Ardaf incepe cea mai mare restructurare: 700 de angajati pleaca
Ardaf, unul dintre cele mai cunoscute branduri din asigurari si numarul noua pe piata, a inceput cel mai mare proces de restructurare din istoria companiei, numarul angajatilor urmand sa scada la jumatate, adica de la 1.400 la 700, a declarat pentru ZF presedintele sindicatului Ardaf, George Soare.
Ardaf, unul dintre cele mai cunoscute branduri din asigurari si numarul noua pe piata, a inceput cel mai mare proces de restructurare din istoria companiei, numarul angajatilor urmand sa scada la jumatate, adica de la 1.400 la 700, a declarat pentru ZF presedintele sindicatului Ardaf, George Soare.
“Va avea loc o eficientizare a activitatii care presupune si o restructurare de personal. Urmeaza sa fie disponibilizati aproape 200 de angajati, iar 500 de agenti de vanzare angajati cu carte de munca vor deveni colaboratori ai companiei, prin transfomarea in persoane fizice autorizate”, spune Soare. Restructurarea Ardaf are loc dupa ce asiguratorul a fost preluat anul trecut de holdingul Generali PPF, detinut de italienii de la Generali si cehii de la PPF. Ardaf se confrunta cu pierderi importante, in ultimii trei ani valoarea cumulata a acestora fiind de peste 100 de milioane de euro. Toate companiile de asigurari au inceput sa aplice planuri de eficientizare a activitatii, in conditiile in care piata va creste foarte putin anul acesta sau chiar va scadea, iar unii asiguratori au trecut la disponibilizari. Conducerea Ardaf nu a comentat ieri informatiile cu privire la reducerea personalului. Constantin Paraschiv, presedintele Federatiei Sindicatelor din Asigurari si Banci, spune ca transformarea agentilor de asigurari in persoane fizice autorizate reprezinta o “restructurare mascata”. “Practic, acesti agenti isi vor pierde salariul fix odata cu cartea de munca si vor lucra pe baza de comision. Fiind persoane fizice autorizate (PFA), va trebui sa plateasca mai multe taxe la stat. Din calculul nostru reiese ca taxele acestor agenti pot ajunge sa reprezinte 52% din venituri”, explica Paraschiv. Teoretic, agentii nu pot fi obligati sa devina PFA, spune George Soare, insa practic mare parte dintre ei vor accepta aceasta schimbare. “Existau niste sporuri de fidelitate, de vechime, bonusuri de performanta, bonuri de masa. Cei care pierd calitatea de angajat nu mai beneficiaza de aceste bonusuri”, precizeaza presedintele sindicatului Ardaf. Ardaf, infiintata in 1992 de banca Dacia Felix, este una dintre cele mai cunoscute companii de asigurari, cu o retea extinsa mai ales in zona rurala. Cea mai mare parte din afacerile societatii vine din zona asigurarilor auto Casco si RCA. In 2008 compania si-a dublat afacerile, la circa 97 de milioane de euro, dar pierderile s-au triplat, ajungand la 50 de milioane de euro. Una dintre cele mai importante cauze ale pierderii este modificarea de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a modalitatii de constituire a provizioanelor pentru asigurarile RCA, care a determinat cheltuieli mai mari. In 2006 compania a trecut prin probleme financiare, indicatorii de lichiditate si solvabilitate fiind sub limita minima prevazuta de lege. In acea perioada, compania era controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, care preluase pachetul majoritar in 2002. Ardaf a fost salvata cu o injectie de capital de circa 30 mil. euro, iar ulterior a fost vanduta catre fondul ceh PPF Investments. Anul trecut grupurile Generali si PPF au infiintat un holding care concentreaza activitatile lor din Europa Centrala si de Est, Generali PPF, si care a preluat Ardaf. Valoarea tranzactiei realizate “in familie” a fost de circa 80 mil. euro si a cuprins si societatea de mici dimensiuni RAI Asigurari, specializata pe asigurari de calatorie si controlata de familia omului de afaceri Daniel Tudor. Generali PPF ar putea lansa in curand o oferta pentru pachetul de actiuni pe care nu il detine la Ardaf, avand in vedere ca asiguratorul este listat la Bursa. Ultimul pret la care s-au tranzactionat ieri actiunile companiei este de 0,0831 lei/titlu, capitalizarea fiind de circa 22 de milioane de euro.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026