United
Aperol, aperitivul din portofoliul Gruppo Campari, distribuit la nivel local de PPD România, a devenit partener oficial al echipei de fotbal Manchester United începând cu 1 ianuarie 2014 până la finalul sezonului 2016 -2017, se arată într-un comunicat al companiei.
Aperol, aperitivul din portofoliul Gruppo Campari, distribuit la nivel local de PPD România, a devenit partener oficial al echipei de fotbal Manchester United începând cu 1 ianuarie 2014 până la finalul sezonului 2016 -2017, se arată într-un comunicat al companiei.
Parte a parteneriatului încheiat, reclamele și sigla Aperol vor rula pe panourile digitale de pe stadionul Old Trafford în timpul meciurilor locale din Premier League, FA Cup (Cupa Angliei) și Capital One Cup.
Manchester United este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume, cu o istorie de peste 135 de ani, în care a câștigat 62 de trofee. Totodată, Manchester United este unul din cluburile cu cele mai mari încasări. În sezonul 2012/2013 clubul a înregistrat vânzări de 363,2 milioane de lire sterline (434,4 milioane de euro), în creștere cu 13,4 % față de sezonul anterior.
Davide Campari-Milano SpA, împreună cu filialele sale (“Gruppo Campari”) este un jucător important în sectorul băuturilor la nivel mondial, cu vânzări în peste 190 de țări la nivel global. Grupul a fost fondat în 1860 și în prezent este al șaselea cel mai mare jucător la nivel mondial în industria de băuturi spirtoase premium.
Portofoliul grupului, cuprinde peste 50 de branduri de băuturi alcoolice, vinuri și băuturi răcoritoare, branduri precum Aperol, Appleton, Campari, Cinzano, Skyy Vodka și Wild Turkey. Cu sediul în Sesto San Giovanni, Italia, Campari deține 14 fabrici și patru crame de vin în întreaga lume și are propria rețea de distribuție în 16 țări. Grupul are peste 4.000 de angajați. Băutura Aperol a fost lansată în anul 1919 în cadrul Târgului Internațional din Padova
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026