Versiunea completă
Eveniment

ASE scoate examenul de admitere. De acum se intră doar cu BAC-ul

Academia de Studii Economice din București era singura universitate de business care mai tria prin examen de admitere absolvenții de bacalaureat.

Adelina Mihai · 15 august 2010 · 4 min de citit

Academia de Studii Economice (ASE), una din cele mai prestigioase universități de stat de pe piața locală, care școlarizează în prezent aproximativ 39.000 de studenți, nu va mai organiza începând cu 2011 concurs de admitere pe bază de examen pentru studenții care doresc să se înscrie în anul I la o facultate din cadrul instituției.

ASE era una dintre singurele instituții de învățământ superior de stat care mai organiza examen de admitere pentru cei care voiau să urmeze cursurile unei facultăți de afaceri.

“La fel ca în fiecare an, în Senatul universității s-au discutat trei variante pentru organizarea admiterii: una cu examen de admitere, una prin care studenții erau declarați admiși pe baza rezultatelor din liceu și de la bacalaureat, după care se organiza concurs numai pentru ocuparea locurilor de la buget și varianta pe care am ales-o pentru 2011, și anume mutarea admiterii într-un alt moment: pe parcursul semestrului I, studenții selectați vor avea de parcurs între 5 și 7 examene, pe baza cărora vor fi repartizați pe locurile de la buget și de la taxă”, susține Dumitru Miron, prorectorul ASE.

Astfel, cei care vor să se înscrie la o facultate din cadrul ASE începând cu anul viitor nu vor mai susține examen de admitere și se vor putea înscrie pe baza rezultatelor pregătirii din liceu (media anilor de studii și media de la bacalaureat).

Universitățile care încă mai organizau concursuri de admitere în ultimii ani foloseau aceste examene drept o metodă eficientă de control a pregătirii candidaților, ca urmare a creșterii semnificative a numărului de absolvenți de bacalaureat care se înscriau la o facultate. Creșterea numărului de studenți a fost accelerată și de extinderea învățământului particular, întrucât adesea la universitățile private singura condiție de admitere este promovarea examenului de bacalaureat cu nota minimă.

Pe de altă parte, tocmai aceste modalități de filtrare a candidaților prin examen de admitere i-au determinat pe o mare parte din absolvenții de bacalaureat să se înscrie la facultățile în care admiterea se făcea pe bază de dosar, pentru că, de regulă, aceste examene se dau în perioada de vară, imediat după examenul de bacalaureat și necesită o pregătire suplimentară a candidaților.

Implicit, numărul de candidați la facultățile care mai organizau concursuri de admitere a scăzut de la an la an, odată ce notele mari de la bacalaureat îi determinau pe absolvenți să “vâneze” un loc la buget în cadrul unei alte facultăți de stat. Spre exemplu, în cadrul ASE, cele mai căutate facultăți de anul trecut – Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Facultatea de Relații Economice Internaționale și Facultatea de Administrație Publică – au avut o concurență de puțin peste 3 candidați pe loc, în condițiile în care aceștia susțineau examen de admitere. Pe de altă parte, în cadrul Facultății de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, pentru care admiterea se face doar pe bază de dosar, concurența a fost de cinci ori mai mare, de 16 candidați pe loc.

“Decizia Senatului a venit ca urmare a faptului că ASE nu trebuie să mai fie fundamental diferită de marile universități din consorțiul Universitaria, din care facem parte”, mai spune Miron.

90.000 de absolvenți de bacalaureat se înscriu anual la facultate

Cel puțin 90.000 de absolvenți de bacalaureat se înscriu anual la facultate, iar o mare parte din aceștia se duc la universitățile de prestigiu din Consorțiul Universitaria (format din ASE, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara), care au renunțat în ultimii ani să mai organizeze concursuri de admitere pe bază de examen, pentru a atrage mai mulți candidați și, totodată, mai multe venituri din taxele de înscriere.

Taxa de școlarizare anuală pentru un program de licență din cadrul ASE este de 3.000 de lei (715 euro), iar valoarea taxei de înscriere este de 100 de lei (24 de euro).

ASE, care are 11 de facultăți, a avut în 2009 venituri totale de aproximativ 50 de milioane de euro, potrivit informațiilor de pe site-ul instituției. Tot anul trecut, ASE a încasat aproape 390.000 de euro din taxele de înscriere plătite de cei aproximativ 5.800 de candidați, mai puțin decât în 2008, când instituția a încasat 422.000 de euro din aceste taxe.

Mai mulți bani din taxele de înscriere au încasat însă celelalte universități de stat de prestigiu, care au renunțat la examene de admitere. Astfel, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, cu un total de 21 de facultăți, a încasat în 2009 aproximativ 476.000 de euro din taxele de înscriere, în timp ce Universitatea din București și-a suplimentat veniturile cu aproximativ 595.000 de euro din aceste taxe.

Cele mai importante universități de stat de pe piața locală sunt ASE, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Citește și