Arta și focul/ de Aurelia Mocanu

Cu siguranță, luna mai 2016 a întețit „focul” Artei: de la Safari – Târg internațional de Artă contemporană, a treia ediție, „la palat” (5-15 mai), până la câteva notabile inițiative chiar în Artele Focului. Excelenta inițiativă de Ateliere deschise (2-13 mai) printre 17 creatori bucureșteni în ceramică-sticlă-metal face rapel cu etalarea departamentului omonim al Universității bucureștene de Artă la elegantul Muzeu de artă – Vila Simian din Râmnicu Vâlcea, până în 14 mai. Cu o lungă tradiție, din 11 mai se deschide Salonul național al Sticlei la Galeria Orizont, manifestare aflată, de mai mulți ani, în grija profesorului și Lucian Butucariu. Se încearcă o panoramă a tuturor centrelor din țară și prezența notabilă a studenților. Iată, creația în sticlă nu are nimic „opac”.

În 2015, Revista Arta a cartografiat în două numere editoriale  creația românească  și tendințelor internaționale în Artele Focului. „Ceramica” s-a copt prin luna iunie, iar „Sticla”  la cumpăna anului, către 2016. Dosarul, coordonat de subsemnata, a interogat 20 de creatori, a refăcut istoria secției de la Universitatea de Artă București, a provocat un dialog academic Cluj-București între doua creatoare și cadre universitare cu carieră emergentă european, Ioana Stelea și Alexandra Mureșan. Am obținut contribuții străine cu perspective asupra galerismului și muzeificării creației actuale în sticlă.  Art Glass se reformulează la parametrii majori ai vizualului de azi. Se declină în sculptural, ambient-luminiscent, instalaționism, mixaj-obiectual și irumpe pe palierul figurativului. În modernitatea târzie, calitățile estetice ale pastei oprite din incandescență pot fi contrariate, dejucate și conjugate cu toate mixturile alcătuirilor plastice din vizualul contemporan. Subdiviziunile tehnologice ale creației în sticlă se distribuie, generic, în: sticlă suflată, cristal optic (și raportul lor particular cu colorarea în masă), familia recentă de forme produse prin fuziune și coacere (mai economică dar și mai imprevizibilă formal); apoi expresivitățile sticlei prin gravare și exploatarea parametrului lumină-transparență. Față de contextul românesc trecut, sprijinit pe industria sticlei de dinainte de 1989, condițiile creației în ultimele două decenii sunt cu totul privative. Ancheta despre tendințele domeniului pe arena mare și în arealul național a relevat, în primul rând, momente de confesiune demne de o poetică a focului. Realizările semnalate în paginile nr. 16-17 ale Revistei Arta țin deopotrivă de o vocație profundă și de o inevitabilă ingeniozitate tehnologică adaptativă.

Gravura și valorificarea instalaționistă a ciobului de sticlă sunt un teritoriu nou, defrișat în atelierul universitar bucureștean. Am privilegiat un grupaj de informații despre palierul academic al artei sticlei la noi, pentru linia genealogică a creatorilor. Sunt nume inconturnabile intrate în posteritate (Zoe Băicoianu, Dionisie Popa, Adriana Popescu, Ioan Cadar), alături cu numele emergente ale zilei. Din geografia excelenței în Art Glass, am încercat să facem un top al competițiilor-colecțiilor, din care nu pot lipsi Kanazawa, Corning, Coburg, Bornholm, Biot, Novy Bor, Düsseldorf. Sunt borne profesionale, onorate pe generații de participarea artiștilor români. Am semnalat și creatori cu carieră semnificativă în diaspora: Matei Negreanu, Monica Damian, Edward Leibovitz, Elena Graure Manta. Iar ansamblurile expoziționale pe care le-au semnat și itinerat european Mihai Țopescu și Ioan Nemțoi ne impun monumentalitatea sculpturală a sticlei de astăzi. 

De mai bine de un sfert de veac, există prilejul expozițional bucureștean al Saloanelor Sticlei. Au fost participări notabile din țară: Cluj, Târgu Jiu, Turda, Buzău, Bistrița. Inițiativa Muzeului Olteniei din toamna lui 2014, sub patronajul ICOM-Glass, de a găzdui bienal o panoramă a creației în sticlă românească, cu invitați străini, ne-a convins expozițional de viabilitatea spectaculoasă a acestui domeniu și, consecutiv, de necesitatea acestui dosar tematic.