Versiunea completă
Business Hi-Tech

Apple ar putea vinde 10 milioane de iPhone 5 în weekendul de lansare

Apple ar putea vinde 10 milioane de smartphone-uri iPhone 5 în primul weekend în care acesta a devenit disponibil pe mai multe piețe-cheie din lume, doborând astfel toate recordurile anterioare ale companiei americane, scrie Bloomberg.

Adrian Seceleanu · 23 septembrie 2012 · 2 min de citit

Apple ar putea vinde 10 milioane de smartphone-uri iPhone 5 în primul weekend în care acesta a devenit disponibil pe mai multe piețe-cheie din lume, doborând astfel toate recordurile anterioare ale companiei americane, scrie Bloomberg.

Vânzările la nivel global au debutat în Sydney – Australia, iar apoi au urmat țări precum Japonia, Hong Kong, Franța și SUA. În România, telefonul ar putea ajunge la vânzare în perioada 15-20 octombrie, potrivit informațiilor de pe piață. Precomenzile primite pentru iPhone 5 au depășit 2 milioane de unități într-o singură zi, fiind de peste două ori mai mari față de recordul anterior stabilit de iPhone 4S. iPhone este cel mai bine vândut produs al Apple, generând circa două treimi din profitul companiei, astfel că un debut în forță al vânzărilor ar susține și cotația record pe bursă a Apple, de peste 700 de dolari pe acțiune. Acțiunile Apple au crescut cu peste 70% pe bursă în acest an.

În altă ordine de idei, unii ana­liști cred că apariția iPhone 5 i-ar putea determina pe unii operatori din Europa să reducă prețurile la smartphone-urile rivale, inclusiv la cele produse de Samsung, deoarece noul iPhone nu este compatibil cu majoritatea rețelelor de mare viteză 4G LTE de pe continent.

iPhone 5 rulează pe rețelele LTE în banda de 1.800 MHz, favorizând operatorii care au mers pe acest standard, precum grupul german Deutsche Telekom și joint venture-ul britanic Everything Everywhere, deținut de T-Mobile și Orange (Franța), potrivit Bloomberg.

Grupul Vodafone sau operatorul britanic O2, deținut de compania spaniolă Telefonica, vor putea oferi noul iPhone numai pe rețelele 3G.

Astfel, “Vodafone și mulți alți operatori europeni vor fi împinși în brațele Samsung”, din moment ce modelele de top ale companiei sud-coreene sunt compatibile și cu alte standarde 4G LTE, a declarat Robin Bienenstock, analist la Sanford C Bernstein, citat de Bloomberg.

Operatorul britanic O2, controlat de grupul spaniol Telefonica, a devenit în 2007 liderul pieței telecom din Marea Britanie după ce a câștigat de la Apple drepturile exclusive de a comercializa iPhone subvenționat, cu abonament. Vodafone a căzut atunci pe locul al doilea, iar iPhone a devenit cel mai bine vândut terminal din istoria Telefonica, o treime dintre noii clienți atrași de atunci “dezertând” de la operatori rivali.

În România, niciun operator telecom nu oferă încă servicii 4G.

Citește și