Arthur Suciu: Dreptul de autor al crimei

Am studiat la facultate etica si morala cat cuprinde, dar o idee concreta despre ceea ce inseamna un om moral mi-am facut-o citind vietile lui Pascal si Kierkegaard. Stiu ca foarte putini se pot ridica la nivelul lor si, cu toate acestea, n-am nevoie de o moralitate de ordin secund, de modele mai relaxate pentru a discerne intre binele si raul din viata de zi cu zi. Pe de alta parte, imi dau seama ca viata este complicata si ca trebuie sa fim intelegatori cu noi si cu ceilalti. Asadar, nu pretind de la nimeni sa fie Pascal, nici macar de la mine. Pretind insa ca fiecare sa judece pe celalalt dupa cata moralitate poate sa duca in spate. Sau, mai bine, sa nu-l judece deloc.
Cred ca orice persoana cu bun-simt s-ar simti ofensata de minciunile si lasitatile ministrului Ludovic Orban. Daca un barbat de stat face asa ceva, la ce sa ne asteptam de la un cetatean obisnuit? Desi nu exista inca probe care sa confirme vinovatii prea mari, este evident ca a actionat gresit. Gasesc ca a pune fata in fata felul in care a procedat Ludovic Orban si felul in care ar fi trebuit sa procedeze este cea mai buna cale pentru a evidentia greseala. Intrucat asemenea comportamente nu sunt deloc potrivite unui demnitar, daca se demonstreaza ca greseala a fost impardonabila, Ludovic Orban ar trebui sa demisioneze.
De aici insa si pana la o executie mediatica este o distanta mult prea mare. Ceea ce vreau sa demonstrez este ca discursul mediatic dominant (discurs e mult spus, e vorba de fapt de o isterie suspecta) si cei care il propaga blocheaza mai degraba luarea unei decizii de onoare de catre impricinat decat il imping la asta.
Acuzatorii de serviciu ai ministrului Orban nu sunt deloc interesati de o demisie de onoare a acestuia sau macar de asumarea publica a unei vinovatii. Ei vor sa-l desfiinteze si, mai mult, vor sa se afle ca ei sunt aceia care l-au distrus, ca ei detin paternitatea, dreptul de autor al crimei. Realistii domni T si T nu au simtit nici o clipa nevoia de a-i arata rusinea lui Ludovic Orban, astfel incat acesta sa se simta cel putin penibil, ci l-au pus din prima la zid, iar omul a simtit nevoia sa se apere. Cuplul cu totul special n-a avut bunavointa de a se concentra pe cazul propriu-zis si de a delimita astfel vinovatia, ci a acuzat per ansamblu, ajungand inductiv de la politicianul nesimtit la clasa politica nesimtita (urma ca intreaga lume, universul intreg este nesimtit, ceea ce este inspaimantator de adevarat). Rezultatul este ca Ludovic Orban a pierdut pana la urma orice posibilitate de raportare morala la propria sa fiinta; intaratat fiind, nu-si va da demisia in nici un caz, ba chiar va afirma – cum a si afirmat – ca este o victima. Presupunand ca in spatele acestei actiuni mediatice sta o intelegere mai vinovata decat cea dintre Ludovic Orban si victima sa, manipularea, atat de grosier executata, nu si-a atins deci scopul moral. Mediatic, in schimb, a fost ceva superb, a fost fascinant de oribil.
Este de ajuns ca personajul cu dileme statute sa-si ridice gulerii de la camasa pentru ca fitele sale de moralist sa se propage pana in cele mai nebanuite colturi ale mass-media. Propun sa fie numit in functia pe care si-o doreste de atat timp! Omul are influenta. In plus, este un Pascal inconjurat cu sarma ghimpata, este un Kierkegaard ce-si simte in permanenta ghimpele in carne. Este noul nostru om perfect. Luati-va dupa el si veti avea dreptul la crima, la cate crime (mediatice!) doriti.

Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO