Ateneul Român și Marea Frescă/ de Ziarul de duminică

Nicolae Șt. Noica – Ateneul Român și constructorii săi. Editura Vremea, Asociația Kultura. Cuvânt-înainte de academician Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României. Ediție îngrijită de Silvia Colfescu.

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de când Academia Română a fost înființată de către Societatea Literară, care la rândul ei s-a născut din Societatea Ateneul Român. În 1865 un grup de oameni de mare valoare creează Societatea Ateneul Român, unde urma să se țină o serie întreagă de conferințe pentru publicul larg, ca să educe masele. Acțiunea a fost foarte apreciată și s-a simțit nevoia construirii unui local propriu. Un mare om de cultură, Constantin Esarcu, împreună cu un alt intelectual, Scarlat Rosetti, și-au propus să construiască un Ateneu. Scarlat Rosetti dă 200.000 de lei aur donație prin testament, din banii proprii, dar mai era nevoie de încă vreo 500.000 de lei. Cei doi au hotărât să facă o loterie, s-au dus la Guvern și Ion C. Brătianu a aprobat loteria. Omul se ducea, cumpăra un bilet, dar putea să câștige. Și în felul ăsta s-au strâns 780.000 de lei aur, cu care s-a pornit proiectul, s-a executat în 2 ani toată structura de rezistență cu toate finisajele interioare și s-a lăsat locul acesta pentru frescă. La acea vreme, această construcție s-a făcut cu echivalentul de astăzi a 8 milioane de euro.

„Acest proiect este opera unui cunoscut arhitect francez, Albert Galleron. Dar Albert Galleron vine și face o anumită formă a cupolei. Iar marii noștri ingineri care au analizat proiectul au spus: nu, hai să facem cupola mai mare, mai largă, mai elevată, că e mai frumoasă. Și a rezultat ce avem astăzi datorită românilor, care au intervenit. S-a făcut această construcție, deci în timp de numai doi ani. Iar constructorul a fost un domn Dobre Nicolau, pe care puțină lume îl mai amintește. Și ca să vedeți ce a mai făcut omul ăsta, Hotelul Bulevard, Biserica Domnița Bălașa, Liceul Gheorghe Lazăr și spun doar câteva dintre construcțiile pe care le-a realizat acest om”, a arătat fostul ministru al Lucrărilor Publice la lansarea albumului.   

Clădirea a început să prindă contur la 26 octombrie 1886, când în prezența Regelui Carol I și a membrilor fondatori ai societății s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român. Cu acel prilej, în 1886, s-a întocmit și un act de fundare care a fost pus în fundație și în același timp s-a înscris acest document pe două plăci de marmură fixate în rotonda Ateneului, spre aducere aminte. În furia sa de a distruge tot trecutul țării, regimul comunist le-a înlăturat brutal în anii 1950.

Astăzi, după 65 de ani, am avut șansa să le descoperim într-un subsol al Ateneului în bună parte deteriorate. Sperăm la un act de dreptate, de repunere pe locul lor în măsura posibilității de restaurare. Iar pentru a cunoaște istoria acestui edificiu încercăm să o prezentăm.

După ce problema fondurilor și a locului a fost rezolvată, comisia pentru executarea localului, spre a urgenta lucrările, a reținut anteproiectul prezentat de arhitectul francez Albert Galleron. Pe acesta îl supune însă expertizei unei comisii formate din nume de rezonanță ale vieții noastre tehnice: arhitectul-inginer Alexandru Orăscu, primul director al Școlii de constructori de poduri și șosele, autorul localului vechii Universități din București, arhitectul-inginer Ion Mincu, fondatorul curentului cunoscut de specialiști sub denumirea de neoromânesc, arhitectul-inginer I.N. Socoloescu, unul dintre fondatorii Școlii superioare de arhitectură din București; inginerul-arhitect Grigore Cerkez (1850-1927), profesor la Școla de poduri și șosele și la Școala superioară de arhitectură, și inginerul N. Cucu Starostescu, inginer-șef al Municipalității orașului București la sfârșitul veacului al XIX-lea. Pentru nu a mai întârzia lucrările, comisia pentru executarea palatului se întrunește la 20 iunie 1886: numirea arhitectului C. Băicoianu ca architect diriginte; darea în licitație numai a construcției de roșu (lucrările de roșu  au fost date spre execuție antreprenorului Dobre Nicolau, din București). Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările de zidărie, acoperiș, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri. La 14 februarie 1888, ciclul de conferințe anuale s-a deschis în noul local, într-o sală mică de la parter, căci sala cea mare nu era încă terminată în interior.

„Acceptând, cu plăcere firește, să prefațez noua carte scrisă de profesorul Nicolae Noica, fost coleg în Guvern, în anul 2000, când îndeplineam un mandat de Prim-Ministru – scrie academician Mugur Isărescu –, nu aveam cum să nu mă opresc cu deosebit interes asupra unui nume: arhitectul Albert Galleron. Un nume ce avea să statornicească o legătură peste veacuri între înălțarea Palatului Ateneului Român și cea a Palatului Vechi al Băncii Naționale, în același timp istoric.

Banca Națională și Ateneul Român. Sau Ateneul Român și Banca Națională. Sunt două construcții monumentale, dintr-un lung șir de construcții monumentale, dovedind că tot ce se întâmplase atunci, în a doua parte a secolului al XIX-lea, este astăzi istorie adevărată.

Voi nota, aici, un fapt cu adevărat reprezentativ pentru calitatea proiectelor de arhitectură. Numeroși arhitecți și constructori, astăzi, sunt impresionați de un detaliu privind performanțele în domeniul acusticii din cele două palate. E un fapt cunoscut: acustica Ateneului este perfectă. Cum perfectă este și acustica în actuala Sală de Marmură a Băncii Naționale, unde inițial era Sala Ghișeelor. Numai că aici perfecțiunea este specifică funcțiilor inițiale ale acestei săli. Același arhitect ce asigurase, la Ateneul Român, o calitate înaltă a acusticii, a „blocat” acustica în Sala Ghișeelor de la BNR, pentru ca datele bancare confidențiale, discutate la un ghișeu, să nu fie auzite la ghișeele apropiate.”

La albumul Ateneul Român și constructorii săi mai colaborează și arhitect Cristina Țurlea – capitolele despre Albert Galleron și Constantin Băicoianu.

Pliantul Marea Frescă a Ateneului Român

În completarea albumului, pliantul Marea Frescă a Ateneului Român oferă publicului ocazia de a înțelege și aprecia mai bine scenele impresionantei fresce care decorează Sala Mare a Ateneului. Pliantul conține, pe lângă un cuvânt al acad. Mugur Isărescu, și o introducere, imaginea desfășurată pe circa 3 metri a Marii Fresce a Ateneului Român. Credem că este prima oară când se publică un asemenea pliant.