ASF - știrbă fără supravegherea bancară

Dezbaterea publică legată de crearea și popularea Autorității de Supraveghere Financiară s-a cantonat pe doar două paliere: necesitatea apariției noii structuri de reglementare și calitatea profesională mediocră a majorității celor aleși să o conducă. Lipsește în mod surprinzător aspectul principial care mie mi se pare, de departe, cel mai important: de ce supravegherea bancară nu face parte din nou constituita entitate?   

Pe lângă faptul ca n-a fost dezbătută public, neincluderea activității de supraveghere bancară în atribuțiile ASF este ilogică, neeconomică și detrimentală pentru eficiența viitoarei structuri. Prin însăși titulatura sa, ASF ar trebui să poarte răspunderea reglementării și controlului integrat al întregii piețe financiare, piața din care fac parte – în toată lumea civilizată – și băncile. Cu precadere în România, prin compararea volumelor, se poate spune că piața financiară se identifică în mare măsură cu piața bancară. Ce sens are atunci încercarea de a simplifica și uniformiza reglementarea pieței financiare câtă vreme cea mai mare componentă a pieței este lăsată în afara ariei de supraveghere a ASF? E vorba aici de ignoranță sau, ca de atâtea alte ori, și în acest caz nu suntem capabili să construim instituțional pe bază de principii, ci exclusiv în funcție de oameni?

Indiscutabil crearea unui organism unic de reglementare a pieței financiare este o inițiativă laudabilă, chair dacă eficacitatea sa nu e garantată. Orice măsură care duce în principiu la diminuarea birocrației, la micșorarea costurilor de tranzacționare, la reducerea personalului inutil și la o supraveghere integrată mai eficientă nu poate face decât bine unei piețe financiare muribunde, așa cum are astăzi România. Ironic, această măsură a fost neglijată de așa-zisele guverne de dreapta și e pusă în operă de o guvernare social-democrată. E de neînțeles însă de ce actuala coaliție politică ratează oportunitatea integrării complete a structurilor de reglementare financiară omițând să aducă și supravegherea bancară de la BNR acolo unde acum îi este locul, la ASF.  

Sunt nenumărate argumentele pentru care supravegherea bancară ar trebui să se facă tot în structura ASF, pornind de la logica elementară care a stat la baza ideii înseși de reglementare integrată și exhaustivă a pieței financiare. Cât de ridicole ar fi un CNA care ar supraveghea doar radiourile care emit pe unde scurte sau, la rigoare, un BNR care ar reglementa doar băncile cu sigla galbenă? Și cu toate acestea majoritatea politică a acceptat decuparea din atribuțiile autorității financiare „unice“ a unui segment consistent de piață, punând sub semnul întrebării din start funcționarea eficientă a noii entități. În sprijinul aducerii supravegherii bancare în curtea ASF vin apoi argumentele legate de reducerea costurilor, a schemelor de personal prea umflate, a rapidității, integrității și eficienței fluxului de informații, mai ales în momente critice. De oriunde am apuca-o, decizia politică a păstrării supravegherii bancare în afara ASF nu are justificare nici logică, nici economică – nu pot de aceea suspecta decât negocieri de culise, fiefuri personale intangibile, comodități manageriale ori putere de lobby fără argumente obiective.   

Mai este însă un aspect al deciziei, cel mai îngrijorător: menținerea supravegherii bancare în cadrul BNR, în condițiile în care s-a creat o autoritate integrată independentă, perpetuează un conflict de interese vădit, de care România avea șansa să scape acum: cât timp autoritatea monetară – cea care decide costul creditului – este în aceeași barcă cu autoritatea de supraveghere bancară, niciuna dintre părți nu poate acționa independent, căci decidentul de politici va fi tentat să relaxeze sau nu monetar în funcție de starea de sănătate a sistemului bancar – de care tot el răspunde! – nu în funcție de interesul public ori de mersul economiei reale. Mai simplu spus, banca centrală nu va reduce de exemplu dobânda dacă prin această mișcare va afecta bilanțurile băncilor, chiar dacă economic ar trebui să o reducă drastic. Conflictul de interese este flagrant și a fost documentat pe larg în nenumărate situații istorice. Și din această cauză, atunci când au avut ocazia alte țări au scos supravegherea bancară de sub tutela autorității monetare, creându-le astfel ambelor structuri premisele independenței de judecată și de acțiune.
România a ratat deocamdată șansa creării unei structuri de reglementare suple, integrate și complete în domeniul financiar. Poate reușim la următoarea încercare.  

Doru Lionăchescu este președintele Capital Partners