Armatura vede afaceri cu 75% mai mari
Producatorul de robinete de uz casnic Armatura Cluj-Napoca estimeaza pentru acest an venituri totale de 52,18 mil. lei (15,57 mil. euro), cu 75% mai mari decat in 2006, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli care va fi dezbatut in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor
Producatorul de robinete de uz casnic Armatura Cluj-Napoca estimeaza pentru acest an venituri totale de 52,18 mil. lei (15,57 mil. euro), cu 75% mai mari decat in 2006, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli care va fi dezbatut in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor.
Compania mizeaza, de asemenea, pe realizarea unui profit net de 2,51 mil. lei (0,75 mil. euro), dupa ce a inregistrat pierderi in 2005 si 2006.
Armatura a inregistrat anul trecut o crestere a cifrei de afaceri cu 42%, pana la nivelul de 29 mil. lei (8,59 mil. euro), insa si-a majorat pierderile fata de 2005, la 6,6 mil. lei (1,95 mil. euro).
Pentru acest an, Armatura si-a mai propus un program de investitii in valoare totala de peste 4 mil. euro pentru achizitii de utilaje noi, modernizari de utilaje si lucrari de montaj aferente. O parte din fondurile necesare va fi asigurata printr-o majorare de capital, in valoare de 4,76 mil. lei (1,42 mil. euro), care va fi discutata in cadrul AGEA din 30 aprilie. Compania intentioneaza sa scoata la vanzare 9,53 mil. actiuni noi la pretul de 0,5 lei/actiune, fiecare actionar putand subscrie 10 actiuni noi la fiecare 32 de actiuni detinute.
Principalul actionar al Armatura este compania austriaca Herz Armaturen, care detine 33% din actiuni, dupa ce a vandut un pachet de 11% din actiuni grupului de investitii Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft din Luxemburg. Ceilalti actionari semnificativi sunt Asociatia Salariatilor, cu 20% din actiuni, Banca Transilvania si Broadhurst Investments, fiecare cu cate 5% din actiuni.
Compania a publicat luni un raport de audit, realizat la cererea Asociatiei Salariatilor, in care se arata ca nu exista informatii care sa sustina afirmatia ca preturile practicate pentru produsele exportate catre grupul austriac Herz Armaturen, actionarul principal al companiei, sunt mai mici decat cele din piata. Armatura a incheiat la inceputul anului contracte de 25 mil. lei cu companii din grupul austriac.
Ultimul pret pe Bursa al actiunilor Armatura a fost de 0,51 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei ridicandu-se la 4,65 mil. euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026