Arhitectura: Profilul clientilor schimba structura apartamentelor
Pana in anii '90 cuvantul de baza in boom-ul imobiliar al imobilelor de locuinte colective pe banii statului a fost "utilitatea". Oamenii aveau nevoie de un acoperis deasupra capului, fara mari pretentii de design, de o aranjare deosebita a spatiului interior sau de macar un loc de parcare pentru fiecare apartament
Pana in anii ’90 cuvantul de baza in boom-ul imobiliar al imobilelor de locuinte colective pe banii statului a fost “utilitatea”. Oamenii aveau nevoie de un acoperis deasupra capului, fara mari pretentii de design, de o aranjare deosebita a spatiului interior sau de macar un loc de parcare pentru fiecare apartament. Lipsa de confort i-a determinat pe multi, de la inceputul anilor ’90 pana astazi, sa-si construiasca propria casa, departe de blocuri. Acest lucru s-a manifestat si in arhitectura acestora. “Este o mare diferenta intre un investitor care construieste ca sa vanda si o locuinta privata. Investitorul vrea sa contruiasca cat mai mult, sa foloseasca la maximum spatiul construibil”, spune Remus Harsan, partener in cadrul firmei de arhitectura Graphic Studio. El a explicat ca in cazul unei locuinte private clientul vine din start cu anumite asteptari, fiind proprietatea lui doreste sa o aranjeze cat mai pe gustul lui, sa o personalizeze cat mai mult.
Locuintele colective s-au construit pana in anii ’90, dupa aceea fiind o perioada destul de mare de timp in care nu au mai fost construite astfel de proiecte, cu exceptia ANL-ului, la sfarsitul anilor ’90. Unele din structurile care atunci erau in executie au ramas nefinalizate pana astazi, in timp ce altele si-au schimbat destinatia de utilizare, fiind transformate in imobile de birouri. Reticenta fata de blocuri care a determinat aparitia cartierelor de vile din afara marilor orase a inceput acum sa scada. Daca in cazul vilelor clientii aveau venituri peste medie, un grup realtiv restrans, pentru apartamentele construite recent nu este nevoie de sume foarte mari de bani.
Unii experti imobiliari considera ca boom-ul imobilelor colective a fost determinat si de inceputul aparitiei unei clase de mijloc, a tinerilor sau a celor intre 30 si 45 de ani, cu venituri peste medie, care isi pot permite un apartament nou de 80.000-100.000 de euro, pret evident mai mic decat cel al unei vile.
Acest lucru duce la o anumita stratificare sociala, care nu trece neobservata pe piata. “Blocurile s-au construit pana in 1989 fara discernamant, la fel, pentru toata lumea. In fiecare bloc aveai reprezentanti ai tuturor claselor sociale, ceea ce ducea la o lipsa de confort”, explica Harsan. “In mod evident nu oricine isi permite astazi sa-si cumpere un apartament. Chirurgul care asculta opera nu poate locui bine daca are un vecin manelist. Aceste situatii se intalnesc inca in cartierele marginase ale Bucurestiului”, a adaugat el.
Minimum un loc de parcare de apartament
Schimbarile de acum se datoreaza si legislatiei actuale. Unul dintre cele mai clare exemple este cel al locurilor de parcare. “Atunci norma de locuri de parcare era de unul la 10 apartamente. Nu se incuraja proprietatea privata. O familie cu doua masini era ceva de neimaginat. Acum legea spune ca pentru fiecare apartament de pana in 100 de metri patrati trebuie asigurat macar un spatiu de parcare, iar pentru cele care depasesc 100 de metri patrati, doua locuri de parcare”, spune arhitectul de la Graphic Studio.
Includerea locurilor de parcare in proiect este insa un lucru destul de dificil uneori, mai ales cand spatiul construibil este limitat, tendinta investitorului fiind de a fructifica la maximum acest spatiu, in limitele legii. Pentru ca suprafata supraterana nu ajunge, de cele mai multe ori proiectantii decid sa construiasca parcari subterane. Insa si dezvoltarea in subteran este limitata. De la 50 de masini in sus de exemplu, proiectantul este obligat sa asigure o ventilare corespunzatoare, ceea ce inseamna din nou spatiu care se se pierde, din perspectiva investitorului. “Un investitor extrem de abil tinde sa ocupe tot ce se poate ocupa. El vrea sa construiasca cat mai mult si sa vanda cat mai scump”, crede Harsan. Dupa cum spune el, dezvoltarea subsolului este cea mai scumpa, pentru ca acolo trebuie sa asiguri utilitatile, un eventual parcaj, spatiul de protectie civila (minimum un metru patrat de locuitor) si lifturile. In afara de aspectul estetic, blocurile sufera si de boala instalatiilor ineficiente. Legislatia actuala prevede foarte clar care este traseul pe care il poate urma o conducta de gaz, care nu are voie sa traverseze casa, pe langa pereti, de exemplu. Partea de instalatii nu trebuie neglijata, mai ales in contextul in care trebuie oferita clientilor o autonomie cat mai mare in contorizarea si plata serviciilor de utilitati.
Terasele isi recastiga din importanta
In ceea ce priveste alocarea spatiului interior, stilul de viata actual al potentialilor clienti si-a spus din nou cuvantul. Cele mai vizibile schimbari sunt importanta teraselor, de orice tip, si incadrarea bucatariei mai mult ca o prelungire a livingului.
“In ziua de astazi nu se mai gateste la fel de mult in bucatarie. Cel putin clientii acestor apartamente nu mai gatesc atat de mult ca inainte, nefiind deci nevoie de o delimitare, de o izolare a bucatariei in cadrul apartamentului”, sustine Harsan. Astfel, au inceput sa apara bucatariile mai micute, deschise, care vin ca o extindere a livingului, tocmai pentru ca rolul lor de “fabrici de mancare” este depasit. Efectul obtinut este unul pozitiv daca se ia in considerare ca separarea se poate face cu un simplu panou de sticla, eventual glisant, oferind senzatia de mai mult spatiu.
O alta schimbare majora a suferit-o balconul. Perceput ani de zile ca un simplu loc de stocare sau ca un supliment la uscatoarele comune din blocurile construite pana acum, balconul s-a dezvoltat pana la stadiul de terasa. Dupa cum spune arhitectul de la Graphic Studio “terasa isi recastiga putin din drepturi”. Fie ca este deschisa sau inchisa, terasa devine din ce in ce mai importanta in oferta unui apartament, oferind acea legatura intre interiorul apartamentului si exterior, respectiv posibilitatea de a “extinde anumite activitati din living spre terasa”, dupa cum explica Harsan. O dovada a importantei teraselor sau al locuirii la ultimul etaj este si faptul ca acestea sunt cele mai scumpe si ca noile blocuri care s-au vandut pana acum au primit cereri de jos in sus, adica incepand tocmai cu ultimul etaj. Ultimul etaj isi reintra si el in drepturi.
Baile s-au schimbat si ele. Dintr-un simplu spatiu utilitar ele s-au dezvoltat in locuri primitoare, spatioase, unde sa poti instala un jacuzzi sau sa ai o caseta de dus adiacenta cazii. Desi nu exista reguli scrise in ceea ce priveste amplasarea acestora in cadrul apartamentului, Harsan crede ca este indicat ca pe langa baia principala sa fie contruita si una mai mica, de serviciu, care este preferabil sa aiba acces direct din living. Ea ar fi destinata exclusiv musafirilor.
Un alt detaliu deloc de neglijat este un spatiu special pentru masina de spalat. Pentru a se evita aglomerarea baii, sau, si mai rau, a bucatariei, arhitectii pot include in proiect un spatiu restrans, de doi metri pe doi metri, de exemplu, in care sa fie amplasate si cateva rafturi, unelte, papuci, si masina de spalat. Daca in blocurile facute in perioada comunista ultimul etaj era cel mai prost vazut, de cele mai multe ori din cauza problemelor cu hidroizolatia de pe acoperis, acum sunt cele mai cautate. Ele ofera posibilitatea unor terase mai mari, retrase sau nu, posibilitatea unei mansarde, si, de cele mai multe ori, si cea mai buna priveliste din tot blocul. Diferentele de acest tip care apar intre apartamente, avantajele pe care le prezinta fiecare in parte, chiar in cazul aceluiasi imobil, sunt inevitabile. “Fizic, este imposibil sa oferi aceleasi conditii fiecarui locatar in parte. Nu poti sa le asezi pe toate cu fata la sud (cele mai luminoase) si nu poti sa le oferi gradini sau terase tuturor. Poti, in schimb, sa incerci sa compensezi aceasta situatie”, precizeaza el. Exemplul dat este al unui apartament la parter, care nu poate beneficia de o vedere extraordinara, insa poate avea o gradina de flori.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026