Apple este în vizorul CE pentru tactici anticoncurențiale
Comisia Europeană (CE) investighează dacă Apple încearcă să scoată producători rivali de smartphone-uri de pe piața din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurențiale și restricții tehnice în privința iPhone, potrivit Financial Times (FT).
Comisia Europeană (CE) investighează dacă Apple încearcă să scoată producători rivali de smartphone-uri de pe piața din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurențiale și restricții tehnice în privința iPhone, potrivit Financial Times (FT).
Apple se confruntă cu presiune în creștere din partea autorităților după ce săptămâna trecută senatorii americani l-au audiat pe directorul general Tim Cook privind folosind paradisurilor fiscale pentru reducerea taxelor .
Potrivit unor chestionare transmise săptămâna trecută de CE mai multor operatori de telefonie mobilă din UE și văzute de FT, ancheta se concentrează pe termeni de distribuție care ar putea favoriza Apple prin prevederea că niciun rival nu poate obține condiții mai bune de vânzare.
Investigația a fost declanșată în urma plângerilor unor operatori de telefonie mobilă și se află încă într-o fază preliminară. Înainte de deschiderea unei anchete formale de abuz, Comisia trebuie să ajungă la concluzia că Apple are o poziție dominantă pe piața smartphone din UE. Succesul Samsung în ultimii ani pe piața smartphone-urilor ar putea face însă dificilă o astfel de concluzie.
Apple afirmă că toate contractele companiei respectă legile UE.
Chestionarul de nouă pagini transmis operatorilor de telecom vizează în principal tacticile de vânzări, inclusiv dacă Apple impune achiziția unui număr minim de iPhone-uri, restricții în privința bugetelor de marketing și clauze care stipulează ca Apple să nu primească niciodată termeni de vânzare mai slabi decât alți producători.
De asemenea, companiile de telecom au fost chestionate dacă Apple impune restricții tehnice și contractuale pentru iPhone 5 în urma cărora smartphone-ul nu poate fi folosit pe rețelele 4G din Europa.
Ancheta CE vine într-o perioadă în care piața smartphone-urilor din Europa s-a deschis mult, iPhone-ul fiind puternic concurat de Samsung.
Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026