Arta migratoare/ de Remus Andrei Ion

Prima lună de licitații din noul sezon nu a mers nici bine, nici rău. Se încheie cu o mică furtună Grigorescu – trei tablouri remarcabile la Artmark în singura licitație de artă de mare performață culturală (urmează și explicațiile), la Opera Națională din București – un duel cochet între desene și picturi Pallady și Petrașcu, jucat între Alis și Goldart. Licitația de la Operă are un merit cultural – cred că involuntar reușit: Nicolae Grigorescu este în mod clar, pregnant, explicativ și didactic prin posibilitatea de comparație, scos dintre clișeele de manual, extras din mediul local al dealurilor Câmpinei și Doftanei și așzat în marea familie a Impresioniștilor. Da, Nicolae Grigorescu este un impresionist, foarte mare, talentat, inventiv, important: este un adevăr care nici din cărțile de istoria artei nu s-a impus atât de bine ca în licitația de Impresionism și Postimpresionism românesc din această toamnă. Trei tablouri “țărănești” ale lui Gigorescu sunt alăturate firesc contemporanilor și urmașilor pe direcția care a reușit să o impună fără putință de contestare. Impresionistul Grigorescu care a pictat ciobănași, tărăncuțe, care cu boi! Impresionistul Grigorescu care se impune firesc peste alte 100 de tablouri dintr-o licitație tematică, explicit dedicate celor două curente care au acaparat pentru totdeauna artele anilor 1900. Se insistă pe termenul impresionism și la București, și în lista artiștilor români, așa cum se insistă la Paris și în toată Franța. În sfârșit: impresionismul a devenit fenomen public și în România, la Operă, cu sute de privitori și admiratori… impresionați.

Grigorescu sub 100.000 de euro nu mai există și urcă spre miza dictată de interese de piață spre 500.000 de euro. Probabil se va întâmpla și asta, spun oamenii de pariuri ai lui Patriciu, care aruncă “Ciobănaș pe Valea Doftanei” în gropa cu lei a micorbiștilor insomniaci din casele de pariuri. Este pentru prima dată când figurile lor pot vedea un așa ciobănaș. Asta este partea bună a lucrurilor, altfel, nu e ca la fotbal, unde golurile se înscriu cu transpirație și noroc. Picturile se vând și cu miză controlată, prețul poate urca oricât, atunci când licitația are cumpărător dedicat și anunțat deja… E un joc al banilor de fapt, care parcă ar schimba destinele unor creații. Este poate doar un test al crizei. Oricum, criza provoacă o migrație necontrolată dar benefică a artei. Grigorescu păstrat de zeci de ani în muzee, confiscat ori în colecții private se mută. S-a revendicat colecția Dona și se vinde – cea mai mare trazacție de artă românească din toate timpurile, probabil. Două-trei tablouri Grigorescu, un Tonitza etc. au fost vândute de colecționarii din alte generații și cumpărate de investitori care au preferat să le predea unor muzee unde pot fi văute de oricine! Din Bucureștiul înțesat de colecționari care concurau între ei, ies tablouri reprezentative care se mută spre domeniile de lux construite de potentați ai capitalismului sălbatic din alte zone ale țării: la Cornu, prin Deltă, lângă Bacău, la Constanța, Sibiu, Brașov, prin pădurea Băneasa au ajuns creații importante, păstrate altfel în vile-conac până prin 48 sau prin debarale, ascunse, în anii 50.

Alis a vândut mai multe tablouri din colecția Horea Zaharia, un studiu Pallady nemaivăzut, “Nud pe canapea”, ulei pe carton, 28.000 de lei, un nud finisat în stilul G. D. Mirea – “Danae”, ulei pe pânză, 20.000 lei, și o minune Ipolit Strâmbu, “Tinere țărănci”, 70.000 lei, un duo în care elevul îl cam depășește pe maestrul Grigorescu, măcar prin curajul decupajului. Strâmbu face și un important salt tematic (și tehnic): în 1930 a pictat “În grădină”, un fragment de viață liniștită, la o cafea și o limonadă…

Petrașcu, în ciclul compozițiilor cu personaj central, are “Femeie la malul mării”, dar și “Lucreția pe ulița înzăpezită”. Doar a doua lucrare, cu factor autobiografic, a fost adjudecată, deși prima are alonjă de Muzeu Național de Artă.

Vermont concurează cu el înșuși pe o temă perfect impresionistă: “Plimbare în parc” și “Plimbare prin pădurea Sinaiei” sunt variațiuni pe aceeași temă, dar cu prețuri care cresc de la 1.000 la 4.500 de euro.

Puțin mai abstractă devine lumea în viziunea muzicală a lui Țipoia: instrumente muzicale în peisaj explică perfect viziunea artistului. Un tablou evaluat spre 3.000 de euro.

artalicitata.blogspot.com