Așteptările pieței presează BNR să taie luni dobânda la 5%
BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%, având în vedere așteptările legate de scăderea inflației, prăbușirea activității de creditare, nivelul încă ridicat al dobânzilor la credite și relansarea lentă a economiei, anticipează analiștii.
BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%, având în vedere așteptările legate de scăderea inflației, prăbușirea activității de creditare, nivelul încă ridicat al dobânzilor la credite și relansarea lentă a economiei, anticipează analiștii.
Creditarea sectorului privat a început să scadă în toamna anului, iar în luna mai 2013 creditul privat înregistra, excluzând impactul inflației, un declin de peste 7% față de anul anterior.
Creșterea prețurilor s-a mai temperat, iar inflația a ajuns în mai la 5,32%, după ce în ianuarie se apropiase de 6%, depășind așteptările pieței. Iar unele prognoze indică un nivel de 3% al inflației la finalul anului.
În pofida deteriorării apetitului față de risc al piețelor și indiferent de evoluția cursului și de poziția străinilor față de investițiile în titluri de stat în lei, BNR va reduce dobânda-cheie, susțin analiștii bancari.
Până la sfârșitul anului 2013, dobânda-cheie ar putea să scadă cu 0,75 puncte sau chiar cu un punct procentual, până la 4,25%, după cum anticipează unii analiști.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 28.06.2013
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026