Apple spera ca noul tablet va avea succesul iPhone
Fara functii revolutionare tableta Apple risca sa moara incet, precum PDA-urile.
Apple spera ca noul sau dispozitiv – un computer fara tastatura, dar cu un ecran multitouch de 25 de centimetri pe care se vor putea citi carti si urmari filme – va avea un succes cel putin la fel de mare ca iPhone, in caz contrar echipamentul riscand sa fie uitat rapid de consumatori, asa cum s-a intamplat si cu PDA-urile, scrie Bloomberg.
Analistii puncteaza de altfel ca pana acum utilizatorii n-au imbratisat ideea unui al treilea echipament, pe langa telefon mobil si computer, dovada fiind vanzarile inregistrate de acest tip de PC-uri. Astfel, in 2009 in intreaga lume s-au vandut doar 122.000 de computere fara tastatura, in timp ce calculatoarele cu ecrane care se pot roti sau plia au inregistrat vanzari mai mici de un milion de unitati, potrivit datelor publicate de compania de analiza IDC. Anul trecut vanzarile de PC-uri au trecut de 300 de milioane de unitati.
“Modelul de achizitie al consumatorilor este in acest moment foarte clar: cumpara ceva “serios” pentru acasa si ceva cu ecran mai mic pentru a-l purta in buzunar. Tot ce s-a lansat pana acum pe piata si a fost plasat intre cele doua categorii de gadgeturi nu a avut succes”, scrie Bloomberg, citand un analist al pietei PC-urilor.
Din ceea ce se speculeaza acum pe piata, noul device al Apple se incadreaza exact in aceasta categorie: tableta va avea ecran multitouch de 10,1 inchi (25,6 cm) si va permite utilizarea a 100.000 de aplicatii ale Apple. Se va putea conecta la internet wireless si va fi ca un computer, care ii va permite utilizatorului sa navigheze pe internet, sa vizioneze filme si emisiuni de televiziune, sa asculte muzica si sa citeasca e-book-uri. Niciuna dintre aceste caracteristici nu a fost confirmata de Apple, care a lansat luni invitatiile catre presa la o conferinta care va avea loc pe 27 ianuarie. “Veniti sa vedeti ultima noastra creatie”, este mesajul trimis de Apple reporterilor.
Va reusi Apple sa rupa iar piata? Parerile sunt impartite. Sanjay Jha, seful Motorola, nu crede in succesul unui dispozitiv pe care nu-l poti pune in buzunar, pe care nu-l poti lua cu tine la masa si pentru care astfel volumele vor fi “mici”. Nu aceeasi parere o are Eric Kim, unul din top managerii Intel. “Smartphone-urile aveau browsere si internet de mult timp, dar nimeni n-a facut lucrurile cum trebuie pana la Apple iPhone. Ce s-a intamplat dupa lansarea iPhone e deja istorie”, a punctat el. Apple a vandut 33 de milioane de iPhone-uri din iunie 2007.
David Daoud, analist la IDC, crede ca Apple are o sansa sa schimbe lucrurile pentru ca pana acum niciun producator nu a creat un soft special pentru ele, situatie care va fi diferita in cazul firmei conduse de Steve Jobs. “Apple va crea o experienta pentru utilizatori, nu se va concentra doar pe hardware.”
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026