Arunc-o pe sora-mea din tren!

Episodul 14

  Se insereaza, stau in dreptul unei ferestre si privesc lumea de la inaltimea etajului trei. Noroc ca mai vad si altceva decat blocuri. E un cartier linistit, cu copii putini, cu caini la fel de putini, cu masini putine, cu multi batrani si cateva chioscuri si un parculet. De la fereastra mea vad o parte din parculet, cu niste alei minuscule si intortocheate, ca niste circumvolutiuni. Pe ele ar trebui sa se fugareasca ganduri. De pilda, de ce l-a sunat Ilona pe Alex al meu, de ce i-a povestit ce i-a povestit, de ce il invita la nu stiu ce conferinta la care va fi prezenta si ea, de ce a fost atat de entuziasmata, cum spune el, cand a refuzat-o pe motiv ca-si repara casa, de ce il tot intreaba plina de admiratie cum isi schimba casa, cand poate da un clic pe net sa gaseasca o droaie de site-uri cum sa-ti zugravesti casa, cum sa pui gresie, cum sa-ti schimbi apartamentul si sa-l transformi din caverna in palat, naiba s-o ia! Devin paranoica. Sa ma uit la stiri. Prostii pe toate posturile. Mai bine citesc. Am dat doua pagini si trebuie sa ma-ntorc de unde am inceput, n-am retinut absolut nimic. Mai bine imi bucur ochiul intrand pe niste site-uri cu toale din cele insirate in biblia Patriciei Davidson. Ele or sa ma scoata din starea de prostratie. Lenjerie, farduri, pantofi, bijuterii, pasiunea mea gentile, bluze, rochii, cadouri cat cuprinde, Doamne, ce de modele, ce de culori, cata fantezie, cata imaginatie! Ma vad imbracata in linia cutare, purtand pantofii cutare, centura cutare, atarnandu-mi la gat colierul din colectia X sau prinzandu-mi la incheiatura mainii bratara din colectia Y, asezandu-mi pe cap palariuta abia lansata de casa de moda Z, lumea e minunata, nu-mi vine sa cred cat e de minunata! Abia ma abtin sa nu arunc in cos tot ce-mi place, de-aia exista comert online, de-aia exista carti de credit, de-aia exista site care sa te informeze, de-aia exista cartile precum biblia mea, care sa te ghideze! Ma opreste in ultima clipa gandul ca am prea multe, n-or sa mai incapa in sifonier, in dulapurile din perete, in valizele indesate sub pat, in pungile de plastic cocotate pe rafturile camarii. Nici eu nu mai am loc! Dar tot imi cumpar niste pantofiori rosii de la Irregular choise, o sa arat ca-n basme! Bine ca imi suna telefonul. Ma cauta Silvia. E fericita cum n-am mai auzit-o vreodata.Si clipul, si noile masini dau roade. A primit comenzi din atatea locuri din tara ca nu-si crede urechilor si ochilor, iar daca nu erau masinile noi n-ar fi facut fata cat e lumea! Si-asa ii e greu, va trebui sa mai angajeze muncitoare. O sa caute tot fete dintr-astea sarace, pe care le-a uitat Dumnezeu. O mare retea de distributie s-a oferit sa-i duca produsele peste tot si sa-i faca promotie, dar se mai gandeste, e cam periculos sa te bagi in aceeasi oala cu pestii mari. Mi-a spus toate astea pe nerasuflate, de parca ar fi vrut sa scape de-o corvoada. – Stii ca, daca n-ai fi fost… Am intrerupt-o scurt. – Crezi ca am chef sa ascult asa ceva? am intrebat. A-nteles si-a schimbat subiectul. – Mi-a spus Rodica ca ai fost in spital. E ceva grav? Prin urmare, nu stia chiar toata lumea ca fusesem agresata, asta era bine. N-avea rost sa-i incarc mintea cu ce mi se intamplase, desi imi statea pe limba sa ma cainez. Ne-am inteles sa trec s-o vad cand voi putea sa merg. – Sa ma tii la curent cu scandalul cu utilajele, i-am mai spus. – Stii de el? – Cum naiba sa nu stiu, din moment ce am si vorbit la televiziune intr-un reportaj?! – Am uitat, iarta-ma. S-au intamplat atatea, ca nu mai stiu cine e la curent cu ce. Procesul domnului aceluia s-a amanat peste trei luni. Omul imi spune ca partea adversa s-ar putea sa nu mai ajunga la proces, sau sa nu mai ajunga intreaga. La sesizarile nu stiu cui, fiscul a intrat pe fir, i-a luat la puricat si-a descoperit niste datorii imense neplatite la stat, pentru care e rost si de faliment si de parnaie. Fireste, aia au contestat totul, au deschis repede un alt proces, care are intaietate, dar nu-i vad bine. Stii cum e, cand te pui cu fiscul, chiar si in tara asta in care multi isi fac de cap, poti sfarsi foarte rau. Sunt femeie cu frica lui Dumnezeu, nu vreau sa am de-a face cu asa ceva. Nu uita sa-mi dai un semn cand te faci bine. N-o sa uit. Mai ales ca toate povestile astea mi-au dezvaluit-o pe Ilona. Iarasi Ilona. Sunt curioasa daca in noul proces tot ea ii reprezinta…   22. Il astept pe Alex al meu. De data asta a sunat. Apare cu un buchet de flori, cum n-a mai venit de multa vreme. Iubesc florile aduse de el. Cat le aranjez in glastra, el arunca o privire peste hartiile ravasite pe biroul pe care l-am asezat in fostul dormitor al Yvonei. – Te-ai apucat de scris? intreaba. Ma enerveaza ca a vazut paginile pe care am inceput sa le scriu asta-noapte, nu stiu ce-or sa fie, o nuvela, un roman, un jurnal, un spanac. – Ma joc, ii spun. – Sa nu te lasi. – Multumesc de sfat. A adus o sticla de vin, o desfac, ii torn un pahar. – Nu vreau, spune. Sunt mirata. – Sunt obosit, ma doare ficatul, vreau sa fac o pauza cateva zile. Cat au lucrat mesterii aia la casa a trebuit sa beau cot la cot cu ei, ca sa-i fac sa-si continue treaba, altfel sedeau in fund si se uitau la mine. Numai votca. Zi de zi. Mi s-a acrit. Asta pot sa inteleg. Nu stiu ce-o sa fac acum cu vinul, ca l-am deschis, nici eu n-am chef. O sa-l pun mai incolo in frigider. – Macar ai terminat ? – Aseara. Zilele astea ar trebui sa plec sa-l pregatesc pe baiat. Nu cred ca e bine sa-l iau dintr-odata. De fapt, habar n-am cum e mai bine. Pare foarte obosit, cred ca e obosit. Ma ridic din fotoliu, ma apropii de el si-i mangai obrazul plin de cearcane. Doamne, cat iubesc cearcanele astea! Imi ia mana si mi-o saruta, dar nu-mi spune sa ma asez alaturi de el. Ma intorc in fotoliul meu. Ma simt dintr-odata stinghera, de parca n-as fi in casa mea. Noroc ca suna telefonul. – Ileana, trec pe la tine, striga in receptor Ilona. N-am chef de ea nici cat negru sub unghie! Nu apuc sa-i spun. – Am fost la cea mai mare cofetarie si ti-am cumparat cel mai mare tort. Ai fost mereu moarta dupa tort. – Asta se-ntampla demult, cand eram copii, Ilona… – N-ai cum sa te schimbi! – Sunt cu Alex, incerc eu s-o conving sa renunte. Poate ne vedem maine. – Stiu ca esti cu Alex. – Poftim? – Mi-a spus el. N-aveam replica. – Ajung intr-un sfert de ora, mai zice. Ma reasez in fotoliu usor nauca. – I-ai spus Ilonei ca vii la mine? – Da, raspunde Alex al meu, aproape impasibil, de parca l-as fi intrebat cum va fi vremea maine. Nu vreau sa ma gandesc ca si-au dat intalnire aici si pe urma sa plece impreuna, cum au mai facut-o si… – Ma tot suna sa ma vada, are fel si fel de pretexte si tot ce-am gasit sa-i spun a fost ca vin la tine… – De ce vrea sa te vada? – Tu ce crezi? Intreab-o pe ea. Vreau sa-l cred, dar viermele a inceput sa ma roada. In loc sa uit, il intreb: – Iti place? – Ce anume? – Nu face pe prostul! Iti place de ea? – E o femeie frumoasa. Dar te iubesc pe tine. – E mai frumoasa decat mine? – E altfel. – Ai vrea sa… – Ileana, poti sa incetezi? A ridicat vocea, n-a facut-o niciodata. – N-am chemat-o eu. – E sora-mea! Nu puteam sa-i dau papucii! – Atunci nu-mi pune mie in spate chestia asta! Daca vrei, pot sa plec inainte sa soseasca. – Nu, vreau sa ramai, n-am chef sa-mi sara la gat ca te-am dat afara ca sa nu te vada ea. N-am apucat sa spun mai multe, Ilona a sunat la usa. Arata superb, intr-o rochie cu ape care curgeau si-i puneau in evidenta curburile corpului, daca as fi fost barbat, nu mi-as fi luat ochii de la ea. Cand m-am dus in bucatarie sa asez tortul pe un platou si sa aduc farfurioare si lingurite, m-am privit pe furis in oglinda din hol. Eram o schiloada pe langa ea! I-am spus sa stea in fotoliu in locul meu, dar ea se plimba de colo-colo, nu puteai sa nu te uiti cum se fataie. La fiecare miscare, poalele rochiei se unduiau si unduirile se ridicau de-a lungul curburilor trupului. Era un spectacol. – Nici nu vreti sa stiti ce minunat e afara! zicea. Eu una chiar nu voiam sa stiu. Probabil m-a vazut cam botoasa si a sarit pe mine: – Zi-mi repede cum te simti, cat mai stai in convalescenta. – Chiar vrei sa stii? – Ileana! a strigat, de parca as fi ofensat-o teribil. – Ma simt bine. Cat de bine se poate simti una in situatia mea. – Perfect! Perfect! I-am spus eu mamei ca recuperezi vertiginos, n-are de ce sa te agaseze trecand sa te vada. – Mama voia sa treaca sa ma vada? – Tu ce credeai, ca e indiferenta la ce ni se intampla? – La ce mi se intampla… – Of, obsesiile tale! Teren minat. M-am ridicat de pe canapea si-am pus un CD cu muzica, ce s-a nimerit. – Iar clasica? a oftat Ilona. – Bine, il schimb. – Nu e nevoie, esti la tine acasa, noi suntem oaspeti. Am schimbat CD-ul. Taceau si trebuia sa gasesc un subiect de interes pentru toti trei. – Stii ca Alex e un fotograf grozav? am spus. – Nu sunt grozav, s-a grabit Alex sa ma contrazica. Doar bun. – Fotograf? aproape ca a strigat Ilona, mai sa scape bucata de tort din gura. Nu mi-ai spus! Doamne, ce mi-au placut oamenii care stiu sa imortalizeze clipa! Fotografii si pictorii. O sa te rog sa-mi faci si mie niste poze intr-o zi, cand vrei, cum vrei, zeci de poze, sunt moarta dupa poze cu mine. O dadusem in bara. Nu puteam gasi un alt subiect?   Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca