Argumentul mahalalei

O trasatura fundamentala a (falsului) intelectual roman este lasitatea. El nu-si priveste niciodata interlocutorul in ochi, pune pret pe barfe si le ridica la rang de probe irefutabile. Meschin, egoist si mereu suferind de un complex de inferioritate, el este incapabil sa apere o idee ori sa-si sustina o opinie cu argumente logice si, mai ales, pe un ton civilizat. Marile dezbateri – culturale, politice, sociale – de la noi au degenerat, degenereaza si vor degenera intr-un schimb de replici murdare, in atacuri la persoana, in apelarea la argumente de la periferia vietii sociale.
Nu sunt un admirator Pruteanu. Dimpotriva, relatiile noastre sunt tensionate de pe vremea “Expres”-ului. Ii respingeam de multe ori materialele propuse la rubrica pe care i-o daduse Cornel Nistorescu, directorul revistei. De fiecare data, ma para acestuia, iar asta se uita in gura lui Pruteanu ca ucenicul la dascalul sau si-mi cerea imperativ sa nu lipseasca “Veto” din pagina. Pe vremea aceea i se parea un intelectual al dracului de destept si erudit. Iar intelectualul si desteptul se otara la Eminescu punandu-l alaturi de Vadim si Ceausescu – niste nationalisti, antisemiti si, deci, neeuropeni.
Europeanul Pruteanu nu se sfiise sa atace, cu putin inainte de ’89, generatia ’80 ca fiind textualista, deci antinationala si evident anticeausista, asa cum razbatea din context. Ma rezum la atat cand e vorba de portretul moral al unui parlamentar roman in viata care, politic, a fost tinut in brate si de taranisti, si de Constantinescu, si de pesedisti, si de Iliescu.
Pana la aparitia legii care ambitioneaza sa salveze limba romana din ghearele englezismelor, turcismelor si ungurismelor, toate acestea si multe altele erau stiute. Cand erau scrise in “Romania Mare”, erau dovada murdariei in care se balaceste presa romana. Azi, cand vechiul admirator – recte Cornel Nistorescu – aduce aceleasi argumente ca si Vadim, ele sunt probe irefutabile intr-o polemica de idei.
Are vreo relevanta, pentru legea in cauza, faptul ca autorul ei a facut si a dres pe la Iasi, prin armata sau mai stiu eu pe unde? Am observat chiar o placere teribila in a reitera acuzele, etichetele si portretul omului exact asa cum apareau intr-o presa care nu sufera din pricina bolii numite onorabilitate. Un fost asociat politic iese si el la rampa si-si aduce aminte tot felul de intamplari pitoresti cu omul Pruteanu. In acest rastimp, problemele de fond – textul legii, oportunitatea unei astfel de legi, limba romana – se pierd in ceata deasa a petardelor mizeriilor. Atacam omul, sau legea? In apararea legii sale, Pruteanu ar putea veni cu tot ce s-a scris in “Romania Mare” despre Cornel Nistorescu sau Vasile Lupu. Se lamuresc romanii asupra legii, consecintelor, (in)oportunitatii acesteia apeland la astfel de argumente?
Dezbaterea lipseste ca exercitiu fundamental in societatea si presa romana, fundamental cariate de mahalagismul argumentului forte “mata-i curva”. “Evenimentul Zilei” se isterizase cu totul in perioada cand se discuta aceasta lege. Nu inteleg ce-a generat atata patima, de vreme ce nici pe Nistorescu nu-l da afara din casa stiinta numita lingvistica si nici mari dovezi ale respectului fata de limba romana n-am gasit in paginile publicatiei pe care o pastoreste. Ca de obicei, pe deasupra cititorilor se trag gloante din transee si catre dusmani pe care acestia nu au cum sa-i stie. Nu m-ar mira ca toata aceasta tevatura sa se fi iscat de la vreo vorba pe care Pruteanu a spus-o despre Nistorescu in vreun cerc, iar afrontul sa fi ajuns la urechile intransigentului ziarist. Pentru ca numai la noi si numai in presa noastra afronturile personale devin brusc principii, informatiile de budoar – probleme de atingere a securitatii statului, deranjarea unei mici afaceri – dezbatere in Parlament.
Democratia nu numai ca presupune, dar si impune pareri contrare, pluralitate de opinii. Sigur ca, in sustinerea lor, tonul patimas poate aparea ca o fatalitate. Exista insa o civilizatie, o eleganta a polemicilor pe care noi inca n-am invatat-o si nici cei ce vin dupa noi n-o vor invata, pentru ca nu au de la cine!
Presa noastra sufera de o boala mortala: intimismul. Stiri care au o singura sursa, stiri care sunt scrise doar pentru o singura pereche de urechi, polemici in care preopinentului i se arata o pisica iar ala intelege despre ce-i vorba, reportaje cu personaje de neidentificat in plan real, lungi monologuri vandute pe post de interviuri, articole despre vedete pe care nu le stie publicul (daramite ca el sa le fi creat), dupa principiul ca orice gazetar isi are vedeta lui. Publicul caruia i se adreseaza acest tip de presa este unul restrans (uneori restrans la autor si sursa sa). De aceea, sunt convins ca nici pe domnul Pruteanu, nici pe domnul Nistorescu nu-i ingrijoreaza soarta limbii romane. Au ei ceva intim de reglat intre ei (Pruteanu cu limba romana, Nistorescu cu Pruteanu).
Si pentru asta s-au varsat caldari de laturi in presa. Intr-o limba romana vulgara, pocita, departe de farmecul pe care il are ea in pamfletele lui Cocea si Arghezi ori in aciditatea lui Seicaru. Departe, tare departe de civilizatia europeana pe care o tot invocam!
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar