Arabesque: Meciul politic are 22 de milioane de învinși
Arabesque Galați, cel mai mare distribuitor de materiale de construcții din România, estimează un avans de 5% al afacerilor în acest an și vrea să revină pe profit, după ce în 2009 a înregistrat un rulaj de 1,303 miliarde de lei și pierderi de 8,7 milioane de lei.
Arabesque Galați, cel mai mare distribuitor de materiale de
construcții din România, estimează un avans de 5% al afacerilor în
acest an și vrea să revină pe profit, după ce în 2009 a înregistrat
un rulaj de 1,303 miliarde de lei și pierderi de 8,7 milioane de
lei.
Avansul afacerilor va fi influențat, printre altele, de deschiderea
a trei magazine în 2009, a declarat proprietarul companiei, Cezar
Rapotan. “Unii dintre factorii care au influențat în mod negativ
evoluția afacerii noastre sunt efectele crizei în general, lipsa
investițiilor publice și private, vremea nefavorabilă din primele
trei luni ale anului și, nu în ultimul rând, permanenta agitație
din zona politică”.
El a precizat că pierderea de anul trecut a fost cauzată de
diferențele de curs valutar. “Avem nevoie de menținerea, dacă nu
chiar de scăderea actualelor taxe, și mă refer aici în principal la
cota unică, nivelul contribuțiilor sociale și TVA. Avem nevoie de
respectarea termenelor de plată în cazul lucrărilor efectuate de
firme private pentru stat și avem nevoie, de asemenea, de
stabilitate politică”. Cei trei factori majori care influențează
construcțiile pot fi stimulați prin realizarea unui buget bazat pe
reducerea cheltuielilor, pentru a face loc unor investiții cât mai
consistente, și de stabilitatea la nivel politic. “Cred că pentru
bunul mers al economiei românești în general ar fi extrem de
benefică dispariția scandalului politic din cotidian. Parcă am
asista la un turneu final al unui campionat cu meciuri zi de zi,
turneu care, din păcate, nu are niciun învingător, ci numai 22
milioane de învinși”, a spus Rapotan.
Rețeaua Arabesque este prezentă în România, Republica Moldova,
Serbia, Bulgaria și Ucraina.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026