Arunc-o pe sora-mea din tren!

Episodul 5

Dar casa de copii nu auzise nimeni sa fie revendicata, functionarii nici nu credeau ca era posibil. Proprietarul murise in urma cu aproape o suta de ani, n-avusese mostenitori si o lasase prin testament statului, sa fie camin pentru orfanii de razboi.
Am intrebat la Primaria Capitalei, sa-mi iau o piatra de pe inima. Am primit acelasi raspuns.
Dar eram sigura ca nu iesise fum fara foc. Cineva scormonise cenusa, ba inca bine de tot, daduse peste niste taciuni si suflase in ei pana aparuse scanteia. Asa gandeam. Altfel cum aparuse zvonul? Mai mult, cum primise administratorul citatia?
M-am intors la primaria de sector si mi-am cautat sursa de incredere, mama unei foste colege de facultate, in prag de pensionare. Am rugat-o sa scotoceasca dupa ce voiam. Nici macar n-a fost nevoie sa scotoceasca. Mi-a spus ca existase o revendicare, care fusese respinsa, dar ca nu se mai putea uita in dosar sa vada ce documente lipseau, probabil fusese trimis la arhiva sau se pierduse, cum se intampla mai mereu. Cine revendicase n-avea de unde sa stie, dar i se parea tare ciudat sa se intample asta dupa aproape o suta de ani. Exact asa gandeam si eu, as fi o foarte buna functionara la primarie.
Prin urmare, fantoma care voia casa de copii era incapatanata, nu se lasa cu una cu doua si se adresase judecatoriei. De asta administratorul casei primise o citatie. Cum un dosar incomplet la primarie era bine pus la punct la judecatorie n-aveam cum intelee, dar nici nu ma pricep la chestiuni dintr-astea!
– Fa ceva! ma ruga Rodica.
– Fa ceva! imi spunea si Yvona, careia ii povestisem cazul. Dar cine sunt eu, Mafalda? Parca ea n-ar fi ziarista ca mine?
Noroc ca mai am prietene care stiu cu ce se mananca o treaba ca asta.
Am sunat-o pe Dana Morar, o ochioasa care a mancat Dreptul pe paine si cu care am fost candva colega de scoala. M-a lamurit pe loc ca intuisem bine: daca primaria respinsese dosarul, insemna ca lipseau acte. Daca judecatoria acceptase dosarul, insemna ca fusese completat sau mai degraba cineva fusese dragut si nu-l controlase ca lumea. Nu vezi toate scandalurile din presa cu revendicarile false? Spune-i administratorului tau sa-si ia un avocat bun, care sa caute ca lumea in arhive. Sigur ailalti au apelat la vreo somitate care e as in chichite. Daca-si ia un tip destept, n-are cum sa piarda!
– Doctor trebuie sa te faci! i-am spus.
– Chiar o sa dau examenele de doctorat in curand, m-a lamurit.
Uite ca unii oameni au vreme si de mintea lor, invata si-si dau doctoratul, doar eu alerg pe coclauri dupa subiecte. Dar sa nu-l manii pe Dumnezeu, nimeni nu m-a adus aici cu forta si fac ce-mi place!
Nici n-am inchis bine telefonul si suna fixul. Sefa. Ma cheama in biroul ei. Precis vrea sa-mi frece ridichea, a fost ieri o sedinta cu sectia mea, s-au discutat proiecte de perspectiva, ceva care sa se transforme intr-o emisiune saptamanala de anchete, am uitat pur si simplu sa ma duc. De fapt, eram la primarie, nu pot fi in doua locuri.
Nici vorba sa-mi frece ridichea.
– Mi-a zis Yvona ca lucrezi la un caz in care ar putea fi implicati niste mahari.
Yvona asta nu-si poate tine gura si sa-si vada de ale ei? Oricum, am rasuflat usurata.
– Nu e nimic clar, s-ar putea sa nu iasa.
– Vreau sa-ti zic doar sa fii atenta, daca e vreun mahar, precis are proptele politice. Si suntem in an electoral, nu vreau sa ma bombardeze cu procese. Dar povestea poate fi buna pentru o ancheta cu revendicarile frauduloase.
– Stai linistita, am bagat la cap. La asta ma gandisem si eu.
Imi pun in ordine notitele, nici macar n-am mare lucru. Nu stiu cum sa-i ajut pe copiii aia sa n-ajunga in strada. O sa sun la documentare, sa-mi scoata toate cazurile similare din ultimii ani. Habar n-am unde e firul de care sa apuc. Si mai trebuie sa raspund din nou la telefon!
– Buna, fumoaso!
– Te-ai Intors? imi scapa fara voie.
– Asta voiam sa-ti spun, sunt nevoit sa mai raman cateva zile, nu stiu cat. Ce sa-i raspund?
E nevoie de raspuns? Tacerea mea nu-i suficienta? Sunt convinsa c-o percepe! Simte nevoia sa-mi explice.
– L-am Inmormantat ieri pe bunicul. O sa pun ordine in niste acte, mama nu se descurca, e pe alta lume.
M-a lovit cu leuca-n cap. Cum sa spui ceva in asemenea cazuri? Ma ia gura pe dinainte:
– Stai cat e nevoie, ma descurc eu…
Ce m-a apucat? Parca-mi stie el problemele ca sa-i explic daca ma descurc sau nu?
– Ma bucur, zice. Te mai sun eu, frumoaso.
Ma simt teribil de stresata, trebuie sa-mi spal putin creierii. Stiu de ce am nevoie, ce-mi face bine. Inchid laptopul, imi var carnetul cu insemnari in geanta, imi atarn geanta pe umar si plec. Cand intru in masinuta mea, simt in spate privirile admirative ale catorva barbati. Dar nimic nu ma incalzeste.

7.Ma opresc la primul mall care-mi iese-n cale. Ador sa umblu prin magazine. Cel mai mult imi plac buticurile de firma, dar oferta frumoasa e limitata, te-nvarti de doua, trei ori si-ai vazut totul. Intr-un mall e altfel, sunt magazinase langa magazinase, nici n-ai timp sa probezi cat ai vrea. Ador sa probez. De pilda, fusta asta plisata oliv care se asorteaza cu vesta cu nasturi aurii stralucitori. Sau rochita asta de sifon cu floricele care abia iti acopera funduletul. Sau topul cu bretelute subtiri, imbracat cu niste pantaloni mulati. Sau trenciul strans in talie, cu captuseala scotiana si o palarie moale. Am visat sa port o rochie neagra, delicata si proaspata, cu sandale asortate si un colier de perle, ca in Mic dejun la Tiffany. Sau o rochie de antracit ca a Anei Karenina la balul la care lui Vronski i se aprind calcaiele. Pare floare la ureche, dar umblu de mi s-a urat si tot nu gasesc ceva care sa mi se potriveasca. Mai bine imi iau un tricou cu maneci trei sferturi, clasice, care imi alungesc bratele si ma fac si mai supla. Am nevoie? Sau o camasa alba, barbateasca, innodata in talie, care ma face baietoasa, cu pantaloni pescaresti si balerini. Nu gasesti balerini cum vreau eu nici sa-i pici cu ceara! Sa nu uit sa caut diseara pe internet, sigur o sa gasesc pe undeva, ii comand si gata!
Uf, telefonul asta! Nici n-am apucat sa ajung la raionul cu esarfe Flora sau la cel cu rujuri cu sclipici!
– Buna, Ileana! Unde esti? intreaba Ilona.
– La Mall. Probez ceva.
– Perfect, vin si eu. Asteapta-ma. Tot trebuie sa iau niste pizza in drum spre casa. In care magazin zici ca esti?
In drum spre casa? Acum realizez ca mallul e foarte aproape de casa parintilor si la kilometri de casa mea! Cum de-am ajuns aici?
Ilona e ca de obicei grabita si aferata. Se uita in pungile mele, sa vada ce-am cumparat.
– Doar un maieu si-o camasa? Te-au dat afara si nu mai ai bani?
Nu se face sa-i raspund. Si nu-mi vine nimic in cap cu care s-o intep si eu. Abia ma tin dupa ea, daca tot a venit aici, trebuie sa intre neaparat la raionul de pulovere de casmir, sa-si mai cumpere unul. Cred ca are o suta, in toate culorile curcubeului, ca in ?Black Dalila? lui James Ellroy. E absolut convinsa ca cine stie si cunoaste intelege ca o duce bine cand o vede imbracata cu un pulover de casmir. Eu nu sunt asa de sigura. O si aud ca se pregateste sa-mi spuna cum e casmirul modalitatea cea mai senzuala de dezmierdare a pielii. Imi piere cheful sa mai umblu prin magazinase.
– Ziceai ca-ti iei pizza pentru acasa, ii amintesc.
– Bine ca-mi zici! Cat mi-o pregatesc, sa stam sa mancam si noi o salata si sa mai trancanim.
O oferta de nerefuzat.
Nu i se mai opreste gura. Imi povesteste cate-n luna si-n stele, nu retin nici cat unghia.
– Au inceput sa ma enerveze batranii, imi zice intr-un final. Stau toata ziua pe capul meu, fa aia, fa ailalta, parca nu erau atat de cicalitori pe vremuri.
– Cine, tata? intreb total surprinsa. Nu-mi vine sa cred sa fi ajuns el s-o cicaleasca.
– Si el. Il pune mama, porneste de la el, habar n-am, dar nici chiar asa, sa ma tina din scurt! Sunt femeie in toata firea, ce naiba!
– Ce noutati? ma asteptam sa inceapa sa ma-ntrebe. Eu urmez la tocat. Trebuie sa scot repede ceva, s-o fac sa taca.
– Caut un avocat, imi vine o idee. Unul bun, in stare sa castige un proces.
Ma priveste siderata, brusc imi dau seama de gafa, in clipa in care striga la mine:
– Pai eu ce sunt? Nu te-ai gandit la mine?
Nu ma gandisem. Ea e doar sora-mea, niciodata n-am reusit sa ma gandeasc la ea ca la un avocat. Mai ales ca la unul formidabil, cum aveam nevoie.
– Scuza-ma, ingaim vinovata. Chiar nu m-am gandit.
– Foarte rau! Foarte rau! repeta de cateva ori, obligandu-ma sa-i spun despre ce e vorba.
– Niste copii dintr-o casa de copii vor fi aruncati in strada pentru ca cineva, nu stiu cine, a revendicat imobilul in care locuiesc si care e-n proprietatea statului de-o suta de ani.
Nu stiu la ce se astepta, poate la vreun magnat al petrolului, gata s-o innece in aur. Se bosumflase, aproape dezinteresata de subiect. Am simtit nevoia sa plusez:
– Vreau sa fac scandal pana la cer, sa-i dau la televizor, sa anunt toata presa.
– Adica intreg cazul va aparea pe toate ecranele si-n presa scrisa? ma intreaba.
Ii sclipeau din nou ochii. Se si vedea dand interviuri, aparand in emisiuni ca aparatoarea unor cauze drepte, sporindu-si cota, cautata de tot mai multa lume, umplandu-se de bani.
– Cam asa.
– Ma bag. Eu sunt femeia care le trebuie. Zi-mi despre ce e vorba. De maine, ii apar eu.
– Maine e sambata, Ilona, ingaim.
– De maine, de luni, ce importanta are! Eu sunt aparatorul! Spune-mi in amanunt povestea.
I-am spus-o. A scos un carnetel cu scoarte aramii si creion prins in cotor, pe care-l poarta mereu la ea, si-a notat cateva amanunte, adresa, mai stiu eu ce. Trageam cu coada ochiului, dar are un scris imposibil, nu intelegeam nimic.

Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca