Ardaf ramane pe pierdere la sase luni, dar mai redusa
Ardaf, companie de asigurari preluata la inceputul anului de cehii de la PPF Investments, a incheiat primul semestru cu o pierdere de 36,3 milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), in scadere cu 56% fata de aceeasi perioada din 2006. Pierderea din primele trei luni a fost de 8,5 milioane de euro, ceea ce inseamna ca in trimestrul doi compania a inregistrat un rezultat negativ de 2,5 milioane…
Ardaf, companie de asigurari preluata la inceputul anului de cehii de la PPF Investments, a incheiat primul semestru cu o pierdere de 36,3 milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), in scadere cu 56% fata de aceeasi perioada din 2006.
Pierderea din primele trei luni a fost de 8,5 milioane de euro, ceea ce inseamna ca in trimestrul doi compania a inregistrat un rezultat negativ de 2,5 milioane de euro.
Asiguratorul continua astfel seria pierderilor, dupa ce in 2006 a raportat cel mai mare minus de pe piata asigurarilor, de 35 de milioane de euro. Pierderile au fost cauzate de problemele financiare grave prin care a trecut compania anul trecut.
Primele brute subscrise de Ardaf au scazut cu 30% in primul semestru, la 25,3 milioane de euro.
“Explicatia este reorientarea politicii de subscriere, eliminarea din portofoliu a asigurarilor neprofitabile. Prioritatile Ardaf sunt reducerea pierderilor si o crestere sanatoasa, cu riscul asumat al scaderii cotei de piata”, a declarat Daniel Tudor, presedintele si directorul general al societatii.
Primele brute subscrise din asigurari de viata au o pondere de 2,4% in total, insa compania ar putea renunta in curand la aceasta activitate, o decizie in acest sens urmand sa fie luata in cadrul unei adunari generale a actionarilor care va avea loc la mijlocul lunii.
Oficialii companiei anuntau in luna iunie ca Ardaf ar putea intra pe piata pensiilor private pana la sfarsitul anului, insa actionarii au hotarat ca asiguratorul nu se va implica in aceasta activitate.
Pe ordinea de zi a adunarii generale de la mijlocul lunii este si vanzarea unor active ale Ardaf, reprezentand terenuri si constructii in valoare de 6 milioane de euro. Valoarea totala a detinerilor imobiliare ale companiei este de 18 milioane de euro.
Ardaf a fost preluata la inceputul anului de Sabile Limited, un vehicul al cehilor de la PPF Investments, care a cumparat 56% din companie de la omul de afaceri Ovidiu Tender. Sabile detine acum 70,81% din societate, dupa ce a mai cumparat actiuni din piata. Recent, cehii au lansat o oferta publica si pentru restul actiunilor, insa aceasta a esuat, pentru ca nu au cumparat nicio actiune.
Un alt actionar al Ardaf este Raiffeisen Zentralbank Austria, care detine 7,67% din titluri.
Ardaf este listata pe piata RASDAQ a Bursei de Valori Bucuresti si are o capitalizare de circa 70 de milioane de euro. Capitalul social al companiei se ridica la 50 de milioane de euro.
Ardaf are acum 1.200 de angajati, 5.000 de colaboratori si o retea teritoriala formata din 200 de unitati.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026