Arabii ii cer lui Bush sa se tina de cuvant
Arabii ii cer lui Bush sa se tina de cuvant
Tarile arabe ii vor cere presedintelui american, George W. Bush, sa isi respecte angajamentele de infiintare a unui “stat palestinian viabil”, se arata intr-un proiect de rezolutie elaborat de ministrii arabi de Externe, reuniti la Cairo.Proiectul de rezolutie nu mai mentioneaza anul 2005, data pana la care administratia americana promitea crearea unui stat palestinian.Saptamana trecuta, presedintele Bush declara pentru cotidianul egiptean Al-Ahram ca acest termen “nu mai este realist”. “Liderii arabi ii cer presedintelui George W. Bush sa isi respecte angajamentele privind infiintarea unui stat palestinian viabil, care sa fie in pace cu Israelul, si sa considere ca statutul final al teritoriilor ocupate trebuie sa faca obiectul negocierilor intre cele doua parti”, se arata in proiectul de rezolutie care va fi discutat in timpul summitului de la Tunis, la sfirsitul lunii mai. Mediafax
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026