ARACO: Piața construcțiilor s-a ridicat anul trecut la 9,5-9,7 miliarde de euro
Piața construcțiilor, care în anii de criză s-a numărat printre sectoarele care au înregistrat cele mai importante căderi, s-a ridicat anul trecut la circa 9,5-9,7 miliarde de euro, potrivit primelor estimări, a declarat Laurențiu Plosceanu, președinte al Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).
Piața construcțiilor, care în anii de criză s-a numărat printre sectoarele care au înregistrat cele mai importante căderi, s-a ridicat anul trecut la circa 9,5-9,7 miliarde de euro, potrivit primelor estimări, a declarat Laurențiu Plosceanu, președinte al Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).
În 2010, această piață atinsese o valoare de circa 9,7 miliarde de euro.
“Pentru anul 2012, există o serie de necunoscute care țin de capacitatea de finanțare a contractelor. Nu știm dacă guvernul va avea capacitatea de a îmbunătăți absorbția fondurilor structurale. De asemenea, având în vedere că va fi un an electoral, este de presupus că va exista un puseu investițional, dar resursele financiare sunt incerte în acest moment. Suntem precauți în ceea ce privește o creștere a pieței”, a declarat Plosceanu. El a adăugat că piața construcțiilor s-ar putea confrunta și cu un fenomen de extindere a întârzierilor la plata constructorilor, care va afecta capacitatea acestora de a-și desfășura activitatea.
“Se vor licita lucrări, se vor lansa proiecte, însă nu suntem prea optimiști atunci când ne gândim la capacitatea beneficiarilor de a-și onora obligațiile”, a mai spus Plosceanu.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026