Arte marțiale (II). Ultimii vor fi cei dintâi/ de Alexandru Ciolan

Generalul Choi Hong Hi, creatorul, dătătorul de nume și ambasadorul artei marțiale cu cei mai mulți practicanți din lume, taekwondo (pronunțat tæcuóndo), s-a născut în 1918 într-o zonă muntoasă aflată astăzi pe teritoriul Coreei de Nord.

Pe atunci țara era ocupată de japonezi, care interziseseră practicarea artelor marțiale tradiționale coreene (taekyon, combinație de dans și gimnastică, cu mișcări circulare și fluide), singurele acceptate fiind cele ale ocupanților. Pe cât de firav tot pe atât de rebel, pe cât de bolnăvicios tot pe atât de voluntar, Choi a fost exmatriculat la vârsta de 12 ani pentru că îndemna la revoltă împotriva japonezilor. Dorind să-l disciplineze, tatăl său l-a trimis să învețe caligrafia și scrierea chinezească la unul dintre marii maeștri coreeni. Când l-a văzut cât era de pricăjit, maestrul a hotărât că, pentru a se înălța și a se întări fizic trebuia să-l învețe, pe lângă caligrafie, și arta luptelor cu piciorul, taekyon, pe care o practica în secret, în pofida interdicției japonezilor. În 1937, Choi a plecat în Japonia să-și continue studiile. De-a lungul celor cinci ani petrecuți la Kyoto și Tokyo, în paralel cu studiile liceale și universitare, s-a inițiat și perfecționat în karate, stilul shotokan, ajungând să dețină centura neagră 2 dan (gradul al doilea de maestru din cele nouă posibile). În 1942 s-a întors în Coreea și, ca să evite înrolarea în armata japoneză (începuse al doilea război mondial), s-a ascuns. A fost prins și dus sub arme, a încercat să dezerteze ca să se alăture Armatei Coreene de Eliberare, dar a fost arestat și trimis în închisoare la Phenian, sub acuzația de trădare. Urma să fie executat pe 18 august 1945, dar, când mai erau numai trei zile până la soroc, Coreea a fost eliberată și a scăpat cu viață. În celula din Phenian, ca să nu se urce pe pereți de plictiseală și să nu-și piardă condiția fizică, a început să dezvolte un nou stil de lupte rezultat din combinația între taekyon și karate. Se povestește că primii lui elevi au fost colegul de celulă și gardianul, urmați la scurt timp de ceilalți deținuți, curtea închisorii devenind un dojo (sală în care sunt practicate artele marțiale japoneze). După încheierea războiului și eliberarea din închisoare, a fost numit locotenent în noua armată coreeană și, de atunci înainte, în toate funcțiile militare pe care le-a deținut și-a instruit subordonații în noua artă marțială pe care o crease. Și nu numai subordonații: primii străini pe care i-a inițiat în ceea ce considera a fi o sinteză superioară a celor două arte de la care pornise au fost militarii americani staționați în Coreea. Aceștia, pentru care nu existau alte arte marțiale decât judo și karate, au numit noile tehnici “karate japonez” – și numele continuă să fie folosit de americani până în ziua de azi. În 1953, la semnarea armistițiului care punea capăt Războiului din Coreea, Choi era general de brigadă, comandant al unei divizii de infanterie și scrisese primul manual de spionaj militar apărut în Coreea (publicat la sfârșitul aceluiași an). În 1954, noua divizie de infanterie pe care a creat-o și pe care o comanda devenise centrul în care erau formați instructori ai noii arte marțiale, care în anul următor, 1955, odată cu recunoașterea formală, avea să capete și un nume oficial (ales, evident, de generalul Choi): taekwondo (din cor. tae “a lovi cu piciorul”, kwon “a lovi cu cantul palmei” și do “cale” sau “artă” – prin urmare, “arta de a lovi cu piciorul și cu cantul palmei”). Taekwondo a fost declarat imediat, într-un avânt propagandistic propriu epocii războiului rece, sport național sud-coreean. În 1959 a început cariera internațională a taekwondo, odată cu turneul echipei alcătuite din Choi și 19 deținători ai centurii negre de taekwondo prin țări din Orientul Îndepărtat. În același an s-a născut și Asociația Coreeană de Taekwondo, al cărei președinte nu putea fi altcineva decât generalul Choi, care a publicat și primul său text în coreeană despre taekwondo. În 1960, Generalul a vizitat Statele Unite, unde a pus sămânța noului sport. La întoarcerea în țară a fost numit șeful serviciilor secrete ale armatei sud-coreene, apoi comandantul unui Corp de Armată. Cu un părinte atât de celebru și de puternic, taekwondo s-a extins cu viteza fulgerului atât printre sud-coreeni (devenind materie obligatorie de studiu în armată și poliție), cât și printre militarii americani.
Din 1962 începe cariera de ambasador a generalului Choi, pe care a îmbinat-o cu aceea de promotor în străinătate, peste tot pe unde a ajuns, al taekwondo-ului – și avea să străbată, de-a lungul deceniilor, Asia, Americile, Europa (a ajuns și în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia, dar a ocolit România). În 1966 se creează Federația Internațională de Taekwondo (FIT), cu sediul la Seul, al cărei președinte este generalul Choi. În 1972, Federația (și, odată cu ea, Președintele ei) se mută la Toronto, în Canada. Doi ani mai târziu, în 1974, are loc primul Campionat Mondial de Taekwondo, la Montreal, iar din anul 2000 este probă olimpică.
Federația Română de Taekwon-do ITF a fost fondată în anul 2000. Tot de atunci avem, în baza de date a DCR, și prima atestare în presă a cuvântului: “Tae kwon do este o artă marțială coreeană, care urmărește execuția mișcărilor fără timp de reflecție, totul devenind instinctual. Este ca o meditație în mișcare” (Cosmo, 1/ 2000 p. 37, comunicat de Mădălina Scarlat). Generalul Choi a decedat în iunie 2002, la Phenian, de cancer la stomac. Cu numai o lună în urmă apăruse într-o demonstrație de taekwondo. Pe pagina de internet a FIT, declara, plin de mândrie: “Eu sunt omul cu cei mai mulți discipoli din lume”. Se gândea la cei peste 50 de milioane de practicanți de taekwondo din peste 100 de țări (între timp cifrele au crescut)… Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.