Arhivele ruse, o recuperare necesară/ de Virgil Oprina

Nu, nu este vorba despre arhivele KGB-ului
– deși titlul cu siguranță că s-ar potrivi și în acest caz -, ci
despre cele ale radioului public sovietic sau ale casei de discuri
Melodia, care a adunat cele mai importante înregistrări ale epocii
de glorie a școlii ruse de interpretare.

Chiar dacă rândurile de mai sus nu au nici o relevanță pentru
cei fie născuți prea aproape sau după 1989, fie necontaminați la
acea vreme de virusul audițiilor muzicale (o “boală” tot mai rară),
cu siguranță că audierea oricărui fragment din colecțiile Historic
Russian Archives – disponibile acum și în magazinele de la noi – va
produce o puternică impresie.
Secțiunea Brilliant Classics include astfel, pe lângă
colecțiile dedicate marilor compozitori precum Beethoven, Mozart,
Bach sau Rachmaninov ori cele de operă rezervate unor mari
personalități ale genului precum Maria Callas, Elisabeth
Schwarzkopf, Boris Christoff sau Tito Gobbi, și pe cea dedicată
Arhivelor Ruse.
Este vorba despre o aducere în atenția unui public în mare
majoritate nou a celei care a fost “școala școlilor” în materie de
interpretare muzicală clasică, cel puțin, toți marii soliști de
astăzi fiind – fie prin filiație directă, fie la a doua generație –
produse ale acestei mari filozofii asupra pregătirii
muzicale.
Cu o atmosferă sonoră care – ne place sau nu – optimizează
discret un tip de captare a sunetului propriu tehnologiei de tip
analog, versiunile impresionează prin forță, perfecțiune tehnică și
un remarcabil ambitus de nuanțe circumscrise unui stil de abordare
tributar romantismului.
Poate fi ascultată opera unor interpreți care – fiecare luați
în parte – reprezintă etape importante ale evoluției tehnicii de
interpretare a viorii, violoncelului ori pianului. Pentru melomanul
mediu, parcurgerea acestei etape a istoriei moderne a interpretării
este obligatorie pentru înțelegerea celei de astăzi și chiar a unei
prefigurări a celei de mâine. Și asta pentru că și în domeniul
interpretării opusurilor considerate clasice evoluția tehnică și
cea estetică sunt departe de a-și fi atins plafonul.
Prin inerentele imperfecțiuni tehnice sau de captare specifice
înregistrărilor live sau chiar înregistrărilor speciale din urmă cu
trei-patru decenii, ori prin anumite modalități de conducere a
sunetului sau a frazei muzicale considerate astăzi desuete, aceste
interpretări devin cumva mai umane, mai apropiate de ascultătorul
căruia nu de puține ori sensibilitatea îi poate fi inhibată de
versiuni perfecte din punct de vedere tehnic și… atât.
Emil Gilels sau Sviatoslav Richter, dar și muzică religioasă
de la Tallis la Rachmaninov (grupată sub titlul Musica Sacra),
David Oistrach (un set de 20 de CD-uri), Evgheni Kissin, Viktor
Tretiakov, ca să nu mai vorbim despre muzica de cameră care adună
la un loc aceste mari nume în versiuni memorabile, toate sunt
câteva exemple care pot contura o imagine a reperului reprezentat
de Arhiva Rusă, acum la dispoziția noastră pentru prima dată pe
CD.

VIRGIL OPRINA (n. 1964) lucrează ca operator imagine de
televiziune din 1990 și este jurnalist free-lancer de televiziune
și corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al
Universității Naționale de Muzică are de asemenea și un master în
muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeași facultate. Scrie
critică muzicală din 1995 adunând sute de articole publicate în
reviste sau secțiuni culturale ale cotidianelor din România, pe
site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică și de
realizator de documentare, reportaje și corespondențe de
televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau
blues.