Armax-Gaz Mediaș a strâns doar 1,44 mil. lei de la acționari
Armax-Gaz Mediaș a strâns doar 1,44 mil. lei de la acționari
Producătorul de echipamente pentru industria de petrol și gaze Armax-Gaz Mediaș (ARAX), controlat de omul de afaceri Mircea Vescan (foto), a strâns 1,44 mil. lei (340.000 de euro) în cadrul majorării de capital încheiată luni, 19 iulie, potrivit datelor publicate pe Bursă. Acționarii companiei au subscris circa 27% din cele 21,57 milioane de acțiuni pe care compania le-a scos la vânzare în cadrul operațiunii. Prețul de subscriere a fost de 0,15 lei/acțiune (0,1 lei/acțiune fiind valoarea nominală, iar 0,05 lei/acțiune reprezintă primă de emisiune), peste prețul de pe Bursă care era vineri de 0,127 lei/acțiune. Compania își va majora capitalul cu 964.000 de lei, la 61,3 mil. lei, restul de 0,5 mil. lei urmând să intre la rezerve. Principalul acționar al Armax este Mircea Vescan, cu 39% din acțiuni. Unele dintre SIF-uri, dar și fonduri de investiții administrate de Banca Transilvania dețin pachete minoritare de până la 5% din titlurile companiei. Armax-Gaz Mediaș a avut în primul trimestru afaceri de 29,6 mil. lei, de aproape patru ori mai mari decât în T1 2009, și un profit net de 2,5 mil. lei. Compania are în prezent o capitalizare de 76,7 mil. lei (18 mil. euro).
-
Cum poate fi schimbată viața dintre blocuri? Ce soluții propune Alexandru Belenyi, arhitect și coordonator al proiectuluI ”Cartierul Perfect”. VIDEOEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026