Asigurătorii plătesc daune de 10 mil. € după inundații
Pe măsură ce continuă inundațiile, asigurătorii primesc tot mai multe cereri de despăgubire, însă valoarea acestora este mult mai mică decât cea a pagubelor reale, în condițiile în care puține locuințe din zona rurală sunt asigurate.
Firmele de asigurări înregistrează în fiecare zi tot mai multe
dosare de daună din cauza inundațiilor care au afectat mii de
locuințe și au distrus complet câteva sute, estimarea cu privire la
valoarea despăgubirilor pe care le vor plăti fiind în prezent de
circa 10 milioane de euro.
Aceasta este valoarea rezervelor pe care le-au alocat asigurătorii
de când au început inundațiile până în prezent, pentru a plăti
despăgubiri. În urmă cu zece zile rezervele erau de două ori mai
mici, de aproximativ 5 mil. euro.
Dosarele de daună nu se referă numai la locuințe, ci și la
autovehicule și culturi agricole, iar cele mai mari cereri de
despăgubire vin de la firme care au în proprietate magazine sau
depozite. Numărul dosarelor de daună deschise de asigurători în
urma inundațiilor care au început în luna iunie trece în prezent de
2.000, potrivit datelor centralizate de ZF de la cele mai mari
companii de asigurări. Doar 24% din cele 8 milioane de locuințe din
România sunt asigurate, potrivit celor mai recente date ale
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Totuși, aproximativ
jumătate din acestea nu sunt asigurate la valoarea reală, ci la
valori de două sau trei ori mai mici.
Rezerve de 4 mil. euro la Asirom
Numai la Asirom, cel mai cunoscut asigurător din mediul rural, au
fost avizate până acum peste 900 de dosare de daună. Rezerva de
daună constituită de companie, care arată despăgubirile pe care
aceasta estimează că le va plăti, se ridică la 17,3 mil. lei (4
mil. euro). Numai în ultimele zece zile compania a primit 400 de
dosare noi și a imobilizat un milion de euro în rezerva de
daune.
“Din totalul dosarelor 340 sunt pentru culturi agricole, 432 pentru
daune la locuințe și bunuri și 145 pentru autovehicule. Pentru
județele Suceava și Bacău au fost alocați pentru sprijin inspectori
de daune care s-au deplasat în localitățile sinistrate cu
rapiditate, au efectuat constatările daunelor și au pregătit pentru
plată dosarele de daună, în aceste judete existând cele mai multe
pagube individuale, la gospodăriile persoanelor fizice”, a declarat
Ovidiu Vădean, directorul diviziei de daune asigurări generale din
cadrul Asirom.
Pe de altă parte, Allianz-Țiriac, cel mai mare asigurător la
nivelul lui 2009, are obligații de plată de 7,4 mil. lei (1,4 mil.
euro), reprezentând rezerve și despăgubiri deja plătite.
În cazul Omniasig, una dintre cele mai mari companii din piața de
asigurări generale, rezerva de daune se ridica la 1,4 mil. euro la
sfârșitul săptămânii trecute, numărul dosarelor de daună avizate
fiind de 480.
La Astra, care a derulat anul trecut o campanie puternică de
vânzare a asigurărilor de locuințe, valoarea rezervei de daună a
urcat cu 500.000 de lei în ultimele zece zile, ajungând la 3 mil.
lei (0,7 mil. euro). Compania are până în prezent 346 de dosare de
daună avizate, o parte din ele fiind deja despăgubite.
“Am luat toate măsurile pentru a face evaluările în cel mai scurt
timp și pentru a efectua plățile către asigurați, știind cât e de
important ca fiecare om să aibă fonduri bănești pentru începerea
reparațiilor la locuințele avariate”, afirmă Radu Mustățea,
directorul general al Astra.
Acoperă doar 2% din pagubele totale
În cazul Generali Asigurări, companie de top zece, rezerva de
daune este de 1,6 milioane de lei (0,38 mil. euro), iar numărul
dosarelor se apropie de 100. “Valul recent de inundații care a
lovit România este cu siguranță un fenomen important pentru
întreaga piață de asigurări prin numărul semnificativ de dosare de
daune deschise si prin valoarea lor estimată. Dacă este să vorbim
despre valori, sunt de ajuns 3-4 daune semnificative în piață pe
partea de corporate și atunci situația se poate schimba dramatic.
De asemenea, să nu uităm că încă există coduri de avertizare în
anumite zone ale țării și nu putem estima cât anume vor mai dura
sau care va fi amploarea fenomenelor atmosferice”, spune Adrian
Marin, directorul de asigurări generale al Generali.
Având în vedere faptul că ultima evaluare a autorităților cu
privire la valoarea pagubelor cauzate de inundații se ridică la
0,6% din PIB, adică 500-600 de milioane de euro, înseamnă că
pagubele plătite de asigurători reprezintă doar 2% din total,
deoarece sunt foarte puține locuințe asigurate în zonele
inundate.
Totuși, acest lucru nu se întâmplă neapărat din cauza
proprietarilor de locuințe, ci și pentru că în unele zone
inundațiile sunt considerate deja o certitudine, nu un risc, iar
multe companii nu mai asigură locuințele din zonele
respective.
Pe de altă parte, nu în toate satele și comunele există
reprezentanți ai firmelor de asigurări care să vândă polițe.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026