Artistul in UE

Recent, in aceasta toamna aurie, am auzit multe povesti la Conferinta ECA de la Sibiu… Aceasta parafraza la Hanul Ancutei nu inseamna ca la Conferinta Anuala ECA – adica un Consiliu European al Artistilor, organism multi si transnational (Sibiu, 28-30 septembrie) – s-au rostit vorbe de claca si nici ca participantii au fost cumva razesi moldoveni. E doar o potrivire de atmosfera.

In ceea ce ma priveste, am participat cu elan si emotie tomnatica la dezbaterile cat se poate de responsabile ale Conferintei ECA, organizata de Asociatia Uniunilor de Creatori (ANUC), cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor (de la care am sperat pana in ultima clipa in prezenta domnului ministru Iorgulescu), al Primariei orasului Sibiu si al altor institutii locale ori centrale. De mentionat nivelul excelent al organizarii, datorat eforturilor doamnei Monica Lotreanu, director executiv al ANUC, si seriozitatea luarilor de cuvant ale participantilor, care in fond isi aparau nu atat saracia – desi nicaieri in UE artistii nu sunt bogati -, cat nevoile. Mai exact, satisfacerea lor.
Discutiile au cautat sa defineasca liniile care pot conduce spre un Statut European al Artisului. Lucru dificil daca ne gandim la experientele atat de variate ale unor creatori proveniti din tari diferite, de dincolo si de dincoace de fosta “cortina de fier”, dar si din lumi spirituale diferite: muzica, literatura, teatru, cu tot cortegiul de arte implicate: scenografie, actorie, regie, film, arta plastica. In armonizarea punctelor de vedere, un rol semnificativ l-au avut managerii culturali si cercetatorii domeniului care, desigur, se puteau ridica deasupra uneia sau a alteia dintre aceste sfere – nu disjuncte, fireste, dar mai greu comunicante.
Acesti experti nu au lipsit si nici nu au ezitat sa prezinte puncte de vedere generalizatoare, indiferent ca a fost vorba de artisti deveniti o vreme politicieni, precum un fost ministru al culturii ca Ion Caramitru, de actuali politicieni & guvernanti ori de teoreticieni ai fenomenului cultural. “Imi puteti rosti nume oricat de celebre, iar eu sa nu fi auzit de ele”, mi-a raspuns doamna Vivian Storlund din Finlanda cand am intrebat-o despre diferiti scriitori finlandezi pe care ii cunosteam. “Eu ma ocup doar de cercetarea rolului pe care il are domeniul cultural in societate”. Sa nu credeti insa ca la Sibiu, la Conferinta ECA, s-a facut abstractie de creatori ca individualitati, ei fiind pana la urma posibilii beneficiari ai unui Statut European care sa le apere drepturile de proprietate intelectuala, de mobilitate si de protectie sociala. Pana la edificarea lui este o cale lunga, el fiind inca, potrivit actritei austriece Konstanze Breitebner, un “vis”. Vis aflat, spunea maltezul Narcissus Calamata, vicepresedinte al ECA, in faza “plantarii radacinilor”.
Pesimismului argumentat al compozitorului Liviu Danceanu, care vorbea de moartea unui domeniu in care oferta e mai mare decat cererea, eu nu i-am putut opune decat placerea de a-mi revedea colegii scriitori sibieni si de a ma lasa imbatat de lumina toamnei din celebrul vers arghezian.