Arte marțiale/ de Alexandru Ciolan

Singurul dicționar general al limbii române în care își găsesc loc artele marțiale (definite, din păcate, greșit) este Marele dicționar de neologisme (MDN), apărut la cumpăna dintre milenii. Să nu fi circulat până atunci, în română, sintagma? Din câte știm noi, a circulat și înainte de 1989, dar nu era foarte frecvent folosită, pentru simplul motiv că artele marțiale nu erau pe placul regimului comunist (de fapt, înainte de Revoluție nu putem vorbi decât de judo, care din 1968 a avut chiar o Federație Națională, și, pentru uzul unui cerc restrâns, de karate, care și-a avut însă prima federație după 1990).

Definiția din MDN vorbește despre “discipline sportive de atac și apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai”. Artele marțiale pot fi, ce-i drept, practicate, în zilele noastre, ca sporturi, dar nu sunt simple “discipline sportive”. Apoi, nu toate artele marțiale sunt de origine japoneză, ci, mult mai larg, extrem-orientală (chineză, coreeană, tailandeză etc.). Iar “fondul moral provenind de la samurai” este de fapt un cod etic foarte strict, cu rădăcini în spiritualitatea orientală (confucianismul chinez, șintoismul japonez, budismul zen hindo-sino-nipon, taoismul chinez). (În paranteză fie spus, știm care este sursa definiției din MDN a artelor: dicționarele franțuzești…)

În franceză, unde se pare că ar trebui să căutăm originea sintagmei românești, dicționarele spun că arts martiaux traduce engl. martial arts, creat prin 1933 pentru a desemna tehnicile nipone de luptă. “Arta” nu vizează în acest context o creație estetică, ci, în sensul original și mult mai larg al termenului, o îndeletnicire, exercitarea unor abilități, iar adjectivul “marțial” vine din numele zeului roman al războiului, Marte. Arte marțiale, adică “sisteme orientale de luptă anterioare apariției armelor de foc”, reprezintă traducerea, în primele dicționare chinez/japonez-englez, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a unor ideograme pentru “arta războiului, artă militară”, veche în spațiul oriental cel puțin de la generalul Sun Tzu (544-496 î.e.n.). (Chiar și un joc precum go, în care occidentalii văd un sport al minții, este un joc de strategie militară, o artă marțială.)

Conceptul modern de arte marțiale s-a născut în sec. al XIX-lea, când școlile tradiționale au încetat să mai transmită cunoștințele necesare pentru formarea unui samurai, de pildă (în Japonia a fost interzisă prin lege, în epoca Meiji, purtarea săbiei), iar vechile practici au început să fie private de chiar scopul lor belicos și să devină căi (jap. do, prezent în judo, aikido, kendo etc.) de perfecționare a sinelui, pentru a-l pune în armonie cu universul. S-a instaurat o fractură între artele marțiale tradiționale (jap. koryu, chin. kuoshu) și cele noi (jap. gendai, chin. wushu), practicate mai mult pentru menținerea formei fizice și mentale sau în scopuri competiționale.

Din anii ’50-’60 ai secolului trecut, judo și karate au devenit sporturi larg cunoscute, născându-se și primele Campionate Mondiale – de judo în 1956, de karate în 1970, judo fiind admis chiar, în 1964, ca disciplină olimpică. În anul 2000, a fost admis la Olimpiadă și taekwondo, sport creat în 1955 de un general coreean. La succesul internațional al artelor marțiale a contribuit, fără îndoială, și cinematograful, care a făcut dintr-un Jackie Chan sau un Bruce Lee adevărați idoli.

O primă clasificare împarte artele marțiale în sisteme cu și fără arme, dar există și sisteme care se doresc complete – japonezul kenjutsu, de pildă.

O a doua clasificare ține cont de caracterul educativ-formator al artelor marțiale (cele de tipul budo), în opoziție cu artele marțiale de tipul jutsu, care sunt tehnici războinice, menite să asigure victoria.

După numărul de practicanți la nivel mondial, pe primul loc se situează taekwondo (60 de milioane de practicanți), apoi karate (50 de milioane) și, mult în spate, judo (8 milioane). În ordinea aceasta ne vom și ocupa, data viitoare, de ele.

Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

Cuvinte-cheie: arte marțiale, judo, karate, aikido, kendo, taekwondo

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.